Instant Search

Călător prin România – pe Valea Hârtibaciului

This slideshow requires JavaScript.

Deseori ne întrebăm cum ar fi să ne întoarcem în trecut la momentele copilăriei, când micile bucurii ne umpleau viața. Departe de era tehnologiei, de computer, de tablete sau de vreun mobil. Am putea oare să ne petrecem vacanța acum, măcar pentru câteva ore, fără o conexiune la internet, aproape de locuri și lucruri simple care până mai ieri păreau normale și firești?

 

Într-adevăr, fotografia de mai sus nu este chiar exemplul cel mai bun de rupere de realitate. Poate că un Photoshop ar fi fost nimerit pentru a șterge din cadru mobilele și aparatele foto, scoțând la iveală doar bucuria unei călătorii neobișnuite. Am epuizat destinațiile populare, obiectivele clasice și ne îndreptăm către atracții mai aproape de natură, uitate în timp, care să ne ofere cel puțin aceeași satisfacție. Ajungem să înțelegem simplitatea și frumusețea satului românesc abia după ce ne saturăm retina de imagini mult râvnite, aflate la mii de kilometri depărtare în străinătățuri. În același timp, cei de dincolo, sătui de ceea ce noi ne dorim să vedem cu atâta ardoare, vin aici și se minunează cât de neobișnuit poate fi autenticul. Un autentic pe care treptat începem și noi să-l pierdem în tumultul urban al marilor orașe.

Transilvania. Leagăn al civilizațiilor, un loc simplu și pitoresc. Are atâtea locuri pline de povești încât o viață n-ar fi de ajuns pentru a le parcurge pe toate. Cu toate astea, merită să încerci. Povești de viață găsești la tot pasul, dacă știi să le cauți. Interacționezi cu oamenii, afli istoria locurilor, descoperi că încă mai există meșteșuguri pe care le-am dat deja uitării. Realizezi că o masă reușită nu trebuie să fie neapărat cea de la restaurantul ultraclasificat din ghidurile Michelin iar un boț de mămăligă cu o ceapă zdrobită și o pastramă alături sunt uneori mai gustoase decât un meniu sofisticat din centrul Parisului.

Pe Valea Hârtibaciului toate-s vechi și … vechi sunt toate. Viața la țară nu pare a fi alterată prea mult de cei ce vin de la oraș. Valea e binecuvântată de un cadru natural idilic – cu dealuri terasate, pline de stâne și văi înguste de-a lungul cărora își face loc Hârtibaciu, afluent al Cibinului ce trece prin Sibiu. Străjuită la sud de culmile semețe ale Făgărașului, înconjurată de dealurile molcome ale podișului transilvan, pare a fi una din cele mai frumoase zone ale țării, cu toate că puțini au ajuns să o cunoască. Poartă azi rămășițele istoriei, din timpuri în care vechii coloniști germani se stabileau aici, aducând cu ei tradiții și obiceiuri păstrate tainic între ziduri vechi, laolaltă cu povești demult apuse. Sașii – cei care au mai rămas – încearcă să-și păstreze identitatea, promovând cultura lor prin meșteșug, artă sau cu ajutorul bisericilor evanghelice. Aflăm de la oamenii locului de povești precum cea a calfelor călătoare ori a confirmării tinerilor și încercăm să le dăm mai departe prin intermediul blogului. Pornim așadar pe Valea Hârtibaciului, pentru a descoperi … România autentică.

 

Hosman, satul țintuit în timp

Aparținând de comuna Nocrich, Hosman este un sat tipic săsesc de pe vale ce pare pustiu la prima vedere. Cursul apei duce inevitabil către fortificația din secol XIII ce înconjoară o veche biserică romanică, ale cărei turle sunt profilate spectaculos pe fundalul crestelor încă înzăpezite ale Făgărașului. Cel mai probabil că localnicii s-au obișnuit cu acest tablou de poveste. În centru, chiar lângă baza cetății, viața se scurge încet, fără grabă. Intrând în vorbă cu oamenii din sat aflăm că apa e principala preocupare, de vreme ce singura sursă de alimentare este o “țavă” nu mai groasă de un țol jumate, din care se ia apă atât pentru animale, cât și pentru oameni, fie iarnă, fie vară. La nici o oră de Sibiu, canalizarea este încă un vis frumos pentru mulți dintre ei. Fiecare om poartă pe ulița satului singurul accesoriu cu adevărat important – găleata. S-au obișnuit, iar căratul apei este la fel de normal ca păscutul animalelor sau cositul fânului.

Nu toate casele sunt în paragină. Paradoxal, cu toate că aproape toți sașii au luat drumul Germaniei după ’90, lucrurile par să ia o ușoară întorsătură în ultimii ani. Mulți străini, fascinați de simplitatea vieții de la țară și tentați de prețurile mici, încep să-și încropească mici gospodării în satele transilvane. Câte un neamț, un belgian sau chiar un elvețian dau luxul de la oraș pe câteva luni de autentic pe an.

Biserica din Hosman este închisă, cum dealtfel sunt majoritatea în Transilvania. Cine stă în prag să primească turiști răzleți? Fiecare atârnă un număr de telefon la poartă și vine la apel. Aici există o altă perspectivă a cetății, mult mai spectaculoasă, dacă o iei prin spate, pe un câmp. Accesul se face printr-o deschizătură în zidul de piatră ce înconjoară citadela. Un bastion părăginit ne oferă un unghi bun către fortificația interioară. A fost construită pe sistem defensiv, cu două brâuri de zid, ca urmare a numeroaselor invazii ce au decimat populația. Cimitirul vechi de la baza fortificației, administrat probabil de puținii sași rămași în sat completează tabloul perfect al unei imagini pierdute în timp.

 

Ferma animalelor de la Cornățel

Chiar dacă nu mai ești copil, nu poți să nu te bucuri atunci când treci pragul fermei de la Cornățel. Fiecare din animalele pe care le-am găsit are câte o poveste tristă din trecut. Îngrijitorii i-au salvat iar aici își duc veacul în liniște, în compania copiilor care îi vizitează. Un loc perfect pentru relaxare în mijlocul naturii, împreună cu cei mici. Te poți plimba prin țarcul cu păsăret ori ai putea avea o vorbă cu Jean, Veta sau Ciușcă, măgărușii fermei. Dai o raită pe la grajduri să te pupi în bot cu Lili, pe la manej să-i saluți pe ceilalți patrupezi potcoviți sau puțin mai în spate, să-i fixezi în ochi pe domnii țapi.

Nu duci lipsă de activități în aer liber. Dacă ești pasionat de cățărare ai la dispoziție o tiroliană iar de vrei să te întreci cu semenii o poți face pe o minipistă de karting cu pedale. Nu trebuie să ratezi țopăitoarea gonflabilă … asta dacă nu ai depășit o greutate considerabilă. Iar dacă nu e de ajuns, poți să te înscrii la activități precum călărie, plimbări cu trăsura, cu bicicletele sau tractorașul, cu drezina … hmmm, despre asta vă povestim noi puțin mai jos, nu înainte de a trece prin alt loc de poveste de pe Valea Hârtibaciului.

 

Iarba verde din Alțâna

Imaginează-ți că ai ajuns într-un sătuc liniștit, într-o zonă de podiș. Este miezul zilei și soarele răzbate domol printre ramurile înflorite de meri și corcoduși. Un copil curios, cocoțat pe un Pegas vechi măsoară din priviri vizitatorii picați parcă din viitor. Dublu interes, turiștii pun în funcțiune aparatura foto, imortalizând ulița și micul biciclist. Ceva mai încolo, pe coama unei movile, două bătrâne își fac de lucru în grădină. Aleea pietruită, spartă de vreme duce ușor către deal. Pe stânga se deschide o curte imensă cu o pajiște verde, ca-n palmă, proaspăt cosită. Undeva, într-un colț lângă șură stă pitit un tractor John Deere vechi, un morman de fier ruginit ce așteaptă parcă marea restaurare. Dacă nu știi în ce loc te afli, poți afla citindu-i plăcuța de înmatriculare: Alțâna, Sibiu. Mirosul de iarbă îți inundă plămânii cu aer proaspăt și tot ce îți dorești la acel moment este să te tolănești la umbra copacilor. Din șură apare tanti Vaida care îți urează bun venit și te invită să-i treci pragul gospodăriei. Abia acum observi masa câmpenească așternută în foișor. Casa din chirpici, perfect întreținută ascunde o comoară etnografică – un mic muzeu al satului în care proprietarul a adunat și conservat zestrea adunată în timp: porturi populare, mobilier vechi din lemn și olane din ceramică, mărturie a meșteșugului lăsat din moși strămoși.

Când am scris mai sus că o masă în curtea unui localnic nu se compară cu una la cel mai sofisticat restaurant nu am greșit deloc. În plus, buda din curte cu view face toți banii, la fel ca și cafeaua savurată direct pe gazon, cu susurul greierilor în creieri. Timp de odihnă berechet.

În Alțâna, micii meșteșugari se descurcă. Cristian Bârsan ne invită în propria gospodărie pentru o demonstrație “how it’s made” de … mături. La țară, aspiratorul manual încă nu s-a demodat, ba chiar se bucură de mare căutare, după cum arată atelierul meșterului. Dispune de un agregat invenție proprie iar în 5 minute beneficiem de un produs 100% original, numai bun pentru scărpinat spinarea de bursuc.

Alțâna este un sat cu comunități de români, sași, evrei și țigani, fiecare cu cimitirul ei. La biserica evanghelică aflăm de la doamna Rose Müller (învățătoare în sat și epitrop al bisericii) despre confirmarea tinerilor sași, despre cristelnița furată pe care speră să o recupereze cândva și despre originile numelui localității. Se spune că, pe vremea când sașii de aici erau conduși de zece greavi (conți) s-a luat hotărâre ca denumirea locului să fie dată de cel mai harnic dintre ei. Cum toți erau la fel de harnici și neputând alege, au căzut de comun acord ca localitatea să se numească Alzen (All Zehn – toți zece). În biserica lutherană se țin încă slujbe iar cei mici, talentați cântăreți la orgă mai încearcă din când în când să profite de acest lucru, negociind cu doamna Rose pentru serviciile aduse comunității 😉

 

Malenkaya bâzdâgania pâr pâr na ulițe

Pe Valea Hârtibaciului, o mână de voluntari și-a propus de ceva timp să reînvie ruta de mocăniță dintre Sibiu și Agnita. Au reușit să oprească jaful de traverse și cale ferată, să amenajeze un depou și chiar să restaureze un vagon de călători. Până când mocănița va fi funcțională, ei speră să atragă interesul turiștilor așa că cei mai pricepuți au meșterit o motodrezină, un fel de agregat cu minilocomotivă și două vagonete ușoare, puse în funcțiune de un motor clasic de Trabant. Ciudățenia umblă pe șine, pe o linie dezafectată în lungime de 7km, între Hosman și Cornățel. Dezvoltă viteză și gălăgie suficientă pentru a trezi din letargie toți câinii ciobănești de la stânele de pe traseu care, hămăind înciudați, se iau la întrecere cu neobișnuita creatură metalică. Dincolo de aceste mici detalii, trebuie spus că peisajul este de neuitat!

Pentru a beneficia de o călătorie high-class cu motodrezina trebuie să te adresezi prietenilor de la Transylvania Guide Sibiu. Toată povestea începe cu alinierea pe direcția de mers. Pe latura dinspre Hosman nu există macaz așa că, pentru a pune locomotiva în față se dau cele două vagoane jos de pe șine, operațiune făcută manual de către pasageri – lucru floare la ureche, ținând cont de greutatea unui vagon. În continuare pâr pâr pe șine iar dacă vreunul din dulăii de stână are ceva gânduri de kamikaze, îl puteți ține la distanță cu fluierături sau hăuleli din vastul jargon mioritic. În cazul puțin probabil în care motodrezina deraiază pe drum, nu intrați în panică – o mișcare precisă și agregatul e repus pe linia de rulare. De menționat că există în dotare și o ciclodrezină, la care trebuie să pedalezi serios, mai ales dacă în urma ta hămăie unul din dulăii pomeniți mai sus 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *