Islanda – Aventurile celor șapte elfi
Jurnal de Islanda – intro
Crăciunul din urmă cu douăzeci de ani a fost pentru mine unul fără colinde. Altceva le-a luat locul. Cu câteva zile înainte, din vitrina unui magazin de muzică, o fată ce îmi părea a fi o eschimosă mă privea timid, cu gura acoperită de palmele făcute căuș. Curios fiind ce ascunde, am luat-o acasă. Ascultându-i vocea, care și acum cred că nu este a unei ființe pământane, mintea mea zbura pe deasupra unui peisaj fabulos. Câmpuri line de strofe calde și senzuale, râuri repezi de chicoteli vesele, într-o limbă doar de ea știută, vulcani erupând refrene extatice, la limita nebuniei. Irezistibil relief! Banda se învârtea fără încetare, tabloul se contura din ce în ce mai detaliat, iar eu voiam sa fiu în el. Era albumul ei de debut, dar și un început de călătorie pentru mine, un prim bilet pe note, în dar de la Björk Guðmundsdóttir. Nu, nu era din neamul celor ce se sărută frecându-și nasurile. Era din Islanda.
Am continuat să călătoresc prin țara lui Björk, fiica lui Guðmund ani de-a rândul, purtat de albumele ei, care m-au dus din ce în ce mai adânc, aproape de miez, acolo unde auzi cristalele crescând. Când a venit vremea ca drumeția să nu mai fie doar una sonoră, proiectată numai în mintea mea, ci una cu picioarele pe pământ, pământul cel nou ale cărui sunete ascunse atât de iscusit în cântecele ei le știam atât de bine, fiecare măsură care trecea până la data marelui salt părea un veac. Dar el s-a întâmplat și de atunci Islanda nu mai este pentru mine doar sunet și imagini închipuite. Este vis implinit.
Încercarea de a scrie despre Islanda este de la bun început sortită eșecului, dacă din toc nu-ți curge lava incandescentă care să topească întru totul gheața prejudecății, așezată peste insula dintre continente. De aceea mă lamentez precum poetul: te invidiez pe tine, Loki, pedeapsa ta a fost mai blândă. Voi încerca totuși o scurtă istorisire, o þáttr, căci pentru o saga nu am suficient material. Încă.
