Instant Search

Zbor deasupra unui cuib de stânci

This slideshow requires JavaScript.

Îţi trebuie mai mult ca sigur o mică doză de nebunie pentru a te urca într-un coş de răchită şi a plana la mai bine de 1.000 de metri deasupra unor creste ascuţite, lăsându-ţi destinul în mâinile unui necunoscut care se joacă cu o flacără şi patru butelii de gaz … şi totuşi, pot să spun că merită nebunia. Poftiţi de vă urcaţi, mey ghiauri, urmează un bayram de pomină în balon!

 

Göreme, Cappadocia, ora 5 dimineaţa. Stau pe marginea drumului şi mă uit spre cer fericit. Cu o dimineaţă în urmă urcam dealul din apropiere puţin cam îngândurat, în dorinţa de a lua pulsul aerian al zborurilor ce urmau. Atunci, cerul era parţial noros, ceea ce a făcut ca multe dintre baloane să rămână la sol. Dacă ai ghinion de contramandare, eşti automat reprogramat pentru următoarea dimineaţă, ce te faci însă când trebuie să o iei spre casă? Turcii, afacerişti cinstiţi, îţi returnează plata până la ultima liră însă tot bosumflat pleci. Din fericire nu a fost şi cazul meu, în acea dimineaţă cerul era curat ca lacrima. La şi un sfert a sosit microbuzul, conform înţelegerii. Hai să vedem lumea din balon.

Cu ceva luni înainte, Răzvan mă avertiza că n-am ce căuta prin Cappadocia dacă nu o văd aşa cum se cuvine, adică de la înălțime. M-am conformat şi am pornit spre acele meleaguri mai mult cu gândul la baloane. Preţul era descurajant – mai toate companiile cereau pe paginile web 160€ pentru o oră de zbor. Aşa cum am scris într-un post anterior, am făcut foarte bine că nu am rezervat online, pentru că am reuşit la faţa locului să negociez la 100€. Am fost ales (n-am avut timp să mai văd şi alte oferte pentru că am fost luat ca din oală, direct din autobuz) de Balloon Turca, una din cele aproximativ 20 de companii care operează zboruri de agrement cu balonul în zonă. Aş putea spune acum că am fost bine ales, pentru că totul a fost perfect, deşi nu mă îndoiesc de calitatea celorlalţi. După cum am văzut mai târziu, pe cerul Cappadociei e loc pentru toată lumea, pentru că în acea dimineaţă, alături de subsemnatul, mai bine de 2.000 de oameni au sărit în aer, la propriu.

Programul este identic pentru orice companie – eşti preluat direct de la hotel iar la final eşti lăsat la acelaşi hotel. E de la sine înţeles că în fiecare dimineaţă, în Göreme şi împrejurimi e viermuială mare, microbuzele aleargă de colo-colo după muşterii. E de fapt o cursă contra cronometru pentru că e bine să decolezi cât mai devreme, altfel pilotul trebuie să fie mult mai atent la ce se întâmplă în jurul lui, pentru că la un moment dat cerul devine destul de aglomerat. Dar înainte de asta, protocolul. Prima oprire este la sediul companiei unde nenea muşteriul este invitat la micul dejun. Nu ştiu cum o fi la ceilalţi, la Turca am găsit o grămadă de oameni adunaţi în jurul unor mese de unde abia mai găseai câteva pliculeţe cu ceai. Pișcotăreala a fost curmată brusc pentru că între timp s-a dat semnalul de plecare – toată lumea la baloane. Pistele de decolare sunt în afara orăşelului, fiecare companie are o zonă proprie.

Nu avem timp să ne dezmeticim. După un cot de drum ni se deschid în față minunăţiile colorate. Se pare că suntem în grafic, doar câteva baloane sunt în aer iar peste tot tehnicienii meşteresc la umflatul celorlalte. Flăcările incandescente şi frenezia celor care le mânuie în semiîntuneric constituie din start primul act al spectacolului. Şoferul nu ne lasă să căscăm prea mult gura, ne repartizează la baloane. Al meu e deja în poziţie verticală şi ne aşteaptă. Coșurile au patru compartimente în care intră aproximativ 5-6 oameni în fiecare, deci vreo 24 de suflete într-un balon, plus doi piloţi. Dacă faceţi un calcul şi înmulţiţi cu preţul, imaginaţi-vă ce business e acolo. În acea dimineaţă am numărat în aer 7 baloane Turca.

Nu am apucat să mă uit la ceas. Între legatul în centura de siguranță şi câteva fotografii făcute la repezeală la sol, m-am pomenit în aer, să fi fost ora 6, exact momentul când se crăpa de ziuă. Am pornit înaintea majorităţii, bravo Turca! La fel ca un avion pe pistă, balonul nostru a început să ruleze aproape de sol, îndreptându-se către dealuri. După un sfert de oră, eram puţin dezamăgit – agregatul rula la aceeaşi înălţime, trecând molcom pe lângă codaşi. Ăsta când are de gând să se înalţe, vremea e extraordinară, nu e vânt, ce mai aşteaptă? Pilotul mi-a ascultat ruga şi deodată a băgat gaz. Balonul a prins înălţime, dezvăluindu-ne o panoramă ce cu greu ar putea fi descrisă vreodată în cuvinte. Fotografiile sunt doar o frântură a spectacolului din aer, pentru că o cameră foto nu poate cuprinde decât o mică parte a sa. În acea dimineaţă, peste 100 de baloane colorate au brăzdat cerul, într-un dans frenetic deasupra crestelor incredibile ale Cappadociei. De acolo, de sus, poţi vedea cu adevărat forţa creatoare a naturii. Designed by Nature.

A urmat o oră de extaz. Salturi la peste 1.000m. Coborâri pe văi, planări la limita hornurilor, din nou înălţări. Am zburat peste Göreme, ne-am apropiat de cetatea din Üçhisar, ne-am înghesuit alături de câteva zeci de baloane în Honey Valley … şi am tras la foc automat peste 300 de cadre. Am savurat la maxim fiecare moment, pentru că panorama de 360º (piloţii se roteau periodic) a fost senzaţională. Razele soarelui de dimineaţă, proiectate pe stânci, creau un adevărat spectacol de lumini şi umbre.

În tot acest timp, angajaţii de la sol urmăresc propriul balon. Mânat de curenţi şi de pilot, acesta nu aterizează niciodată într-un loc dinainte stabilit. Există înţelegeri între proprietarii de pământuri şi companii în ceea ce priveşte locurile de aterizare. După mai bine de o oră de zbor, flota aeriană a sunat retragerea. Îndemânarea piloţilor este uimitoare – aterizează atât de lin şi precis încât pun imensul coş direct în remorca SUV-ului parcat. Odată coborâţi, conform tradiţiei, se bea şampanie. Echipa aşterne pe masă sticlele, aliniază paharele iar alături pun … cutia de bacşiş. Urmează momentul festiv, când se destupă şi se ciocnesc paharele, în uralele echipei care cresc odată cu umplerea cutiei, în timp ce pilotul împarte diplomele semnate. Deja am colecţie de călător, dovada incursiunii cu balonul în Cappadocia stă frumos lângă diploma de salt cu parapanta în Nepal şi cea a zborului către Everest.

Nu ştiu cum aş mai putea comenta. Cuvintele sunt de prisos, impresiile au fost peste aşteptări. O incursiune în Cappadocia fără a urca într-un balon nu ar fi completă, aşa că nu o rataţi pentru nimic. Vă las în compania fotografiilor, în speranţa că v-am convins în alegerea viitoarei destinaţii. Nu staţi prea mult pe gânduri, daţi o fugă în Parcul Naţional Göreme, săriţi într-un balon şi bucuraţi-vă de ce veţi vedea. Pentru că viaţa merită trăită!

