Instant Search

Un strop de vin de Porto

This slideshow requires JavaScript.

E toamnă, au început şcolile, se culeg recoltele, se umplu cămările cu bunătăţi. Ce ar mai merge un vin … şi nu orice vin, mai degrabă unul deosebit, de Porto. În magazine, cel puţin aici la noi, oferta e destul de limitată. Cea mai bună variantă e să ne urcăm în avion şi să ne oprim direct la sursă … la Porto!

 

Zis şi făcut. Ne-am pus ţoalele în traistă şi direcţia aeroport. Prin Madrid s-a dovedit varianta cea mai economică, din Barajas spre Portugalia fiind doar o aruncătură de băț. După o întârziere de 5 ore a avionului (pentru prima dată ni se întâmpla la un low cost) şi un zbor lejer de o oră, am ajuns în toiul nopţii la Porto. Au urmat transferul, cazarea (central, lângă Torre de los Clérigos), apoi somnul.

Porto (îl mai întâlnim în vest sub denumirea de Oporto), al doilea mare oraş al Portugaliei, este unul din cele mai vechi centre ale Europei iar din anul 1996 este inclus în patrimoniul mondial al UNESCO. Situat la marginea unui estuar, acolo unde râul Douro se varsă în Atlantic, Porto se bucură de o climă ideală cultivării viţei de vie. De-a lungul timpului, beneficiind de avantajele alianţei cu Portugalia, englezii şi-au pus amprenta în activităţile producerii şi comercializării vinului în zonă. De aceea o mare parte din exporturi ia drumul Marii Britanii. Sunt multe companii care produc de sute de ani licoarea, majoritatea urmând aproape aceeaşi reţetă : în plin proces de fermentare amestecul este îndoit cu brandy de 70% alcool. De aceea un vin de Porto ajunge să aibă o alcoolemie de 19-21°, faţă de 11-12° în mod obişnuit. Aviz amatorilor, a se consuma cu moderaţie. Dealtfel, portughezii îl beau doar înainte sau după masă, niciodată în timpul ei. O dată desfăcută, sticla trebuie consumată în 2-3 zile. Înainte de comercializare vinul este ţinut în butoaie circa 3 ani pentru maturare. Vintage indică un an bun, cu recoltă superioară. Sunt doar 2 sau 3 asemenea ani într-un deceniu.

Acum, după o scurtă introducere tehnică a vinului de Porto, să pornim în lumea lui, să-i urmăm firul poveştii începând din amonte, pe Douro, printre butașii de viţă de vie, de unde pleacă strugurii recoltaţi şi până la magazinele de prezentare şi degustare din Vila Nova de Gaia, peste râu de Porto.

Sunt multe agenţii de turism în oraş care vă oferă excursii de o zi spre podgoriile din amonte pe Douro în varianta unei croaziere dus-întors sau dus cu trenul şi întoarcere pe vapor. Dacă nu vă interesează în mod special plutitul pe râu vă recomand să alegeţi varianta pe cont propriu cu trenul. Este de 4 ori mai ieftină iar adevăratul câştig e că puteţi sta oricât doriţi în zonă, plimbându-vă în voie pe lângă viţă. În varianta agenţiilor, după doar o oră de stat acolo, timp în care veţi vizita una-două podgorii, veţi urca la ora 12 pe vapor şi veţi face 5-6 ore pe drumul de întoarcere. Deci, alegeţi. Noi vă prezentăm varianta recomandată.

Trenul face o oră şi jumătate maxim până în pitoreasca staţie Pinhão, o mică localitate în jurul căreia sunt concentrate podgoriile celor mai vestiţi producători. Există posibilitatea obţinerii unor hărţi ale zonei, chiar din Porto. Trecem râul peste Ponte de Pinhão şi urmăm drumul şerpuit de-a lungul său în aval. Atmosfera este plăcută şi un parfum se simte în aer; mergem pe Rota do Vinho do Porto, marcată printr-un indicator stradal. Şi într-adevăr, deşi recolta s-a terminat de câteva zile, mai întâlnim pe drum o camionetă întârziată având bena plină de struguri. După o intersecţie părăsim Douro şi urcăm pe lângă un mic afluent al său, intrând mai adânc în inima podgoriilor, care sunt acum la doar un pas de noi. Întâlnim muncitori care recoltează, dotaţi corespunzător cu jeep-uri şi tractoare. Soarele iese din când în când dintre nori, luminând spectaculos şirurile de viţă-de-vie, aranjate meticulos ca plutoanele dintr-un batalion.

Portughezii au mare grijă de comoara lor, dealuri întregi sunt terasate, pietruite, nu vezi nicio bălărie, nimic ce poate afecta recolta. Panouri mari aşezate pe dealuri îţi indică producătorul, ici colo zăreşti câte o Quinta aruncată pe o colină ce te ademeneşte, în speranţa de a găsi o cramă cu vin bun. Mergeţi şi degustaţi, şi eventual dacă v-a plăcut, cumpăraţi. Intraţi prin vie, simţiţi mirosul şi poate mai găsiţi un ciorchine necules. Delectaţi-vă cu feeria de culori ruginii ale frunzelor. Noi ne-am ospătat, pe lângă strugurii găsiţi, cu smochine şi migdale culese din pomii de pe drum.

Nu vă pierdeţi vremea vizitând Pinhão, e un orăşel foarte mic. Restaurantele se deschid după ora 20, ceea ce e prea târziu, pentru că trebuie să prindeţi ultimul tren. Interesant este pe dealuri. Cel mai bine ar fi să nimeriţi aici în zi de recoltă, undeva pe la final de septembrie. La degustări fiţi cumpătaţi, dacă vreţi însă să trageţi o beţie în toată regula şi nu aveţi posibilitatea de a rămâne peste noapte vă sfătuiesc să o faceţi în Porto, acolo unde ne vom întoarce acum.

Oraşul este spectaculos, străzile sunt pitoreşti, casele sunt vechi şi îngrijite. Oferta de cazare este generoasă, la preţuri decente şi aproape de punctele de interes. Pentru a vedea oraşul de sus urcaţi în Torre de los Clérigos, veţi avea parte de o panoramă extraordinară. În prim plan veţi admira vinăriile peste mal de Douro, Catedrala Se ori primăria. Însă, odată coborâţi din turn, îndreptaţi-vă spre crame trecând pe tablierul superior al podului Dom Luis I, proiectat de celebrul Gustave Eiffel. În următoarele zile veţi observa că podul vă va atrage ca un magnet, atât ziua cât mai ales noaptea, când este luminat. Dealtfel Porto are multe poduri importante peste Douro iar cel mai bun mod de a le vedea este pe vas în croazieră. Aceasta este inclusă în preţ dacă v-aţi decis să luaţi busul turistic, iar pe lângă ea aveţi parte, tot inclusă în preţ, de o degustare la una din cramele aflate în Vila Nova de Gaia.

Vizitând aceste crame intri în atmosfera vinului de Porto, ajungi să îi cunoşti povestea, istoria, aromele, oamenii care îl produc. Pivniţele sunt impecabile, butoaiele aranjate, tancurile din aluminiu strălucesc. Cu 4 euro aveţi parte de o poveste despre procesul de coacere şi producere a strugurilor, o incursiune printre butoaie, eventual un film iar la final, momentul de glorie : degustarea. Se servesc atât vinuri albe cât şi roşii. Veţi fi cu siguranţă încântaţi de prezentare iar tentaţia de a cumpăra măcar o sticlă e mare. Preţurile sunt ceva mai ridicate decât în magazinele din oraş, dar nu e o diferenţă deranjantă. Chiar şi cei mai pretenţioşi îşi vor găsi sticla preferată pentru că oferta este peste aşteptări. Găsim vinuri vechi de 10, 20, 30 sau 40 de ani, iar dacă punga vă permite cu adevărat, puteţi pleca acasă cu vin vechi de peste 100 de ani! Inutil să vă spunem că marfa este exemplar prezentată şi ambalată. Iar în faţa cramelor sunt o grămadă de terase la malul apei. Puteţi degusta un pahar de Porto în cramă, la terasă sau pe promenada lui Douro, acolo unde, în scop decorativ, aproape de malul sudic, portughezii au ancorat o mică flotă de vase de transport. Acestea sunt încărcate cu butoaie vechi ce amintesc de vremurile bune în care vinul de Porto pleca în toate colţurile lumii pe calea apei.

Şi nu uitaţi să vă plimbaţi pe străzi. Au un farmec aparte, misterios, mai ales cele de pe malul râului. Căutaţi şi descoperiţi magazinele de vinuri cochete, cu vitrine atractive, cu case de marcat vechi de zeci de ani. Catedralele impunătoare, tramvaiul galben vechi, frescele ceramice de pe clădiri. Promenada de pe malul opus vinăriilor, terasele, pieţele. Castelo do Queijo de pe malul Atlanticului. Şi multe altele.

Cam atât am avut de spus despre Porto. Bineînţeles că mai sunt destule, dar vă las pe voi să le descoperiţi, iar dacă aveţi noutăţi, poate ne ziceţi şi nouă. Sper că aţi parcurs acest articol cu un vin de Porto alături, dacă nu, umpleţi paharul şi mai citiţi încă o dată.

Suggested Posts

3 comments

  1. Este un oraș fascinant, unul din cele mai frumoase prin care am trecut. Citește și despre crama lui Sandeman, pentru o incursiune în pivnițele din Porto. Cu degustare, bineînțeles 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *