Instant Search

Obiceiuri şi tradiţii în Bran – tăiatul porcului de Ignat

This slideshow requires JavaScript.

Dragii Moşului, iată-ne azi în ziua sfântului Ignat când – cu doar o zi mai devreme – a venit sfârşitul lumii pentru guiţători. Sfârşit tragic şi sigur pentru ei, belşug la masă pentru noi. Pentru că asta e datina, de secole, ca porcul să nu aibă niciun Crăciun fericit.

 

Cine mai taie porcu’ în ziua de azi? Păi la țară majoritatea. Noi, copiii de oraș am cam uitat cum părinții și bunicii se îndeletniceau cu astfel de activități chiar și în buricul capitalei. Acum s-au lăsat de acest sport de când prin ogrăzile vecinilor au început să apară vile și limuzine. Câteva găini mai treacă-meargă, dar porcu’ pute. Și uite așa se duce tradiția iar noua generație pufnește-n barbă și te-ntreabă între două reprize de shooting pe net: “cum bre să bagi cuțitu-n porc?” Așa bine. I-ai luat gâtul iar apoi îl faci cârnați. Doar că în ograda proprie treaba e altfel decât la abator. Și atunci ce mi-am zis? Hai la Bran, să-l gâtuim pe Ghiță!

Înainte de asta, câteva cuvinte despre Ignat. Celebrarea sfântului Ignatie Teoforul (marcată în calendarul creștin ortodox cu negru) coincide cu ziua nefastă a tăierii porcului, obicei străvechi păstrat cu sfințenie în ținuturile extracarpatice. Povestea spune că un om neîndemânatic pe nume Ignat își ucide tatăl în momentul în care securea care trebuia să ia gâtul porcului nimerește greșit. Disperat, fiul o ia razna și pleacă în lume să-și găsească alinarea, ajungând în final sfânt. De aici superstiția ca de Ignat să nu te ocupi decât de tranșarea porcului pentru că altfel vai și amar va fi. Și pentru că vorbim de superstiții, iată câteva legate evident de acest eveniment:

– în momentul sacrificiului, cei miloși nu trebuie să asiste pentru că altfel porcul va suferi și va muri greu iar carnea nu va mai fi la fel de bună
– tăiatul porcului nu este considerat un păcat, este un lucru lăsat de la Dumnezeu așa că nu trebuie să te spovedești mai târziu pentru asta
– dacă sângele scurs la momentul tăierii este mult înseamnă că va veni un an bogat
– se zice că în noaptea dinaintea sacrificiului porcul își visează cuțitul sau mărgele roșii la gât și că sfântul Ignat îi apare în vis prevestindu-i moartea
– cu sângele proaspăt e bine să te mânjești pe obraji ca să fii sănătos tot anul.

Pesemne asocierea cu pârlitul godacului vine și de la cuvântul ignis (foc), așadar e cât se poate de clar: azi, de Ignat, neamul porcesc își împuținează semnificativ populația.

La Bran, pe Valea Șimonului tradițiile s-au păstrat și în ziua de azi. Ciobani din tată-n fiu, brănenii țin pe lângă casă mai toate orătăniile iar porcii sunt nelipsiți. În cazul nostru, operațiunea descrisă mai jos are loc la Casa Miți și orice turist poate participa activ dacă are chef să revadă sau să asiste în premieră la ritualul sacrificului porcesc. N-am stat deoparte și dacă tot am bătut drumul de la București special pentru asta nu m-am limitat doar la fotografii și am dat o mână de ajutor prietenilor noștri brăneni. Acasă, acum mai bine de 10 ani participam în calitate de complice la execuția animalului, mai precis țineam de picioarele dindărăt, misiune grea și importantă dacă ținem cont că, în momentul suprem, porcul nu trebuie să simtă pământul sub picioare că o ia la goană cu cuțitu-n gât (astfel de legende sunt spuse aproape de fiecare dată). La Bran sunt mult mai organizați, picioarele sunt bine legate așa că tot ce mi-a rămas a fost să-l țin de coadă și să-l țintuiesc cât mai strașnic la pământ.

Trecem peste acest episod, am uitat să pun bulina la început de articol pentru cei mai slabi din fire. Porcul își dă duhul. E momentul în care (altă superstiție) pe fruntea lui ar trebui făcută o crestătură în formă de cruce și spus ca la biserică: în numele Tatălui, al Fiului și al sfântului Duh, amin! Aici nu s-a respectat, deși măcelarul (Nea Ionică) e cantor și epitrop la biserica din Șimon. În această perioadă omul are mult de lucru – calendarul îi este plin, aproape în fiecare zi are de meșterit la câte un porc prin sat, de la gâtuit până la tranșat. Meseria asta nu e pentru oricine. Lovitura finală trebuie să fie precisă, incizia să nu depășească lățimea lamei cuțitului. Nu mai vorbim de arta tranșatului. Iar noi ceilalți, ca ajutoare de nădejde i-am făcut în acest timp misiunea cât mai ușoară, trebăluind cu spor în jurul lui.

Tehnic, procedura tăierii porcului sună cam așa: după ce îl trimiți pe lumea cealaltă te apuci să-l pârlești. Acasă se mergea direct pe varianta pârlitorului cu butelie. La Bran se începe cu îmbrăcatul porcului în paie, apoi ce rămâne (dacă e prea păros) e ars cu butelia. Se spune că dacă porcul e bătrân (cam de 2-3 ani), șoriciul va fi prea gros pentru a fi mâncat, așa că din el se vor face opinci. După pârleală porcul e negru ca dracu’. Urmează faza a doua, una din cele mai importante: curățarea. Cu o perie tare, apă caldă din belșug (mai ales că la noi operațiunea s-a desfășurat pe un ger năpraznic) și multă răbdare. Se freacă rapid toate părțile animalului până pielea îi devine galben-deschisă, imaculată. Atunci e momentul în care cei mai pofticioși presară sare pe șorici, îl scalpează de cur și îl degustă la fața locului. Personal nu agreez șoriciul, așa că am preferat să-l călăresc pe Ghiță cu țuica fiartă în nas.

Începe tranșatul propriu zis. Față de varianta din București, când tata îl despica în două și-l curăța de măruntaie, la Bran se jupoaie de  șorici și slănină, se taie cu grijă mușchii și alte cele până rămâne toracele cu toate măruntaiele întregi. Șunca este feliată cu grijă, pusă în lăzi curate. Se presară sare peste ea și se depozitează în beci. Carnea, grăsimea și mațele sunt porționate și duse în casă unde femeile au misiunea de a le bucăți și a le repartiza pe diverse categorii de haleală. După câteva ore metamorfoza porcului este completă: de la animalul care de dimineață se plimba vesel prin coteț ajungem la oale și vase pline de cele porcești. În tot acest răstimp se încinge în magazia de lemne un foc și se fierbe apă într-un cazan mare de 50 de litri, unde se aruncă măruntaiele tăiate și bucăți din căpățână: ingrediente pentru tobă și caltaboș. Mai trebuie spus că toate operațiunile de mai sus se fac cu un ochi la porc iar altul la slănină pentru că patrupezii oportuniști din ogradă dau necontenit târcoale “vânatului”. Bishu, pofticios din fire, nu s-a lăsat până nu și-a băgat cu totul moaca prin sângerete iar la final a primit marele trofeu: râtul.

Ziua se încheie în mod tradițional cu prima masă din carnea proaspătului sacrificat, denumită în popor pomana porcului. Aici se servește carnea cea mai bună iar la Bran se amestecă cu ceapă călită, alături de un bulz cu mămălugă aburindă. Se trece din nou pe țuică și se închină de nenumărate ori în amintirea porcului … care a fost. Să-i fie de ciolan!

Pentru mulți, un astfel de ritual pare banal. În prag de sărbători însă el capătă mai multă semnificație, ca o firească avanpremieră la masa de Crăciun. Lăsând la o parte noile norme europene de sacrificare precum electrocutarea sau alte bazaconii, tăierea în mod tradiţional a porcului de Ignat va continua să dăinuie o vreme, cel puțin în satele românești. Dacă nu ați apucat să experimentați așa ceva, vă invităm data viitoare la Bran, pe Valea Șimonului să-l vedeți pe nea Ionică la treabă. S-ar putea să vă alegeți cu ceva șorici și cu o pomană de zile mari. Dacă vreți să vedeți sânge până la următorul porc aflați că în bătătură mai există viței, miei și alte orătănii. La Casa Miți tradiția este la ea acasă.

Şi pentru pasionații de subiect am găsit un site inedit: www.tăiereaporcului.ro. Incredibil, dar există așa ceva! Spor la hăcuit! Crăciun fericit!

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *