În anii ’70, Hong Kong a cunoscut o dezvoltare înfloritoare. Britanicii şi-au pus serios amprenta asupra oraşului, acesta prosperând în umbra gigantului din apropiere, China comunistă. Kai Tak, vechiul aeroport situat în Kowloon Bay, era deja sufocat. Aflat în funcţiune de mai bine de 50 de ani, a suferit la propriu din cauza dezvoltării susţinute, astfel încât la începutul anilor ’90 era ameninţat de cartierele rezidenţiale care apăruseră în imediata sa apropiere. Avioane imense, cum ar fi Jumbo Jet-urile, aveau reale dificultăţi în aterizare, pe deasupra noilor clădiri, o posibilă catastrofă fiind iminentă. Hong Kong avea nevoie diperată de un nou aeroport, undeva în afara oraşului. Dar unde? Lipsa spaţiului nu permitea acest lucru. În plus, întregul teritoriu al Hong Kong-ului este muntos. Singura şansă era construirea unei platforme pe mare.

Zis şi făcut. În 1991, chinezii s-au pus pe treabă. Au fost sacrificate două insule din extremitatea vestică a teritoriului. Chek Lap Kok (cea care a dat ulterior denumirea locală a aeroportului) şi Lam Chau au fost bombardate şi aplatizate iar materialul excedentar folosit ca umplutură pentru a le uni. Insula creată urma să fie noua poartă aeriană. A fost conectată cu cea din apropiere, Lantau. Dar distanţa de 35km până în inima oraşului era o problemă majoră. Legarea aeroportului la Hong Kong a însemnat o nouă provocare. Inginerii şi proiectanţii au ajuns rapid la concluzia că era absolut necesar un sistem de şosele, autostrăzi, poduri sau tuneluri, pentru că existau porţiuni în care marea era un obstacol. Această infrastructură uluitoare complica şi mai mult proiectul, ducând automat la prelungirea sa. Dar autorităţile nu aveau la dispoziţie timp suplimentar. Totul trebuia terminat până la momentul unic în care Coroana Britanică avea să retrocedeze Chinei giuvaerul său cel mai de preţ. Adică în mai puţin de 6 ani. Specialiştii estimau că un asemenea proiect avea nevoie de cel puţin o perioadă dublă, dar deadline-ul a fost stabilit clar: 1 iulie 1997.

A urmat o perioadă de muncă asiduă şi sacrificii, fără întrerupere. Construcţia a înaintat, trecând peste toate problemele (solul moale al insulei artificiale a necesitat introducerea unor piloni de beton care să susţină întreg aeroportul). O autostradă (North Lantau Highway) a luat naştere, urmând traseul sinuos al ţărmului. A fost ridicat cel mai mare pod cu dublu tablier din lume, Tsing Ma. Tablierul superior este deschis circulaţiei auto, iar cel inferior căii ferate. Hong Kong International Airport oferă varianta transferului către gara Central printr-un sistem feroviar cu trenuri de viteză. A urmat o autostradă suspendată, interconectată direct la oraş. Construcţia sa a generat discuţii aprinse cu transportatorii, pentru că bloca efectiv accesul în port, astfel încât s-a lucrat în pauze, îndeosebi noaptea. Cireaşa de pe tort a constituit-o tunelul subacvatic care a legat practic insula Kong Hong de Kowloon şi implicit de continent. Cu toate eforturile, lucrările nu au fost terminate în timp. Retrocedarea a avut loc iar lucrătorii au primit din partea noilor guvernanţi încă un an termen pentru finalizare. Într-un sfârşit, după 7 ani incredibili în care, printre altele, s-au mutat munţii din loc (la propriu, ţinând cont că cele două insule erau muntoase), noul aeroport din Hong Kong a fost terminat. Costul total al facturii: mai mult de 20 de miliarde de dolari, cel mai scump proiect din istorie.

Mai era de trecut un obstacol – mutarea tuturor operaţiunilor de la vechiul la noul aeroport. Cum timpul reprezenta şi aici marea problemă, cerinţa era ca această mutare să se facă în cel mai scurt timp, pentru a se evita un blocaj economic. Mijloacele fixe, parcul auto, sistemele de securitate, tot ce funcţionase pe Kai Tak urma să ajungă rapid pe Chek Lap Kok. Autorităţile au apelat la o firmă specializată. În timpul unei singure nopţi, în doar 7 ore, totul a fost mutat până la ultimul pix. În dimineaţa zilei de 6 iulie 1998, noul aeroport era 100% operaţional. A existat din păcate un moment nedorit în care sistemele au căzut la câteva zile după deschidere, iar bagajele au fost sortate manual. Treptat însă, au fost repuse în funcţiune. Hong Kong era deschis către lume, iar poarta de intrare era una din cele mai grandioase.

Pentru prima dată am ajuns în Hong Kong la final de 2004 după 6 luni de documentare temeinică. Ştiam o mulţime de detalii şi amănunte, de parcă am mai fi fost înainte acolo. Am văzut cu ochii noştri acele minuni. Am traversat apele golfului şi am ajuns pe Hong Kong Island prin tunelul subacvatic. Anul trecut am revenit, într-o escală de 3 zile. Transferul cu trenul a fost incredibil de uşor, până în gara Central, construită de asemenea pe un teren recuperat din mare şi inclusă în giganticul proiect al aeroportului. Trenurile lucesc de curăţenie iar durata călătoriei este de fix 24 de minute, nici mai mult, nici mai puţin. Cei care părăsesc Hong Kong prin Central Station au la dispoziţie birouri de checkin de unde primesc cărţile de îmbarcare şi îşi pot lăsa bagajele, cu preluare direct la destinaţia finală, indiferent de numărul escalelor. Toate acestea sunt posibile din centrul oraşului, astfel încât călătoria spre aeroport devine o formalitate şi o plăcere în acelaşi timp. La plecare ne-am rezervat mai multe ore pentru a-l lua la pas. Explorarea lui a durat mai bine de 3 ore, în condiţiile în care am fost “ajutaţi” de benzile rulante.

Hong Kong este o metropolă incredibilă, iar spectacolul urban începe încă de la aeroport. Un asemenea oraş nu putea avea decât o poartă de intrare pe măsură. În cei 13 ani de existenţă a fost votat de Skytrax (cel mai specializat auditor din industria aviatică) ca fiind de 9 ori cel mai bun aeroport din lume (inclusiv în 2011). Mai sunt încă multe de spus, statistici de studiat, filme de vizionat, dar ajunge cu vorbăria. Nu mai aşteptaţi, săriţi în primul avion cu destinaţia Hong Kong şi aterizaţi pe Chek Lap Kok, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume!