Quinta da Regaleira, Castelul Maurilor şi alte câteva

După o jumătate de zi destul de mohorâtă, numai bună pentru o vizită la un castel ca Palácio Nacional da Pena, rămânem în Sintra pentru un alt obiectiv inedit. Aţi auzit de Quinta da Regaleira? Nici noi, până să ajungem acolo.

 

În centrul Sintrei am făcut un scurt popas, doar pentru a alimenta bidoanele cu apă, a face aprovizionarea cu magneţii de rigoare şi pentru o scurtă trecere în revistă a străzilor înguste din centrul turistic. Nunu, ghidul şi şoferul nostru ne grăbeşte spre următorul obiectiv, explicându-ne că vizita sa ne va lua cel puţin două ore. Ajungem de îndată şi, după ce debarcăm, suntem dotaţi cu câte o lanternă şi o hartă. Văzând nedumerirea noastră, Nunu ne lămureşte: “veţi avea nevoie de ele” … “păi tu nu vii cu noi?” … “nu, eu trag un pui de somn în dubiţă”. Adevărul e că mai trăsese alt pui de somn de două-trei ore şi pe la castel, probabil a văzut că ne descurcăm şi singuri şi s-a gândit că nu e cazul să ne însoţească. Totuși, ne-a ţinut un mic briefing în plină stradă, să ştim şi noi unde ne avântăm cu lanterne şi hărţi. Iată ce am aflat:

Quinta da Regaleira a fost acum mai bine de o sută de ani în proprietatea unui medic excentric şi foarte avut, António Augusto Carvalho Monteiro pe numele său, un portughez născut în Brazilia. Beneficiar al unei moşteniri impresionante, cel supranumit Monteiro Milionarul şi-a sporit averea în ţara natală datorită comerţului cu cafea şi pietre preţioase. Stabilindu-se mai târziu şi cumpărând în Sintra un teren de la o familie de negustori bogaţi din Porto, s-a gândit să-şi valorifice pasiunea pentru artă construind un palat extravagant şi o grădină complexă, inedită, ce avea să devină un sistem sofisticat de grote, labirinturi, turnuri şi lacuri subterane. Întregul complex scoate la iveală stiluri arhitecturale diferite, cum ar fi cel gotic, renascentist sau roman, presărat pe alocuri cu simboluri ciudate, de neînţeles pentru noi, cu sculpturi ce ulterior am aflat că reprezintă simboluri masone, ale alchimiştilor sau Cavalerilor Templieri. Şi cum în toată această grădină eram de capul nostru, am înţeles într-un târziu rostul hărţii … dar încă nu al lanternelor.

După o vizită scurtă în palatul propriu zis, în care am parcurs rapid camerele, de jos în sus, străbătând toate cele cinci etaje, am ajuns pe acoperiş, de unde ne-am făcut cât de cât o idee despre domeniul de aproximativ 4 hectare de la Quinta da Regaleira. Destul de vast. Cum de încăperi din secolul trecut eram deja sătui de la precedenta vizită, am decis să explorăm grădina. Traseul ne-a dus la unul din cele două lacuri care se continuă în subteran printr-un şir de catacombe ce comunică între ele printr-o reţea de tuneluri. Înăuntru – beznă … noroc că avem lanterne. Traseul a fost interpretat ca fiind o călătorie simbolică între cele două lumi, a luminii şi a întunericului total. Interesant este că tot acest complex a fost gândit şi construit într-o perioadă relativ scurtă de numai 6 ani. Ce am mai găsit? Un turn (Regaleira Tower) şi o grotă a cărei intrare impunătoare, păzită de doi gargui simpatici, duce fix sub turnul cu pricina, într-o spirală care iese către lumina din exterior. În acest amalgam de coridoare, în semiîntuneric, ne pomenim că auzim dulcele grai românesc … ia te uită, mai sunt confraţi pierduţi prin mendrele imaginaţiei excentricului milionar.

Aproape de intrarea în palat am găsit Capela Regaleira, din păcate închisă în acea zi însă chiar şi fără ea a meritat o tură pe aici. Quinta de Regaleira este azi în proprietatea primăriei din Sintra şi declarată de ministerul portughez al culturii drept obiectiv de interes naţional. În plus, este inclusă în Patrimonul Mondial UNESCO şi cel mai important obiectiv turistic din oraş, alături de Palácio Nacional da Pena.

Sintra nu şi-a epuizat surprizele. La jumătatea distanţei dintre Quinta da Regaleira şi palatul din poveşti tronează cea mai veche construcţie din zonă: Castelul Maurilor. În perioada ocupaţiei arabe din peninsula iberică, pe înălțimile Sintrei de azi a fost ridicat în secolul al VIII-lea un zid în lungime de aproximativ 450m, în scopul protejării populaţiei. Având o vechime considerabilă, castelul a cunoscut timp de mai bine de un mileniu toate vicisitudinile vremii. După marele cutremur din 1755, structura sa este puternic afectată. Până în secolul XX, din ziduri nu mai rămâne mare lucru. Lucrările de restaurare din ultimele decenii îl aduc în starea excelentă în care se află azi. Parcurgerea zidurilor şi a turnurilor crenelate cere un minim de efort, pe deplin răsplătit cu o panoramă inegalabilă asupra Sintrei şi împrejurimilor. Ştiau maurii unde să-şi ridice castel cu view.

De la Sintra până la ocean mai sunt 18km de mers. Drumul trece prin Parque Natural de Sintra Cascais, o rezervaţie naturală cu păduri dese şi aer tare de munte, deşi ne aflăm aproape de nivelul mării. Ajungem la Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei continentale. Un far veghează de pe dealul din apropiere către un ocean extrem de agitat, ale cărui valuri izbesc fără încetare țărmul înspumat. E imposibil să ajungi la mal, pereții verticali se ridică la peste 100m deasupra mării. În depărtare, spre nord, formațiuni stâncoase ies spectaculos din ocean, ținând cu brio piept valurilor. Spre sud, țărmul pierde treptat din altitudine. Vântul suflă cu o furie de nedescris. Monumentul ridicat la Cabo da Roca, ca mărturie a extremității continentului european, este invadat de turiști. După fotografiile de rigoare părăsim zona, mergând spre sud de-a lungul țărmului. Ajungem la o plajă amenajată de unde câțiva surferi se lansează vioi către ape. Oceanul e în continuare agitat, spre marea lor satisfacție. Nu rezistăm ispitei și ne avântăm la rândul nostru în apă, doar la mal, să ne răcorim puțin. Un val mai nărăvaș îmi cam strică socotelile și-mi umple nădragii de apă. Drept urmare, ajung la următoarea stație ca scoțienii – cu un prosop pe post de kilt. Suntem la Boca do Inferno, lângă Cascais. Aici întâlnim aceiași pereți verticali și același ocean nervos care trimite cu furie valuri către țărm. Asaltul masivelor coloane de apă e spectaculos. Printr-o deschizătură în stâncă, valurile își fac drum în interior cu viteza unui tren expres, de unde rezultă un sunet puternic, asemeni unui cor de războinici ce tocmai își salută victoria. Zgomotul e infernal, de aici și numele locului. Părăsim locul și, trecând val-vârtej prin Cascais, nu ne oprim decât în centrul Lisabonei, pe Rua Augusta, la hostelul unde eram cazați.

Frumos. Așa cum spuneam în articolul anterior, întregul tur (incluzând castelul da Pena) a costat doar 25 euro de persoană și durează aproape întreaga zi, așa că îl recomandăm oricui ajunge în Lisabona și are la dispoziție mai mult de un weekend. Un citybreak în capitala Portugaliei nu ar fi complet fără o tură prin istoricul Sintra. Și dacă tot ajungeți la Sintra, mai faceți un pas către ocean … dar cu grijă, să nu vă sufle vântul afară din Europa 🙂

Related posts

6 comments

  1. La fix au venit articolele voastre – la inceputul lui septembrie plec la Porto si Barcelona si aveam de gand sa merg la Sintra. E bine sa ai de unde sa mai afli o parere si sa vezi fotografii de acolo. Merci 🙂

  2. Dintre toate imaginile am selectat cateva de-a dreptul superbe insa e clar ca m-am oprit cu privirea mai mult la cele salbatice 😀 Sunt chiar frumoase, ati avut parte de o vacanta de vis!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.