#GreekExplorer – spre Skiathos, kapitan Kostas!

Croazieră cu Elisabet. Cap compas către Skiathos. Pe străzi înguste. Plaja din Koukounaries. Inspecție la șantierul naval. Caracatițe la uscat. Cine nu dansează sirtaki, nu primește Metaxa!

 

Episodul anterior: #GreekExplorer – Evia, aproape de paradis

Plecăm dis de dimineață din Paralia Katerini cu autocarul către portul Amaliapolis, unde ne așteaptă un vas de croazieră – n-avem deloc stare, se pare că ne avântăm din nou pe mare. Este ziua-surpriză promisă de organizatori, al cărei program l-am aflat doar cu o seară înainte – o călătorie de neuitat, unde muzica, dansul și Metaxa garantează distracția. Destinația finală: insula Skiathos. O excursie de o zi în una dintre cele mai renumite insule ale Greciei. Și nu oricum, nu cu oricine. Căpitanul Kostas Dimitriou, un personaj carismatic este o vedetă locală, un guru al croazierelor din zona Sporadelor. L-am văzut cu ceva timp în urmă într-un reportaj pe Travel Channel și iată că acum aveam să-l cunoaștem personal.

În plin sezon se pleacă spre Skiathos cu trei vase de croazieră, toate aflate în proprietatea căpitanului Kostas. Acestea reprezintă chintesența spiritului grecesc: se dansează pe punte în timp ce căpitanul, secondat de fiii săi ne învață pașii unui dans tradițional sirtaki. Regula este clarificată încă de la început: cine nu dansează sau … dansează prost, nu primește Metaxa. Vara, cele trei vase se iau la întrecere, fiecare având scopul de a organiza cea mai tare petrecere. Evident, toată lumea vrea să fie pe vasul lui Kostas. Noi suntem printre norocoși – în extrasezon, cu un singur vapor îl avem garantat pe căpitan la cârmă. În depărtare se văd insule, distracția e la maxim, vasul înaintează cu viteză pe mare. Două ore și jumătate până la destinație și deja Metaxa curge! Avem impresia că suntem în scenariul unui film preferat: vacanța perfectă! Mulțumim sorții că ne-a adus aici!

Tatăl căpitanului este alături de noi. Rupe câteva cuvinte în engleză, suficient cât să înțelegem că se află aici “în inspecție”, de fapt azi împlinește 80 de ani și e dispus să dea de băut. Matrozii au grijă ca paharul să-i fie mereu plin. Ouzo e pentru gagici, tsipouro e pentru bărbați adevărați, punctează kir Dimitriou, afișând o figură de grec autentică! Bineînțeles că s-au găsit 3 fete care să-i cânte la mulți ani.

După câteva ore de navigat pe mare ancorăm în Skiathos Bay. Suntem așadar în cel mai vestic punct al arhipelagului Sporadelor de Nord, din care mai fac parte insulele Skyros, Alonissos și Skopelos. Renumită pentru plajele sale, Skiathos a devenit și mai cunoscută după ce aici s-a filmat Mamma mia, o comedie-sirop cu Meryl Streep și Pierce Brosnan.

Plajele minunate ale insulei fac deliciul turiștilor, fiind însă foarte aglomerate în sezonul estival. Am mai întâlnit așa ceva în Capri, la o aruncătură de băț de Napoli. Vedeta locală este Koukounaries, denumită și Plaja de aur, ierarhizată în Top 10 cele mai frumoase plaje din Europa. Priveliștea este într-adevăr încântătoare iar nisipul, extrem de fin, în combinație cu apa cât se poate de clară a mării, cu linia pinilor verzi ce străjuiesc plaja și lebedele ce se plimbă nestingherite prin golf îți dau impresia că te afli în paradis. Doar că în ziua de azi orice paradis este exploatat – sezlongul și umbreluța de pe plajă se plătesc (aprox. 6 euro pe zi), spre deosebire de alte zone ale Greciei unde este suficient să faci o consumație cât de mică pentru a beneficia gratis de aceste facilități.

În aprilie suntem încă în extrasezon dar orășelul este destul de animat. După ce am dat o tură prin Palio Limani (portul cel vechi), pornim să urcăm străduțele pitorești care converg inevitabil către turla unei vechi biserici ce poartă hramul Sf.Nicolae. De sus, Skiathos City se vede perfect în soarele puternic al amiezii. Luăm la colindat urbea și simțim din plin atomosfera tipică a unei insule grecești cu străzi înguse, în pantă, pavate cu piatră, cu case zugrăvite în alb, cu tâmplăria ferestrelor și ușile vopsite în albastru, cu flori la ferestre, cu mici piațete în care localnicii stau la taifas pe o bancă sau în fața unei taverne. Intrăm în câteva magazinașe de unde cumpărăm portocale recoltate din zonă. De dimensiuni diferite, cu coajă portocalie până la galbenă, cu mici defecte. Aveam să savurăm poate cele mai dulci și suculente portocale pe care le-am mâncat vreodată … la fel de bune ca cele din Aegina. Nu-ți trebuie hartă pentru a te orienta pe încrengătura de alei pentru că toate duc în port. Te lași în voia busolei personale.

După un tur al orășelului și multe portocale înfulecate cu poftă ne îndreptăm pașii spre restaurantul El Greco, care ne așteaptă cu bunătăți la alegere – calamari prăjiți și pește spadă, specialități locale, desigur. Ca de fiecare dată hrănim o droaie de pisici … nu știm cum se face dar mai peste tot prin insule avem invitați mustăcioși la masă.

Este deja după amiază iar Kostas ne așteaptă pe vas pentru partea a doua a distracției. După o nouă rundă de sirtaki și Metaxa facem o oprire surpriză în mica insulă Trikeri, în imediata vecinătate a lui Skiathos. Aici este un șantier unde se repară vasele pescaresti, de la cele mai mici la cele mai mari, iar munca este in toi. Dăm năvală, cu aparatele foto și telefoanele pregătite. Ei zâmbesc și ne salută. Noi zâmbim, îi fotografiem și îi salutăm. Kalispera! Câteva caracatițe puse la zvântat pe terasa unui restaurant ne atrag atenția. Zarvă mare printre bloggerii fotografi, care caută cele mai bune unghiuri de fotogafiat ale bietelor cefalopode ce urmează să ajungă curând în farfurii. Câțiva dintre noi pornesc în explorarea micului sat pescăresc. Nu e timp, se sună adunarea.

Pe final de zi acostăm în locul din care am plecat, portul Amaliapolis, odată cu aceeași pescari care își pregăteau năvoadele la primele ore ale dimineții. Suntem cu toții obosiți dar fericiți după o zi plină. Kapitan Kostas ne mulțumește și pare fresh pentru o nouă croazieră. Mâine o ia de la capăt, în timp ce noi ne pregătim de drumul spre casă. Nu înainte de o nouă oprire pe traseu – Thessaloniki sau, pe limba noastră, Salonic.

Episodul următor: #GreekExplorer – drumul către casă trece prin Salonic

Acest articol a fost scris în infoturul #GreekExplorer: Corfu, Evia și Grecia Continentală” organizat de Turism Market în parteneriat cu agenția de turism Tramp Travel și cu sprijinul Nikonisti, Travel with a Smile, Lamonza și Art&Craft.

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.