Instant Search

Lumea văzută în portrete – Turci

Este destul de greu să realizezi portrete în lumea musulmană. Fie din considerente religioase, fie din alte motive numai de ei ştiute. Adevărul este că nici pe meleagurile noastre nu eşti bine primit dacă înainte de şedinţă nu apuci să stabileşti o relaţie cu subiectul. Poate de aceea nu avem o galerie la fel de vastă ca cea a nepalezilor dar sperăm să o mărim de la an la an. Ar fi păcat să nu o facem pentru că turcii, în special cei din zona rurală, sunt extrem de expresivi.

 

Pe femeia cu ochelari am întâlnit-o la mănăstirea Keşlik din Cappadocia. După atitudine, părea să fie şefa, toţi cei de-ai casei ascultau de ea. Ne-a servit cu ceai şi nuci şi a fost de acord, pentru scurt timp să o fotografiem. Prea scurt timpul, pentru că îşi schimba starea dintr-o clipă în alta. A “stat de vorbă” cu noi pentru un minut, ea în turceşte, noi în româneşte. O discuţie interesantă, nu prea am înţeles despre ce … oare ar fi vrut un ban pentru fotografie?

Următorii patru trăiesc în Valea Soğanlı din sudul Cappadociei. Trei dintre ei sunt parte din aceeaşi familie. Ai zice că bătrâna şi bătrânul au prins Imperiul, iar dacă nu, cu siguranţă l-au prins pe Atatürk. Băbuţa stătea pe iarbă şi împletea la ciorapi, îmbiindu-ne cu păpuşile de Soğanlı (ieftine, 5 lire turceşti), pentru care această zonă este, printre altele, cunoscută. Cea mai “tânără” era de serviciu la gözleme (un fel de mâncare turcesc, servit de obicei ca antreu, ce conţine diverse umpluturi – carne de miel, bucăţi de brânză, legume, ciuperci, verdeţuri etc – învelite într-un aluat ca o clătită, preparat pe loc pe o tigaie convexă). Împreună cu fratele ei administrează restaurantul în care am luat prânzul. Tatăl lor este bătrânul cu căciuliţă. Nu departe de gospodărie am găsit precupeţele care vindeau … tot păpuşi. În turca lor sacadată încercau să fie foarte convingătoare, fără succes. Deşi nu am cumpărat nimic, ne-am ales cu un zâmbet irezistibil.

Ultimul turc e un nene din Izmir care se plimba cu bicicleta pe ţărmul Egeei, în căutare de muşterii – vindea apă rece. Am crezut că-l păcălesc, fotografiindu-l de la distanţă cu teleobiectivul dar m-am înşelat, moşul avea ochi de vultur. După ce s-a oprit în faţa noastră, vociferând supărat, a căutat să scoată ceva din afacerea asta, încercând să ne vândă apă. N-a mers, aveam destulă. Seminţe? Nimic. Văzând că nu scoate cu niciun chip lire de la ghiauri, s-a repoziţionat rapid, exploatându-mi pasiunea şi invitându-mă să-l fotografiez, nu înainte însă de a face semnul plăţii. Ia uite, ca Sadhu în Kathmandu! I-am dat o liră, primind în schimb potretul imortalizat şi un pachet de şerveţele. Deal, nimeni nu a ieşit în pierdere. Izmirul era pe final de vacanţă şi nu am apucat să aplicăm metoda mai departe dar de acum ştim ce avem de făcut şi vă sfătuim să procedaţi la fel: intraţi în vorbă cu omul, daţi un firfirel şi vedeţi cu ce vă alegeţi. Până una alta, noi ne-am ales cu câţiva turcaleţi numai buni de pus în ramă!

2 comments

  1. E chiar fain articolul, sa surprinzi mai de aproape locuitorii unei zone: portul, trasaturile, ocupatiile.Asa te face sa patrunzi mai bine in cultura tarii si te convinge sa mergi sa vezi cu proprii ochi ceea ce altii au fotografiat deja.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.