Instant Search

Top 10 destinaţii TravelBadgers (2012)

A mai trecut un an … chiar mai mult. Noi călătorii, noi destinaţii. Un nou Top 10 de la TravelBadgers.

 

Aşa cum scriam în precedentul top 10, e din ce în ce mai greu să adunăm laolaltă zece din cele mai frumoase locuri prin care ne-a purtat destinul. Anul trecut am lansat o provocare printre pasionaţii de călătorii şi am promis că o vom repeta, atât timp cât numărul destinaţiilor va creşte. Am amânat-o pentru sfârşitul de an, până când Ioana a preluat iniţiativa şi chiar a adus un suflu nou topului, introducând cele 4 categorii. Ţinând cont de această nouă abordare şi de noile experienţe acumulate în ultimul an, am ajuns la concluzia că avem la rândul nostru un top nou. La urma urmei, în decembrie împodobim bradul, facem cozonacii, tăiem porcul şi petrecem cu familia, aşa că acum e timpul pentru clasamente. Zece locuri pentru zeci de destinaţii de vis e o misiune grea, dar plăcută. Prin urmare ne-am sfătuit, am negociat, am tăiat, am adunat iar la final a ieşit un top pe gustul nostru. Pornim aşadar într-un paradis al destinaţiilor, răspândit pe nu mai puţin de 4 continente. Şi, ca orice top care se respectă, începem de jos în sus:

 

Locul 10 – Gdańsk – superbul oraş de la Marea Baltică ne-a primit cu braţele deschise şi ne-a impresionat cu clădirile sale unice, în mare parte reconstruite după cel de-al doilea război mondial când, asemeni celor din Varşovia, au fost rase de pe faţa pământului. Solidarność, binecunoscuta federaţie sindicală care a dat naştere mişcărilor populare ce au dus în final la căderea blocului comunist din Est a luat fiinţă în şantierele navale din Gdańsk. Dincolo de importanţa istorică a oraşului, am descoperit un loc de poveste. Un articol din această parte a lumii va urma cât de curând pe TravelBadgers. De ce Gdańsk?

Atracţii – Piaţa centrală (Długi Targ), impresionanta promenadă Długie Pobrzeże, o romantică stradă numită Mariacka, Muzeul Maritim, Muzeul Chihlimbarului sau noul stadion Gdańsk Arena sunt doar o parte din atracţiile de top ale Gdańskului.

Oameni – frumoşi, blonzi, simpatici, primitori. Aşa sunt polonezii. Buni cunoscători de engleză, veseli şi petrecăreţi.

Mâncare – întrebaţi-ne mai degrabă de altele. În Danzig (denumirea germană a Gdańskului) se prepară Goldwasser, o băutură alcoolică tradiţională ce conține foiţă de aur de 22 de karate. Aşadar, cine merge acolo şi încearcă aşa ceva, pe lângă purificare pleacă cu ceva plusvaloare în maţe.

Ne-am muta – poate că da, poate că nu. Am prefera să-l vizităm mai des, pentru că e puţin ciudat să trăieşti într-un loc de poveste.

 

Locul 9 – Marrakech – ne-am dorit un loc “altfel” şi l-am avut din plin. Am visat la o experienţă aparte şi am trăit-o la maxim. O destinaţie accesibilă, uşor de atins, chiar dacă trece de graniţele continentului. O altă lume, complet diferită de cea europeană. Un oraş imprevizibil, în care alternanţa nou-vechi, modern-tradiţional sau bogat-sărac surprinde călătorul la fiecare pas. O lume a culorilor, o lume a aromelor. O piaţă incredibilă, efervescentă, plină de energie. Oraşul de lângă Atlas ne-a fermecat pentru totdeauna. De ce Marrakech?

Atracţii – indiscutabil, piaţa Jemaa el Fna din Medina, Oraşul vechi. Grădinile Majorelle, o plimbare cu kalesh (caleaşca), o incursiune în Gueliz (Oraşul Nou) şi neapărat cumpărături cu negociere la sânge în souk. Un dans şi o cântare la qraqech alături de irezistibilii gnaoui.

Oamenii – relaţionează imediat. În ciuda sărăciei şi a câtorva cerşetori ce roiau în jurul nostru, nu ne-am simţit o secundă în pericol. Localnicii sunt mereu zâmbitori. În souk, negocierea este pentru ei un plăcut mod de socializare.

Mâncarea arome, arome și iar arome. Cea mai iefină mâncare am găsit-o în Jemaa el Fna. Harira, supa de melci cu chimen, capetele de berbeci, Tajine … o da, Tajine delicios de pui şi alte mirodenii de-ţi lasă gura apă. Apoi curmale, smochine, alune … Nu-mi amintesc să fi băut apă în Marrakech pentru că sucul de portocale proaspăt stors e divin.

Ne-am muta – să fim serioşi 🙂

 

Locul 8 – Nepal – luată în particular, Kathmandu este o capitală ponosită şi murdară la poalele Himalayei. În ansamblu însă, Nepalul este o destinaţie de vis, un amalgam de stări, trăiri, experienţe. Cu alte cuvinte, de toate pentru toţi. Dar pentru a gusta Nepalul la adevărata lui valoare trebuie să pleci la drum fără prejudecăţi şi nu în ultimul rând cu programul făcut de acasă, deşi e destul de puţin probabil că va fi respectat. Pentru a evita astfel de momente îţi recomandăm să angajezi o agenţie cu ghid specializat (ceea ce am şi făcut) pentru o vacanţă reuşită 100%. De ce Nepal?

Atracţii – cel puţin 3 pieţe Durbar (în Kathmandu, Patan şi Bhaktapur, templele şi incinerările publice de la Pashupatinath. Maimuţele de la Swayambhunath. Întâlnirea cu Sadhu, călugării asceţi. O noapte la Nagarkot şi un răsărit de neuitat peste Himalaya. Prin jungla din Chitwan, călare pe elefanţi. Rafting, parapantă, zbor spre Everest. Mai vreţi? Mai avem!

Oamenii – câte bordeie, atâtea obiceiuri. N-am văzut popor care să exprime atâtea stări. În general amabili şi primitori, dar … să zicem aşa, prea puţin prieteni cu curăţenia. Copiii mici sunt simpatici, cu ochii lor rimelaţi. Un articol dedicat nepalezilor îl veţi găsi aici

Mâncarea – sincer, nu prea. Cu mici excepţii. În afară de clasicul Dal Bhat am savurat gustoasele Momo (cele tibetane – yummy …!), un antreu numit Badam Sadheko şi supa Kwati. Ar mai fi iaurtul Lasse, ceaiul tibetan Masala ori berea locală Everest. Hai că până la urmă e ceva!

Ne-am muta – he, he, he … ce glumă bună 😀

 

Locul 7 – Melbourne – sunt multe de povestit despre acest minunat colţ de lume. Au trecut deja 7 ani de atunci şi parcă a fost … totuşi, e ceva timp de atunci. Dar Melbourne rămâne unul din locurile în care ne-am fi dorit să trăim. Se spune că este oraşul cu cele mai multe şi mai frumoase parcuri şi grădini din lume iar noi confirmăm că nu e o minciună. Downtown-ul compact este împrejmuit de o centură verde şi de arene sportive, apoi urmează suburbiile. Se mai spune că Melbourne este oraşul artelor şi al bunului gust. Într-adevăr, am descoperit un loc plin de stil şi eleganţă. De ce Melbourne?

Atracţii – o plimbare pe Yarra River. Panorama unui city compact din vârful clădirii Rialto. Un zar norocos la Crown, cel mai mare cazino din emisfera sudică. Cumpărături în Victoria Market. Emoţii şi trăiri la Melbourne Cup. De vorbă cu Wallaby la Healesville Sanctuary. Un Shiraz cu degustare pe Yarra Valley. Întâlnire cu cei 12 Apostoli pe Great Ocean Road. Stop! Sunt mult prea multe, nici noi nu le-am putut cuprinde pe toate.

Oamenii – sunt mai apropiaţi de britanici decât de americani ca şi comportament. Uşor distanţi dar în acelaşi timp prietenoşi. Dacă au chef, îţi vorbesc într-o engleză-australiană de nu înţelegi nimic.

Mâncarea – pentru că am plecat în Australia cu buget redus şi am stat la prieteni, nu am prea degustat aromele culinare locale, am fost mai degrabă îndopaţi la domiciliu. Poate data viitoare.

Ne-am muta – adevărul este că ne-a bătut mult timp un gând. Din păcate, e atât de departe …

 

Locul 6 – Porto – sună frumos, în realitate arată şi mai frumos. Oraşul este un paradis al degustătorilor. Oporto s-a dezvoltat pe ramura industriei viticole, puternic influenţată de industriaşii britanici care au descoperit aici o licoare păcătos de atractivă. Micile plăceri ale vieţii au fost eficient exploatate astfel că, într-o perioadă relativ scurtă, Porto a devenit capitala mondială a vinului. Și nu de orice fel. Odată degustat un strop de vin de Porto, vei fi sedus pe veci de tăria şi aroma sa. Dar până la degustare mai e ceva. Pentru că Porto aşteaptă să fie descoperit şi explorat. Şi chiar aşa … de ce Porto?

Atracţii – pentru început, Torre de los Clérigos, locul de unde vei vedea întreg oraşul de sus. Apoi o plimbare cu busul turistic care te va duce până pe malul Atlanticului. Casa de la Musica, Catedrala Se şi alte nimicuri. Dar podul … podul acela minunat construit de Gustave Eiffel te va atrage cel puţin o dată pe zi. Cramele din Vila Nova de Gaia. O zi la Pinhão, pierduţi printre butacii de viţă de vie.

Oamenii – într-un oraş al vinurilor, cum v-aţi aştepta să fie? Un pahar de Porto dezleagă limba şi leagă prietenii. Deci …

Mâncarea – sincer, numai de vin îmi aduc aminte, practic pentru noi mâncarea a fost doar umplutură. Ne-a plăcut în mod special crama lui Sandeman, tipul acela cu pălărie de Zorro care avea un vin de te băga sub masă după numai două pahare.

Ne-am muta – da, fireşte, dar riscăm să devenim alcoolici.

 

Locul 5 – Praga staré město, krásné město. Oraşul de pe malurile Vltavei ar trebui să apară în top 5 al fiecărui călător care se respectă, indiferent de locurile bătute în lumea asta mare. Pentru că altfel nici nu se poate. Praga este prima dragoste, prima destinaţie atinsă în urmă cu 15 ani, când, obosiţi după două zile chinuitoare de mers prin zăpadă şi frig ajungeam la porţile celei mai frumoase cetăţi medievale a Europei. Praga este pe bună dreptate un exemplu de bun gust. Case vechi perfect conservate, poduri – o încântare, parcuri, magazine, biserici şi cârciumi dichisite. Şi o istorie pe măsură. De ce Praga?

Atracţii – Hradul (castelul praghez) cu catedrala în stil gotic St.Vitus, Podul Carol, Piaţa Wenceslas, locul unde a pornit Revoluţia de Catifea. Ceasul astronomic din piaţa Oraşului Vechi. O croazieră pe Vltava. Turnul Petrin, Ginger şi Fred (sau clădirea care dansează), Vyšehrad, Zlatá ulička (Kafka, frate!) şi se pare că lista nu se mai termină.

Oamenii – eleganţi. Frumoşi. Bine crescuţi. Dezinvolţi. Moderni. Stilaţi. De luat acasă.

Mâncarea – aici e mult de povestit, dar nu avem timp. Ne-au plăcut restaurantele mici cu meniu de prânz unde, pentru 5-8 euro primeşti două feluri principale şi o bere. Bere? La Praga? Dacă nu aici, atunci unde? Să ajungi în Praga şi să nu încerci măcar 3-4 feluri înseamnă că ai bătut drumul de pomană. Testează şi … mai vorbim.

Ne-am muta – da, da, da! Fără discuţie. Am învăţa şi limba, doar să stăm o vreme acolo.

 

Locul 4 – Istanbul – mărturisim că am cam dat-o cu turcii în ultima vreme. Iar de când ne-am întors din Stambul, parcă altfel vedem viaţa. Un loc magnific, la fel ca măreţii sultani care l-au păstorit cu sute de ani în urmă. Când a fost cucerit, Constantinopole era deja un mare oraş, dar strălucirea tot otomanii i-au dat-o. Au păstrat bisericile şi au construit minarete în jurul lor. Au dezvoltat arhitectura, literatura, medicina. Au mărit porturile şi au pus bazele unui comerţ recunoscut în întreaga lume. Singurul oraş aflat pe două continente. Nu e zi în care să nu ne dorim o reîntoarcere pe malul Bosforului. De ce Istanbul???

Atracţii – Marele Bazar, moschei cât cuprinde (Hagia Sofia, Moscheea Albastră sau cea ridicată de magnificul Süleyman, care îi poartă numele), rezervoarele subterane Yerebatan Sarayı (Basilica Cistern), Turnul Galata, Piaţa de Mirodenii, croaziera pe Bosfor, viaţa de noapte din Sultanahmet, dervişii rotitori, o cină în Taksim, un suc în Galata … staţi aşa, că am început să salivăm – schimbăm categoria!

Oamenii – nimeni nu întrece turcul la capitolul ospitalitate. Se dă peste cap să-ţi fie bine. Iar dacă eşti femeie şi i-ai plăcut, te cere sincer în căsătorie. În rest, numai de bine.

Mâncarea – păi dacă vorbim despre mâncare, aici e locul cel mai potrivit. Recomandăm o dietă înainte de Istanbul, pentru că aici o vei spulbera. La baza podului Galata, lângă Eminönü am degustat cel mai bun Balîk Ekmek (peşte) afumat. Mai avem pide, Adana Kebab, incredibilul Pottery Kebab, Köfte, apoi Misir (porumb fiert), castane coapte, suc de rodii, baclavale, Lokum (rahat). Plus sutele de mirodenii din Spice Bazaar. Ce mai rămâne de spus? Afiyet olsun!

Ne-am muta – în ciuda tuturor aprecierilor, probabil că nu. Barierele ridicate de tradiţie şi religie nu ar fi pe placul nostru. La urma urmei, Istanbul e foarte aproape de noi.

 

Locul 3 – Sydney – pe cât de îndepărtat, pe atât de dorit. Metropola de la antipozi ne-a încântat cu golfurile sale pline de ambarcaţiuni uşoare. Străzile aerisite, parcurile (australienii au un cult pentru natură), monumentele, toate fac din Sydney oraşul ideal în care să trăieşti. Probabil din acest motiv e plin de chinezi 🙂 Unde mai pui că poţi petrece Crăciunul în costum de baie! Sydney e capitala distracţiei, un loc tolerant şi nonconformist, unde orice pământean se simte ca acasă. De ce Sydney?

Atracţii – aproape oricine identifică celebra Operă cu Sydney. Urmează Harbour Bridge, Taronga Zoo, o panoramă fabuloasă din AMP Tower, plimbarea cu monorailul, Darling Harbour. Plajă şi surf la Bondi Beach (atenţie la rechini), sau o plimbare pe malul Pacificului până la Tamarama. O tură rapidă în Katoomba (Blue Mountains).

Oamenii no worries Mate! Australienii din Sydney sunt cei mai relaxaţi oameni de pe pământ. La ora 16 termină lucrul, se urcă în bărcile cu pânze şi fac un surf prin golf. Şi, un lucru nemaiîntâlnit, au auzit de România (unii chiar au fost la noi) şi au numai păreri bune. Norocul lor că suntem departe …

Mâncarea – la fel ca în Melbourne, în Sydney am fost răsfăţaţi de (alţi) prieteni, aşa că tot ce putem spune despre păpică e că l-am mâncat pe domnul cangur (gătit în două feluri). Data viitoare vom băga şi un crocodil. Pe principiul “îl mâncăm noi până nu ne mănâncă el pe noi”.

Ne-am muta – categoric, oricând (ar zice Renu), dar dacă tot am ajunge să locuim în Australia, am prefera mai degrabă Melbourne (aş spune eu).

 

Locul 2 – Cappadocia – nu am putea explica de ce acest colţ de lume ne-a fascinat atât de mult încât să intre în top direct pe podium. Poate pentru că are din toate: istorie, geografie, atracţii, gastronomie, ospitalitate, transport. “It‘s from another planet!” – mi-a spus un ghid încă din prima zi. Într-adevăr, te simţi venit din altă lume. Povestea din Cappadocia a captivat mulţi cititori şi sperăm la o revenire în anul următor pentru noi relatări. În plus, este o destinaţie la fel de interesantă pe timp de iarnă. După cele câteva zile printre hornurile de basm, nu pot decât să spun: teşekkürler Răzvan pentru pont! De ce Cappadocia?

Atracţii – yay! O călătorie cu balonul, alături de alte cel puţin 100. Un vis devenit realitate. Apoi trekking pe crestele zimţate, incursiune în măruntaiele pământului, grandiosul Hasan Dağı cu al său con înzăpezit. Ürgüp, Üçhisar, Göreme, Selime, Zelve sau Avanos. Grotele-hotel. Meşterii olari. Din nou dervişi. Şi câte şi mai câte.

Oamenii – ca şi la Istanbul, numai de bine. Primitori, întreprinzători. Sunt ghizii perfecţi. Ştiu engleză, cunosc istorie, îşi iubesc ţara şi îl venerează pe Atatürk. Şi pe turişti.

Mâncarea – vorbim din nou de mâncare în Turcia? Pericol mare, efendi. Nu am găsit ceva tradiţional care să nu existe şi la Istanbul. Restaurantele sunt pline iar ayranul răcoritor. După o zi de hălăduit pe creste, mâncarea otomană îţi va părea un dar de la zei.

Ne-am muta – nu. Cappadocia trăieşte din turism, ce să facem noi acolo? Dar cu siguranţă i-am face câte o vizită pe an.

 

Locul 1 – 香Hong 港Kong – rămâne şi probabil va rămâne number one în topul şi în inimile noastre pentru multă, multă vreme. O metropolă care îţi oferă în direct spectacolul vieţii. Acest loc are ceva mistic, ceva special, nemaivăzut. În numai 150 de ani a crescut fantastic şi continuă să uimească o lume întreagă. Live it, love it! Aici simţi cu adevărat că trăieşti, că iubeşti, că îţi poţi îndeplini orice vis. Tărâmul taipanilor şi al triadelor, Hong Kong este oraşul care te face să trăieşti la maxim, metropola ce emană exotism prin toţi porii, locul unde tradiţionalul coexistă într-o armonie perfectă cu modernul, toate într-un ritm absolut trepidant şi ameţitor. Privind către oraş de pe colina Victoria, îţi pierzi răsuflarea la propriu. Iar întrebarea “de ce Hong Kong?” nu-şi mai are rostul. De-aia!

Atracţii – multe de tot. Prima oară am stat 12 zile, a doua oară 4 şi n-am văzut încă tot. Hong Kong Island, Kowloon, Lantau, Lamma, Cheung Chau. Symphony of Lights. Victoria Peak, Causeway Bay, Jumbo (restaurantul plutitor). Ocean Park şi Disneyland. The Noonday Gun. Avenue of Stars. Tsim Sha Tsui, Mongkok, Bank of China. Star Ferry şi tramvaiul din lemn. Podul Tsing Ma şi autostrada North Lantau. Aeroportul (dar ce aeroport …!). Stanley Market, Soho şi Sogo. Giant Buddha. Pariuri la cursele de cai din Happy Valley.

Oamenii – aici nu stăm prea bine, chinezii nu sunt pe gustul nostru (relax, nu suntem încă la capitolul mâncare), fie ei din Hong Kong. Deşi e fostă colonie britanică, mulţi nu vorbesc sau nu vor să vorbească engleza. Hmm … mai bine nu.

Mâncarea – în unele locuri se simte influenţa occidentală. Ne-a plăcut foarte mult acel Hotpot, unde trebuia să munceşti şi să găteşti. Pe insule am încercat fructe de mare, proaspete şi bune. Am cam tras cu dinții de o rață, mai mult piele și os. Am basculat noodles într-o bombă tradițională iar pe final m-am trezit cu cioburi între măsele. La fiecare colţ de stradă dai de un Starbucks, iar ca alternativă la micul dejun, Delifrance. Sunt lanţuri internaţionale precum Yoshinoya unde poţi mânca ieftin şi bine. Sunt de asemenea restaurante elegante şi scumpe în care nici nu am îndrăznit să intrăm. În Hong Kong găseşti de toate.

Ne-am muta – ar fi o experienţă fantastică … dacă am rezista. Adio linişte, adio relaxare (poate doar în dimineţile cu Tai Chi).

 

Aşa arată topul TravelBadgers din acest an. Ne-am dat seama că în proporţie de 30-40% conţine alcool :). Când ne gândim că au rămas pe dinafară destinaţii precum Shanghai sau Beijing, Tokyo sau Singapore, Doha Dubai, Paris sau Londra, New York sau Copenhaga, Kuala Lumpur sau Bangkok, Barcelona, Valencia sau Monte Carlo … La urma urmei, destinaţiile cele mai frumoase sunt experienţele, fie că sunt la capătul lumii sau la Bran, în Maramureș sau în Delta Dunării. Nu ne rămâne decât să continuăm să călătorim oriunde ne poartă gândul. Şi să vă invităm să vă faceţi propriul top. Unul de care să fiţi mândri, în care să adunaţi amintiri frumoase, nu neapărat să bifaţi destinaţii.

 

Şi pentru că nu suntem singuri pe lume, iată alte topuri din blogosfera românilor călători:

Suggested Posts

6 comments

  1. Foarte frumos si topul vostru. Se pare ca avem preferinte comune, asa cum ai remarcat si tu. Imi place stilul in care ai pus pozele, iar despre calitatea acestora…sunt superbe. Felicitari!

    • Mulțumim și noi.
      Suntem curioși cum va fi văzută Cappadocia, știm că e pe primul loc în preferințele lui George și sperăm ca opțiunile noastre să fie un îndemn către acele locuri. Nu e o destinație foarte cunoscută, oamenii au auzit de ea dar puțini știu ce minunății sunt de văzut acolo.

  2. Frumos clasament ai facut, badger! Unele destinatii le-am vizitat, altele sunt in asteptare. Cappadocia e si pentru mine un loc de neuitat. Oricum, cred ca la un asemenea top au o mare influenta impresiile mai recente sau ma insel?! Surpriza mea a fost locul intai, nu pentru ca m-as indoi de HK, Doamne fereste, dar pentru ca este…mai next destination, luna viitoare!

    Doresc Bursucilor un Craciun fericit si zari senine!

    P.S. Te rog sa observi ca mi-am schimbat “cuibul”.

    • Mulțumesc. Sunt sigur că vei “degusta” Hong Kong-ul așa cum am făcut-o noi în cele două expediții. Sunt însă curios dacă va concura cu Cappadocia pentru un loc fruntaș în topul destinațiilor tale, chiar dacă vorbim de două locuri complet diferite, ce merită oricum vizitate. În ceea ce ne privește, principala țintă pentru anul viitor rămâne … Cappadocia, pentru că Renu nu a fost cu mine și la câte i-am povestit de acolo … abia așteaptă.

      Încerc să-mi fac curaj și timp să mă apuc într-o zi de povestea din Uzbekistan. Mă gândesc că-mi va fi greu să mă dezlipesc de ea așa că aștept vacanța de Crăciun.

      Am modificat adresa, mult succes cu noul cuib. Crăciun fericit și călătorie de vis pe tărâmul taipanilor – Hong Kong is the best destination ever!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *