Călător prin România – Valea Şimonului, tărâm de poveste

Dacă lăsaţi în urmă castelul din Bran, cu forfota şi aglomeraţia din centru şi urmaţi şoseaua principală spre Rucăr, înainte de intrarea în Moieciu, după un pod se face un drum asfaltat pe stânga. Intraţi în satul Şimon, pe valea pârâului cu acelaşi nume, ce se întinde până la baza muntelui, aproape de poteca ce urcă în Bucegi.

 

Valea se întinde pe mai bine de 5 kilometri, urcând domol până la marginea pădurii. De acolo, cei temerari pot apuca poteca marcată ce duce spre vârful Omu. Iar satul se întinde pe toată lungimea văii, cu casele sale aruncate ici colo pe dealuri. Un sat autentic, ce nu are nimic în comun cu zona ultracomercială a centrului din Bran. Chiar dacă se află la doar 2 km de castel, Şimonul încă are acel farmec al satului de munte, nealterat de civilizaţia modernă. Aerul acesta de autenticitate este dat în mare parte de oameni. Calzi, primitori, bucuroşi de oaspeţi. Din vremuri străvechi se ocupă de oierit. Ca mai toate satele din zonă, Şimon a fost şi el invadat de orăşeni care şi-au construit case de vacanţă şi pensiuni. Însă aceştia sunt în număr mult mai mic, datorită distanţei, pentru că Şimon este cel mai îndepărtat sat al Branului. Din acest motiv, turiştii sunt concentraţi îndeosebi în Sohodol, Predeluţ sau pe Valea Poarta. În aceste condiţii, aici veţi întâlni la tot pasul gospodării din vremuri de demult, brăneni din tată în fiu care preferă încă laptele gras şi proaspăt oferit de văcuţa ori oaia din bătătură sau merg agale pe cărare, cu coasa în spinare, către fâneaţa din deal.

Părăsiţi drumul principal, apucând către munte, pe o uliţă secundară care numai ea ştie unde duce şi intraţi într-o altă lume. Veţi simţi o plăcută întoarcere în timp. Treceţi pe lângă casele mici din lemn, gospodării fără gard, mărginite de pârâuri, unde raţele îşi fac de cap în voie de dimineaţă până spre seară. Un câine va da alarma cu un hămăit plictisit, mai mult din dorinţa de a arăta stăpânului că îşi merită cu prisosinţă bucata de mămăligă. Ajungeţi la marginea unei fâneţe şi salutaţi de departe oamenii care muncesc în bătaia soarelui. Bărbaţii cosesc de zor iar femeile întorc fânul. Copiii stau cocoţaţi pe căpiţă, privind cu bucurie către cei mari. Din loc în loc veţi da de câte o hodaie, adică mici căsuţe din lemn unde sătenii îşi ţin oile, iar fânul îl depozitează deasupra, în pod, umplând locul de o mireasmă plăcută, îmbătătoare. În zare, printre copaci, se disting crestele stâncoase ale Bucegilor. Ce vă puteţi dori mai mult? Dacă imaginea de mai sus vă tentează, recomand o excursie de o zi la Schitul Bălăban, ce poartă hramul Sf.Andrei, aflat la poalele muntelui. Din dreptul bisericuţei ce se află în vale se porneşte o potecă îngustă. Există şi un drum forestier ceva mai la deal. Accesul este facil, se poate ajunge acolo chiar cu maşina. De fapt, multă lume urcă cu noile achiziţii pentru sfinţire. Nu o dată am văzut bolizi pe patru roţi aşteptând cu toate uşile, capota şi portbagajul deschise primirea aghiazmei binecuvântate. Şi, de ce să nu recunoaştem, acelaşi lucru l-am făcut şi noi. Schitul este construit de câţiva ani şi a câştigat în scurt timp destui enoriaşi. Panorama este copleşitoare. Piatra Craiului, cu brâul său inconfundabil se vede ca în palmă. În plan opus, pădurea de brazi din spatele schitului vă dă impresia că sunteţi deja în Bucegi. Aerul ozonat este extraordinar.

Nu vă întoarceţi în sat pe acelaşi drum. Treceţi pe lângă finca şi o luaţi devale, apucând una dintre poteci. Nu e nicio problemă să intraţi pe proprietăţile oamenilor, atât timp cât urmaţi cărarea şi nu le tăvăliţi fâneaţa. Dacă aveţi noroc, vă puteţi ospăta pe drum cu alune şi fragi. La fiecare pas vi se deschid alte privelişti, alte panorame. Poteca se termină la drumul mare, în dreptul unui mic cimitir. Biserica se pare că este una din cele mai vechi din zonă, fiind ctitorită de preotul Ioan Bartolomei şi sfinţită cu hramul Sfintei Parascheva (care dă şi numele său) la 13 septembrie 1793. Printre crucile vechi se spune că s-ar fi găsit urmele unei biserici datând din 1525. Dacă vă nimeriţi în timpul unei slujbe, intraţi. Biserica este mică şi enoriaşii mulţi, dar se găseşte întotdeauna un loc în plus. Aici încă se respectă tradiţiile : femeile stau în spate, în timp ce bărbaţii sunt mereu în partea din faţă. Pomenile presupun un efort considerabil – nimeni nu este trecut cu vederea … iar câteodată sunt mai mult de 100 de oameni. Dacă vă nimeriţi la momentul potrivit, mai ales în timpul verii puteţi prinde unul din târgurile de vară sau una din numeroasele petreceri câmpeneşti ce se desfăşoară an de an în zona Branului. Lăsăm deoparte cel mai important eveniment numit Răvăşitul Oilor, ţinut la sfârşit de septembrie la poalele castelului, pentru că este foarte aglomerat. Sunt însă mici petreceri care se organizează în apropiere, uneori chiar pe Valea Şimonului. Micii sfârâie pe grătare, copiii se bucură ca pe vremuri de vata de zahăr şi turta dulce, berea curge în valuri în acordurile ritmate ale muzicii populare. La loc de cinste tronează scena unde îşi rup pingelele dansatorii ansamblului folcloric Poarta Dorului, un grup local de tineri ambiţioşi a cărui faimă a depăşit deja graniţele ţării. Veselia şi voia bună sunt la ele acasă.

O săptămână sau un weekend în Şimon vă va încărca bateriile la maxim. Peisajul este spectaculos în orice anotimp. Alegeţi una din numeroasele pensiuni de pe vale, dar neapărat să aibă vedere către munte. Intraţi în vorbă cu oamenii, mergeţi în drumeţie pe cărări de munte, participaţi la evenimente locale sau îndeletniciri precum mulsul oilor, degustaţi produse delicioase cum ar fi brânza în coajă de brad. Bucuraţi-vă de păşunile întinse de la poalele muntelui, de aerul curat, de mugetul văcuţei şi măcănitul raţelor din bătătură. Şi de veţi pleca de aici relaxaţi, cu siguranţă veţi reveni cât de curând în acest tărâm de poveste.

Related posts

7 comments

  1. Cu doar 5 minute îți citisem articolul cu lacăte și chiar l-am remarcat pe cel cu broasca … 🙂
    Ți-am răspuns acolo. Am pus ariciul în palma mea. De fapt, era o familie – aricioaica mamă și 3 pui. Au fost cât pe ce să fie hăcuiți de prietenul nostru, în timp ce dădea la coasă în curte.
    I-am pus într-un coș de nuiele. De dimineață nu mai erau acolo. Aricioaica și-a luat puii și dusă a fost 🙂
    Poți vedea restul familiei în albumul Picasa pe care l-am amintit mai sus …

  2. Desi sunt din acest tinut spectaculos, sa sti ca toate cele scrise de tine m-au emotionat la culme. Intrand si eu ca un actor in scurt metrajul tau scris, imi dau seama cat de mirific este satul meu natal,Simon. Ma bucur tare mult, ca si voi v-ati hotarat sa deveniti "aproape simoneni" . Multe felicitari pentru toate postarile! Marian.

  3. Ce mult au progresat cei de la Poarta Dorului………….bravo lor…….dar sa nu neglijeze si dansurile branene. Sa puneti si o cantare cu directoarea lor care e o sensibila si o puternica. FELICITARI TUTUROR, MAI ALES PT SITE.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.