Castelul din poveşti – Palácio Nacional da Pena

Privindu-l de departe, nu te gândeşti decât că ai pătruns printr-un portal al timpului în mijlocul unei poveşti cu prinţese şi cavaleri. Lipsesc desigur personajele, însă farmecul şi măreţia sa te cuceresc de cum treci pe sub poarta arcuită de la intrare. Cinstiţi călători, poftiţi pe dată şi vă delectaţi la preadistinsul Palat de la Sintra …!


 

A fost odată ca niciodată … aşa începe orice poveste. Doar că povestea noastră nu începe neapărat cu un castel. Pentru că înainte de a fi construit, aici a fost odată ca niciodată o mică biserică, Nossa Senhora da Pena, ridicată pe dealurile din apropierea Sintrei, se pare, ca urmare a înfăptuirii unui miracol şi anume apariţia Fecioarei Maria. Timp de câteva secole, micul lăcaş de cult nu a fost decât un loc liniştit de meditaţie, păstorit de călugării ordinului Sf.Ieronim. Marele cutremur din 1755, care aproape a distrus Lisabona, a afectat deopotrivă şi mănăstirea, aducând-o aproape de ruină. După câteva decenii, prinţul Fernando al II-lea cumpără vechea mănăstire şi terenurile din împrejurimi şi decide să construiască în locul ei un castel, pentru a servi ca reşedinţă de vară familiei regale. Astfel, între anii 1842 şi 1854 ia naştere bijuteria pe care azi o admirăm îndeaproape, după planurile unui baron german, Wilhelm Ludwig von Eschwege, un pasionat al arhitecturii şi al castelelor de pe Valea Rinului, care reuşeşte să îmbine cu mult talent şi pasiune stiluri neogotice, neorenascentiste şi islamice.

Palatul Naţional Pena este cel mai vechi castel din perioada romantică ce poate fi întâlnit pe continentul european şi unul din cele mai vizitate monumente ale peninsulei iberice, fiind inclus în lista celor 7 minuni ale Portugaliei şi, din 1995, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. A trecut succesiv în posesia mai multor feţe regale ce l-au înnobilat cu poveşti, idile sau comploturi. Regina Amélie de Orléans, consoarta ultimului rege al Portugaliei şi-a petrecut ultima noapte la Pena, înainte de a apuca pe calea exilului. În 1889, castelul intră în proprietatea statului portughez. Pe final de secol XX, faţadele sunt revopsite în culorile iniţiale, roşu şi galben, aşa cum erau ele odinioară.

Am ajuns în Sintra la început de octombrie, într-o zi ce nu prevestea mult soare. Vremea dădea totuşi primele semne de revenire, după câteva zile de ploaie şi frig ce le petrecusem în compania vinului de Porto, în mirificul oraş de la Atlantic. Tot la ocean ne aflam şi acum, mutasem însă cuibul mai spre sud, în capitala Lisabona. Hostelul în care eram cazaţi oferea tururi avantajoase în împrejurimi. Cum în Lisabona aveam să stăm mai multe zile, am decis să ieşim din oraş aşa că pentru numai 25 euro/persoană am primit un microbuz şi un şofer (Nunu), ce ne-a plimbat o zi întreagă pe la Sintra, Cabo da Roca şi Cascais. Trebuie spus că de această dată am fost însoţiţi de părinţi, cu care am făcut joncţiunea la Madrid, după ce s-au prăjit timp de o săptămână la soare prin Tenerife. Frumos din partea lor. Doza de moleşeală primită în exoticele insule din Atlantic nu i-a afectat în Portugalia astfel că au ţinut pasul alături de noi fără să crâcnească. Şi cum ai putea să mai comentezi când te afli faţă în faţă cu o minune ca cea de la Pena? Să revenim la castel.

Vizita durează de regulă câteva ore, în funcţie de timpul avut la dispoziţie. Parcul din jurul castelului este la fel de interesant – prinţul Fernando a ţinut ca grădinile din jurul noii sale achiziţii să fie la înălţime, atât la propriu cât şi la figurat. Păstrând nota de romantism a acelor vremuri, au fost aduse şi plantate aici specii de copaci din diverse colţuri ale lumii – sequoia nord american, gingko biloba chinezesc, magnolii, cedru canadian sau conifere japoneze, precum şi ferigi din Australia şi noua Zeelandă. Drumul către castel nu este lung, se urcă pe o pantă bătută de alei înguste. Pentru 2 euro poţi închiria un microbuz cumpăra un bilet dus-întors de microbuz care să te ducă la baza clădirii, dar e păcat, grădina este superbă. Un coridor înalt din piatră marchează intrarea în castel. Din start trebuie ştiut faptul că în interiorul clădirii este interzisă fotografierea iar gardienii au grijă ca acest lucru să fie respectat cu sfinţenie. Astfel, pentru a vedea cum trăiau alteţele regale acum mai bine de un secol va trebui să ajungi acolo. Ce pot spune este că, în ciuda confortului şi a luxului de care beneficiau, spaţiile erau totuşi strâmte. Interesante sunt camerele de baie, cu dotări prezente în orice baie modernă de azi, precum şi bucătăria (era singura încăpere de dimensiuni generoase, semn că acordau o importanţă primordială mâncării – la fel ca în zilele noastre). Atât de autentică încât putea fi turnat un film fără prea multe pregătiri, cu toată vesela şi accesoriile întâlnite acolo.

Castelul Pena are patru secţiuni – fundaţiile săpate în stâncă şi zidurile ce înconjoară construcţia, capela şi Turnul cu Ceas, curtea cu Arce (în cel mai autentic stil maur) şi palatul propriu zis, în care intră şi bastioanele. După ce ne-am delectat cu zorzoanele şi încăperile regeşti am ieşit pe terasă, de unde am admirat îndeaproape toate detaliile arhitecturale. Ne-a atras atenţia Tritonul, o lucrare complexă ce reprezintă un gigant ţinând în spate întreaga greutate a unui balcon minuţios sculptat, semnificând alegoria facerii lumii. Întregul palat poate fi înconjurat pe exterior. Cum ceaţa de la începutul vizitei noastre se ridicase, am putut vedea până în depărtări. Fiind situat în vârful unui deal, castelul oferă imagini panoramice complete către Sintra şi împrejurimi. Se spune că în zilele senine poate fi văzut chiar din Lisabona. Ceva mai aproape desluşim Castelul Maurilor şi, pe partea opusă, o statuie în formă de străjer misterios ce pare că veghează discret întregul domeniu.

Şi pentru că în orice poveste întâlnim un personaj mic şi simpatic, la final mai trebuie să pomenim o mâţă incredibil de prietenoasă şi … pofticioasă. Pentru a scăpa de insistenţa şi mieunăturile interminabile, a trebuit să-i donăm o mare parte din pachetul de prânz. Odată îndestulată, micuţa castelană s-a retras mulţumită în pădure iar noi ne-am continuat coborârea spre ieşire, trecând încă o dată prin grădinile unui obiectiv ce nu trebuie ratat atunci când ajungeţi în Lisabona: Palatul Naţional Pena. Acestea fiind scrise, am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea din … Sintra.

Related posts

6 comments

  1. cu 2 euro iei cumperi bilet dus-intors de la intrarea in parc pana la castel. cu un midibus sucar, daca nu ma inseala memoria; o fi oarecum ieftin in Purtugal, insa nici chiar sa inchiriezi un microbuz intreg cu 2 euro… 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.