Suggested Posts

13 comments

  1. Ti se pare abordabil un zbor cu balonul pentru cineva care are probleme cu inaltimea ?

    Cappadocia e de mult pe radar , sper sa ajungem si pe acolo cat mai repede.

  2. Cristi, eu am un vis care se repetă obsesiv – sunt într-un lift, de cele mai multe ori din sticlă sau metalic, ca cele de pe șantier. Liftul urcă, urcă, urcă, fără să se oprească, în timp ce totul dispare în jur. Am impresia că la un moment dat iese din clădire și mă voi prăbuși. Ăsta e răul meu de înălțime. Pe fondul acestui vis am avut un mic atac de panică în Tour Eiffel, cînd pe final, spre vârf, mă uitam cum se îngustează schelele metalice.

    Cu balonul a fost tot ca în vis – urca, urca, fără să dea impresia că se oprește. Ciudat a fost că nu am mai simțit nimic, decât plăcerea de a admira panorama. M-am uitat în jos și nu a fost nicio problemă. Du-te liniștit, e ok.

  3. >Ai descris foarte bine sentimentul si actiunea, badger. Am vazut acum ca ai fost pe blog, la postarile mele despre Cappadocia. Ma bucur ca am facut parte si eu din grupul celor cu un graunte de nebunie! Din cand in cand, ma mai uit la diploma primita si imi amintesc calatoria aceea minunata. Cred ca asa s-o fi simtit Nils Holgerson, zburand pe gasca lui…E, intr-adevar, ceva ce nu se compara cu nimic. Am mai citit si despre alte zone in care se poate zbura cu balonul dar cred ca nici una nu este ca si Cappadocia. Acolo e o incursiune in alta lume, uitata in timp.

  4. >va admir pe cei care va urcati in balon si va invidiez putin pt poze si pt senzatiile traite. Mie mi-e frica de intaltime si de zbor in general, dar daca candva gasesc remediu cu siguranta voi incerca asta!

  5. >Excelent! Fotografiile sunt grozave iar senzatiile imi inchipui ca au fost tari de tot! Neaparat trebuie sa incerc si eu candva…

  6. Am zburat si eu, ce-i drept, in Ilfov, dar a ramas una dintre cele mai frumoase exepriente traite pana acum! E, cum spui si tu, greu de descris in cuvinte. 🙂

  7. Așa este, mai ales când în jurul tău “dansează” alte 100 de baloane 😉

    Am studiat un pic linkul cu care ai postat referitor la zborurile din Ilfov. Destul de piperate, deși la 6-8 persoane în coș pot spune că e aproape exclusivitate. În Cappadocia prețul e negociabil, de la 160 euro (aproape de cel de Ilfov, dar totuși mai mic) am scăzut la 100, doar că la bord am mai avut încă 20 de oameni, fără cei 2 piloți. Avantajul major al Cappadociei îl constituie, fără doar și poate, panorama incredibilă, cu hornurile crenelate și celelalte baloane ridicate simultan în aer. Toate contribuie la imaginile pe care le-am postat.

    Alicee, nu trebuie să-ți faci griji, nu percepi înălțimea … un lucru ciudat, dar așa e!

  8. Imagingile sunt de-a dreptul superbe insa nu cred ca m-as incumeta vreodata sa ma risc. Eu sunt vesnica privitoare, rareori imi iau inima-n dinti si risc 😀

  9. Cred ca am fost si eu la cateva zile distanta 🙂 Am Zburat cu Urgup Baloons, nacela de 10 persoane, la pretul de 150 EUR/persoana – cu cat mai mica nacela, cua atat mai mare pretul. Am urcat doar pana la 500 metri, in rest a fost la fel cu ce ai descris tu.

    • Luna trecută ne-am întors în Cappadocia și am zburat cu Atmosfer Balloons – tot la 100 euro, nacelă de 20 de persoane. Alt traseu, la fel de frumos! A treia oară va fi cu siguranță într-o iarnă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *