Aromele culinare ale amintirilor

 

Mâncăm pentru a trăi şi a savura aromele legate de amintirile călătoriilor noastre. După fiecare călătorie, pentru o perioadă de timp nedefinită, gătesc în spiritul acelei călătorii.

Când în vreun moment nu mai am inspiraţie, mă uit imediat – nu în frigider cum poate v-aţi aştepta, ci pe uşa lui, la magneţii luaţi din călătoriile noastre şi, privind la întâmplare vreo ţară sau oraş, imediat îmi vine ideea potrivită: poate un antreu cu iaurt şi năut cum am mâncat în Turcia, poate o supă clară de fructe de mare cu usturoi ca în Croaţia, poate un pui cu măsline şi lămâie ca în Maroc, poate o prăjitură cu mere şi brânză de vaci cu mac ca în Slovenia?!

Stau cât mai puţin timp în bucătărie, reţetele (complicate) nu sunt prietenele mele, mâncărurile tradiţionale sunt succesele mamei şi ale soacrei, gătesc la “minut” sau “pe loc” şi cu toate acestea reuşesc să îmi surprind principalul beneficiar al mâncărurilor mele, adică soţul, cu cele mai neaşteptate surprize. Dar acord foarte multă atenţie design-ului şi calităţii ingredientelor (calitatea lor se regăseşte în sănătatea noastră).

Îmi aduc aminte de bunicile mele, amândouă găteau excelent. Bunica Maria, din partea mamei, gătea cu influenţe româneşti. Bunica Eugenia, din partea tatălui, gătea cu influenţe occidentale, deşi mai prefera şi câte o jumară sau câte o friptură de ceafă de porc, din când în când.

Dacă bunica Eugenia se apuca să prepare fie şi numai un simplu pilaf de orez, pot să vă mărturisesc că în final avea un gust fantastic. Şi acum stau să mă întreb ce putea să adauge într-un pilaf şi să rezulte acel gust unic?! Poate plăcerea cu care gătea? Poate dragostea pentru cei care vor mânca? Poate folosea unt în loc de ulei? Poate supă de legume sau de carne în loc de apă adaugată la orez? Sau aroma amintirilor de călătorie din tinereţea sa: călătoria cu vaporul până în Egipt, excursiile cu trenul în Franţa, Monte Carlo, Anglia, Italia …? Înclin să cred că dragostea pentru cele care mâncau din preparatele ei, adică pentru noi, nepoatele, bineînţeles!

Ţin minte că a fost un adevărat festin pentru noi, când bunica Eugenia a gătit un iepure întreg la cuptor, pe care mai întâi l-a fezandat în vin. Sau când mă gândesc la mini cozonăceii umpluţi cu gem de prune de casă (în care a fiert şi o ramură de busuioc), pe care îi cocea tacticoasă la cuptor, mirosul lor mă inundă într-un val de nostalgie şi zâmbesc ştiind că noi îi devoram în următoarele câteva minute, imediat ce erau gata. Mesele erau aranjate cu tacâmuri mari, din argint, iar farfuriile erau un bej foarte fin.

Bunica Maria mă lua în bucătărie şi găteam amândouă, eu eram ucenicul şef, nicidecum nu îmi dădea impresia că o încurc cu ceva, ba din contră, o ajutam … Eu găteam în vasele mele de jucărie, ea în vasele adevărate! Orez cu prune, mâncare de gutui, minciunele, floricele de porumb făcute la tigaie, ostropel de pui cu măsline şi felii de lămâie, chifteluţe marinate …

În vacanţele de vară, începând de pe la 4-5 ani, mergeam cu bunica Maria la ţară, la Pietroasele, lângă Buzău, o localitate cu climat mediteranean unde exista pe atunci o gospodărie superbă cu loturi de viţă de vie, livezi de pruni, migdali – smochini – lămâi, grădini pline cu roşii imense, ardei şi fasole pestriţă, cu un tractor roşu, cu animale, cu grădină de flori … aveam câţiva prieteni iar dealurile le colindam împreună cu ei şi surorile mele în căutarea comorilor de aur şi a florilor nemuritoare.

Reţetele copilăriei mele erau cât se poate de inedite şi stranii, privite astăzi prin prisma recomandărilor din revistele de sănătate sau de către alte mijloace mass media. Probabil că micul dejun al copilăriei mele rurale ar şoca părinţii urbani de astăzi: pe un fund de lemn frecat în prealabil cu câţiva căţei de usturoi mi se tăia în bucăţele o friptură proaspăt gătită, alături de câteva guri de vin roşu (în pahar foarte mic). Sau mi se gătea special câte o ciulama de porumbel.

Rândurile de viţă de vie – din soi de tămâioasă – erau împănate cu pomi de migdali. După ce culegeam migdalele, le curăţam de coaja subţire ca de catifea, le spărgeam ca pe nuci şi grămada de sâmburi o udam cu apă, o stropeam cu sare şi apoi o uscam la cuptor. Acesta era snack-ul nostru. Iar în fiecare iarnă se păstrau strugurii proaspeţi şi aromaţi în beci, cu codiţa înfiptă în mere.

Dar mai era o delicatesă pentru bunicile mele, cafeaua! Cu bunica Maria mergeam tot timpul în vizite, la prietenele ei. În mod natural, cafeaua făcea parte din ritualul vizitei. Din ceşcuţa ei îmi turna puţin în farfurioară cât să o umple, şi uite aşa o bunică şi o nepoată de 4-5 ani împărţeau frăţeşte o cafeluţă!

În adolescenţă m-am bucurat şi de a treia bunică, cea a soţului meu, pe nume Constanţa, care gătea excelent şi făcea din “nimic” un fel de mâncare. Cel mai bun ghiveci de legume pe care l-am mâncat vreodată a fost gătit de ea. De la bunica Constanţa am învăţat să improvizez atunci când gătesc, sau că baza pentru mâncăruri tradiţionale este în mare parte identică. Ca să ne amuze, îi dădea fiecărui fel de mâncare pe care ni-l gătea câte un nume, complet născocit. Azi v-am gătit ghiveci provensal. Azi gustăm langoşi cu brânză a la Slănic Prahova. Azi avem supă cremă de legume cu crutoane în stil franţuzesc. Cafeaua, deasemenea era răsfăţul suprem pentru ea. O femeie extrem de tonică şi veselă, expresia “ochii îi râdeau” mi se pare cât se poate de potrivită atunci când mă gândesc la ea.

Ştiu că amintirile superbe desăvârşesc savoarea mâncărurilor.

Transpun fiecare fel de mâncare într-o călătorie, inspirată atât de diversitatea şi frumuseţea amintirilor cât şi de bucuria bunicilor de a găti.

Ideile culinare ce vor urma sunt adaptări ale celor mai gustoase mâncăruri pe care noi le-am servit în decursul călătoriilor şi pe care am încercat apoi să “le aducem în bucătăria de acasă”. Nu vor fi prezentate reţete în stilul cărţilor de bucate, cu gramaje si timpi exacţi de preparare, pentru că ceea ce conteză cel mai mult sunt ideile şi designul preparatului final. În rest, ţine de imaginaţia gospodinei moderne!

Related posts

Arome parisiene

27-March-2011

Iaurt Lasse şi Tiramisu în Kathmandu

10-December-2011

Arome grecești

28-April-2015

2 comments

  1. De-abia m-am ridicat de la masă, așa încât îmi dă mâna să teoretizez. Sintagma “ca la mama acasă” se aplică întotdeauna când vrei să scoți în față o mâncare deosebit de gustoasă. Desigur, are cu atât mai multă acoperire când vorbim de bunici. Păi … În ce vă privește, judecând după mulțimea uniform dezvoltată de magneți de pe frigiderul vostru (după cum arată pozele …), am senzația că vă trebuie oarece timp ca să rememorați, pas cu pas, răsfățul culinar de pe unde-ați fost. Dac-ar fi să comentez la temă, mie îmi dăinuie în cerul gurii gustul minunat de kavarma bulgarească. Porțiile individuale în oale mici de lut, “coapte” la cuptor cu lemne … Săru-mâna pentru bucuria lecturii!!

  2. Daca e vorba de gatit …nu pot sa ma abtin .Ce imi place mie in bucatarie este faptul ca iti poti dovedi imaginatia in fel si chip , combinatiile cele mai nastrusnice sunt bine venite , primite cum se cuvine de cei ce apreciaza in vreun fel ceea ce introduc in gura , spre bucuria papilelor gustative . Infinitatea posibilitatilor ma atrage si-mi da bucuria unei noi creatii de fiecare data in jocul meu "de-a bucatarul ". Felicitari pentru pentru stilul in care gatesti , pentru pasiunea pe care o pui in prepararea bucatelor . Va iesi intodeauna ceva gustos , numai atunci cand presari si un pic de suflet in farfurie .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.