Instant Search

Tuz Gölü, marele lac al Anatoliei

This slideshow requires JavaScript.

Dacă puneţi cursorul Google Maps pe harta Turciei veţi observa în centrul ei un punct alb de dimensiuni considerabile. Dacă măriţi, veţi afla că în inima Anatoliei Centrale se află unul din lacurile cu cea mai mare concentraţie salină din lume, Tuz Gölü

 

Desfăşurat pe o suprafaţă de 1.665 km², la aproximativ 150 kilometri sud de capitala Ankara, lacul Tuz Gölü (Tuz = sare, Gölü = lac) se află pe o rută intens circulată, ce duce către al treilea oraş ca mărime al Turciei, Konya, trecând prin Aksaray. Cu toate că este alimentat atât de ploi cât şi de apele subterane sau de suprafaţă, o bună parte din an este secat, mai ales în lunile toride de vară, fapt ce-i dă o tentă alb strălucitoare. În acea perioadă ochelarii sunt un accesoriu obligatoriu, datorită luminii solare reflectate în cristalele de sare. Dacă în timpul iernii lacul nu are mai mult de câţiva centimetri în adâncime, în luna august se formează un strat gros de 30cm de sare. Nu mai puţin de 63% din consumul naţional de sare provine de la Tuz Gölü. Şi dacă ne gândim cât “Misir” (porumb fiert) mănâncă turcii …

Lacul este declarată arie protejată, deşi este locul preferat al vânătorilor de gâşte sălbatice. Tot aici există o specie de flamingo, întâlnită mai des pe insulele din larg. Câteva sate şi mici orăşele s-au dezvoltat de-a lungul lacului. Printre ele, Şereflikoçhisar. Numele îi vine probabil de la castelul (Koçhisar) pe care l-am remarcat la intrarea în localitate. Documentându-mă puţin, am aflat că Atatürk i-a cinstit pe localnicii care au luptat în bătălia de la Gallipoli, adăugând oraşului prefixul Şerefli (onorabil). Se pare că mica localitate există încă de pe vremea hitiţilor, înflorind apoi în vremurile Imperiului Otoman. Pentru mine a reprezentat locul cel mai aproape din care puteam ajunge la lac. Şi nu în ultimul rând, nu e chiar o fundătură. Are o stradă comercială, sedii de bănci, kebăbării (am luat prânzul într-una), un sediu al poliţiei (chiar lângă hotel) şi, un lucru indispensbil, taxiuri. Maşinile poliţiei sunt Dacii 1300 (atenție, nu 1310!), ca dealtfel multe maşini din oraş. Aici sunt numite Renault Toros iar turcii susţin că n-au nicio treabă cu Daciile, sunt produse 100% franţuzeşti. Foarte pitoresc.

În zonă se poate ajunge uşor cu autocarul din Ankara. Reţeaua naţională de autocare este extrem de bine pusă la punct, astfel că veţi găsi transport din capitală spre Aksaray aproape la fiecare oră. Autogara din Ankara e un mic aeroport, câteva zeci de agenţii de turism vând bilete ieftine în aproape orice zonă a Turciei. Ţinând cont că un litru de benzină depăşeşte 2€, e clar că transportul cu autocarul este cel mai convenabil. Un bilet Ankara – Şereflikoçhisar m-a costat 15 lire turceşti (1€ = 2,30 lire) iar drumul durează 2 ore. Nu pot să trec mai departe fără să povestesc despre serviciile de la bord, care se apropie de cele ale unei companii aeriene de top. Astfel, călătorul are, pe lângă scaune confortabile, televizor propriu (evident, cu programe de filme şi muzică turceşti) şi beneficiază în preţul biletului de biscuiţi, sucuri, cafele şi apă la discreţie. Stewardul este pus la patru ace şi sincer mă aşteptam să ne prezinte la plecare instrucţiunile de securitate. Nici nu ştiu de unde şi când a scos căruciorul cu toate cele, invitându-mă zâmbitor să servesc ce-mi doreşte mie pipota. Deci, dacă vă imaginaţi o călătorie cu găini, săteni împuţiţi şi aglomeraţie (ca de exemplu în Nepal), luaţi-vă gândul. În Turcia este mare concurenţă pe acest segment.

Şereflikoçhisar, am tras la sigurul “Otel” găsit pe internet, cu rezervare pe mess-ul Facebook (!). Aici nimeni nu ştie engleză, nici măcar recepţionera, cu care m-am conversat cu ajutorul Google Translate (fără tehnologia de azi eram în pom în Şerefl…). Când scriu aceste rânduri sunt tot aici, rămâne să văd cum plec mâine. Singurul vorbitor de engleză (cel de pe Facebook) mi-a promis la telefon că-mi face rost de bilet de autobuz. Am reuşit până la urmă să conving recepţionera să-mi cheme un taxi care să mă ducă la lac. În mintea mea rulau scenarii complicate, cum că voi sta pe lac o grămadă şi îl voi chema pe taximetrist să mă ia târziu. După ce am văzut că mă întoarce 20km spre Ankara şi doar la dus aparatul arăta 45 lire, l-am păstrat lângă mine o oră şi jumătate şi am negociat un dus-întors de 60 de lire (de 4 ori autocarul Ankara – Şereflikoçhisar). Preţul e bun pentru 3-4 călători care împart cursa, pentru unul singur a fost “sărat” rău, dar a meritat. Am prins apusul, m-am bălăcit prin saramură, am tras poze la greu, dar la răsărit nu mă mai întorc.

Concluzionând, oprirea la marele lac sărat Tuz Gölü a meritat, deşi nu am ajuns în cel mai bun sezon. Nu am prins reflexia ideală a apei, nici norii pufoși, cu toate că pe drum îi admiram, cu gândul la sesiunea foto de seară. Dacă aveţi drum prin Anatolia, faceţi un stop la Tuz Gölü. Recomandarea “otelului” o voi face separat, pentru că a fost o surpriză cât se poate de plăcută. Ca fapt divers, în lobby avem brad de Crăciun. Cu globuri şi beculeţe care luminează, acum mă uit la el şi mă distrez.

Mâine, cap compas spre Göreme. Cei care nu ştiu ce înseamnă asta, să dea un “sărci pe Goagăl” 🙂

Suggested Posts

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *