Experienţe hi-tech: Maglev – “plutind” cu 431 km/h
Nu zboară, dar la momentul maxim lasă lejer în urmă un avion aflat în plină decolare. Nu atinge pământul, dar îl sfidează de la 10 cm înălţime. Adrenalină, viteză inimaginabilă, senzaţie de ameţeală când priveşti pe geam … şi cu toate acestea ai putea să-ţi bei liniştit cafeaua la peste 400 km/h. Bun venit în Maglev!
Este clar – viitorul transportului feroviar se îndreaptă inevitabil către levitaţia magnetică. Criza de timp şi nevoia oamenilor de a se deplasa mai repede dintr-un punct în altul au dus la dezvoltarea unor mijloace de transport capabile de viteze incredibile. Călătoria cu trenul nu mai e ce a fost odată. Nu mai avem timp şi răbdare să privim pe geam. Suntem mai mereu într-o cursă contra cronometru, trebuie să ajungem la destinaţie cât se poate de repede. Şi dacă timpul nu poate fi dilatat sau distanţa micşorată, ce ne rămâne de făcut? Mărim viteza. În zilele noastre, chiar dacă dispunem de tehnologie avansată, nu avem prea multe locuri unde să ne dăm pe pernă magnetică. Dacă nu sunteţi un cercetător norocos care prinde un test pe una din pistele germane sau japoneze, nu vă rămâne decât o singură variantă: să daţi o fugă până în China, mai precis la Shanghai. Pentru că, momentan veţi găsi aici singura linie din lume de acest tip de transport (oficial deschisă publicului), capabilă să vă ducă pe cele mai ameţitoare culmi ale vitezei terestre. Este conexiunea oraşului cu Pudong International Airport. Fără blocaje în trafic, fără emoţii că aţi putea pierde avionul din acest motiv. Flying at zero altitude.
Această minunată invenţie nu este însă a chinezilor, ci a germanilor de la Siemens. Sub denumirea de Transrapid, acesta a fost dezvoltat şi supus numeroaselor teste, dar a ajuns să fie folosit pe scară largă tot în China. De-a lungul timpului au existat numeroase tentative de punere în funcţiune din partea altor ţări, nereuşite sau abandonate însă. Neoficial, japonezii deţin recordul, cu 581km/h, dar doar în teste. Chinezii în schimb au fost mai tenace, au fost primii care au comercializat supertrenul. Mai mult, vor să construiască o linie care să unească Shanghai de capitala Beijing (o distanţă ce depăşeşte 1.200km), proiect care are cele mai mari şanse de reuşită în următorii ani. Până la momentul în care altă ţară va deschide o nouă linie de Maglev, locuitorii din Shanghai au ceva ce este doar al lor : linia de tren de ultrasupermegaviteză, cea mai rapidă din lume.
Acum să vă povestim experienţa noastră din Shanghai, pentru că anul trecut am avut privilegiul să ne plimbăm cu acest mijloc de transport deosebit. Am ajuns în oraşul supranumit Perla Orientului cu trenul, venind din Xian. Pe lângă Maglev, acesta era o biată mârţoagă obosită, ce a parcurs aproximativ 1.400km în 23 de ore. Aţi spune că la noi ar fi un timp bun, dar nu uitaţi un amănunt – chinezii deţin Maglev şi au termen de comparaţie. Plecarea din Shanghai era plănuită a se face tot cu trenul, în direcţia Hong Kong, dar anumite probleme (vezi China 2010 – pas cu pas (episodul 13) – sosirea în Shanghai) ne-au determinat să ne schimbăm opţiunea şi să mergem cu avionul. Asta însemna un transfer la aeroport, deci … o cursă cu Maglevul. Chiar şi în varianta trenului, eram decişi să facem un dus-întors până la aeroport, din dorinţa de a experimenta această călătorie.
Zis şi făcut. Ultima zi în Shanghai, ne luăm rămas bun de la oraş după ce timp de 3 zile l-am explorat, participând în premieră şi la o expoziţie mondială. Ne urcăm într-un taxi, dar destinaţia finală nu va fi aeroportul, ci staţia de metrou Longyang. De aici ne îmbarcăm în trenul minune. Staţia e mică, cu o arhitectură futuristă, nu iese în evidenţă dacă o raportăm la un oraş ca Shanghai (dacă la noi ar apărea aşa ceva ar fi motiv de laudă ministerială timp de un an întreg). Preţul nu este mic, ţinând cont că suntem în China: 100 yuani de persoană (aproximativ 10 euro), dar hei – de câte ori vom avea ocazia în viaţă să testăm aşa ceva? Amănuntul a contat prea puţin, aşa că am decartat yuanii şi iată-ne pe peron.
Bineînţeles că nu ne-am urcat în primul tren. Prevăzători, ne-am alocat suficient timp pentru a face pozele de rigoare. Ca şi în urmă cu 2 ani în Japonia (când am călătorit cu celebrul Shinkansen între Kyoto şi Tokyo), a urmat o şedinţă foto, având ca subiect principal, evident, trenul Maglev. Timpul dintre două plecări/sosiri este de aproximativ 15 minute. Contrar aşteptărilor, pe peron nu era deloc aglomeraţie, majoritatea călătorilor fiind turişti. Ca şi noi, fotografiau de zor peronul, trenurile, “linia” (impropriu spus, pentru că nu există şine ci doar platforma betonată aflată la o estimată înălţime de 10 metri faţă de sol). Ei, şi după ce am terminat sesiunea foto ne-am urcat în tren. Interiorul este absolut normal, nimic spectaculos, în schimb foarte curat. Locul destinat bagajelor se află la fiecare capăt de vagon. Mă aşteptam să existe centuri de siguranţă la scaune, dar nici pomeneală. Probabil sunt inutile în cazul unei frâne la acea viteză incredibilă.
Trenul – aproape gol. Turiştii plecaseră cu cel dinainte, aşa că eram doar noi, câţiva chinezi, probabil navetişti (nu erau extaziaţi ca noi) şi câteva perechi de nemţi. Se porneşte dihania şi în câteva secunde sărim de 100 la oră. Un afişaj electronic din interior arată viteza în timp real care creşte constant. Pe geam e tot mai greu să desluşim detaliile apropiate. Mă pun pe fotografiat, cu coada ochiului mă uit pe geam, dar în curând nu prea mai am ce vedea. Pe afişaj, viteza indică 431km/h !!! Maximă. Afară nu distingem mai nimic, totul aleargă în jurul nostru nebuneşte, cu toate astea trenul este incredibil de lin, la urma urmei plutim. Nu mă sprijin de nimic, pentru că fotografiez cu două aparate simultan (un neamţ a ținut morţiş să apară şi el lângă afişaj).
După un minut de maxim, viteza descreşte până la valoarea zero. Am ajuns la Shanghai Pudong International Airport. O experienţă absolut unică, păcat că a ţinut atât de puţin. Pentru că am parcurs distanţa de 35km în 7 minute şi 20 de secunde. Fără comentarii. Iar la Bucureşti am plecat cu 3 ore înainte şi tot era să pierdem avionul.
-
- Maglev Shanghai
-
- Așteptând supertrenul
-
- În interior
-
- Maglev Shanghai
Aşadar, dacă aveţi treabă prin Shanghai, nu rataţi ocazia să plutiţi la 10 cm de pământ cu mai bine de 400km/h. În ziua de azi, evenimentul reprezintă o experienţă unică. Cu siguranţă pe viitor transportul se va dezvolta iar astfel de trenuri şi viteze vor fi banale. Peste câţiva ani, copiii şi nepoţii noştri vor zâmbi superior ascultându-ne cum povestim entuziasmaţi de prima noastră călătorie cu trenul ce levitează magnetic. Dar până atunci, putem spune cu mândrie : am călătorit cu Maglev-ul.
Frumoasa experienta, eu inca visez! Apropo de la Cluj in Vama vom face din vara asta 18 ore cu trenul, :(((( Daca am avea si noi un asemenea tren in maxim 2 ore am fi acolo! Momentan …. suntem departe …..
Parca chinezii aveau la un moment dat un plan sa faca tren de mare viteza intre Beijing si Europa peste Siberia
Cine ?tie ce planuri ascunse au chinezii…de parc? oameni obi?nui?i ca noi au idee…tot ce e posibil.
Alicee, c
Foarte tare, mi-ai facut pofta. Notat, visat…mai e un pas :-PAm mers acum cu Allegro intre Helsinki si Sankt Petersburg, tren normal, niet levitatie. N-o fi el Maglevul, dar a prins si 223 km/h, poate chiar mai mult, nu vedeam mereu afisajul…trenul e chiar misto si e nou-nout, asa ca zic sa va grabiti inspre acolo. Renu? Sa iti povestesc ce faina e Rusia si cum m-am indragostit de Sankt Petersburg? 😛