Instant Search

Jurnal de Nepal (episodul 9)

Zbor către acoperişul lumii. Incursiune în cabina piloţilor. Survolarea optmiarilor himalayeni. Aterizare reuşită.

 

Thamel, ora 5 dimineaţa. Sau poate chiar mai devreme, am pierdut şirul trezirilor matinale. În faţa hotelului ne aşteaptă microbuzul. Şoferul şi ghidul sunt la datorie (câtă răbdare au putut avea aceşti oameni cu noi), Bijay (ghidul) s-a trezit cu noaptea în cap doar pentru patru turişti, deşi acest program era opţional şi cu siguranţă ne-am fi descurcat şi fără el. Însă omul vrea să se asigure că nimerim unde trebuie. Avem un avion de prins. Nu părăsim încă Nepalul, dar ne îmbarcăm pentru un zbor de agrement către Everest. Părăsim Thamelul aflat încă în beznă şi, şerpuind printre străzile întortocheate pline de praf şi gunoaie, ajungem la aeroport.

Există o parte rezervată zborurilor interne, separată de cea principală. De aici se pleacă şi zborurile Mountain flight, în marea lor majoritate către Everest, cu avioane de mici dimensiuni, cu elice. Cea mai cunoscută companie este Buddha Air. Preţul unui astfel de zbor este de aproximativ 170 USD, destul de mare, ţinând cont că durează doar o oră. Din păcate, în urmă cu doar două săptămâni înainte de sosirea noastră în Nepal, un avion Buddha Air a suferit un accident aproape de aterizare. Din cauza ceţii, frecventă în aceste locuri, a pierdut contactul cu turnul de control din Kathmandu şi s-a lovit de un deal. Bilanţul, 19 morţi. Întâmplarea ne-a cam tăiat avântul, mai ales că am aflat că astfel de accidente sunt destul de frecvente în zonă. În Nepal există aeroportul din Lukla, considerat unul din cele mai periculoase din lume. Apropierea de munte (este punctul de plecare în trekking spre Everest Base Camp), vremea nefavorabilă, pista scurtă şi înclinată nu lasă loc de erori piloţilor. Ne-am gândit că nu vom avea noi acest ghinion, aşa că ne-am încumetat: mergem, dar măcar să ne coste mai puţin. Aşa că am ales o altă companie, Agni Air, cu care am zburat la 140 USD. Dacă am apucat să scriu aceste rânduri, înseamnă că am scăpat.

Avionaşul, un Jetstream 41 nu arăta deloc rău. Aducea mai mult a private jet, dar îl trădau elicele, ce-i drept, bine ţintuite. N-am observat decât acasă, în poze, că roata din faţă era cam dezumflată … în fine, o ocheadă încurajatoare trimisă de pilot ne-a dat speranţe că totul va fi bine. Interiorul e ca în orice avion, doar că spaţiul e mai mic. Două rânduri pe o parte, un rând pe cealaltă. Locurile erau limitate astfel încât fiecare pasager avea vedere la geam. Ia uite, avem şi stewardesă …! E bine. Am nimerit în primul rând. Pleacă avionaşul şi ia repede înălţime. Ştiam cum decurge treaba din articolul lui Imperator, aşa că invitaţia în cabina piloţilor nu a fost o surpriză. Partea proastă e că, fiind primul intrat, eram încă departe de munţi, iar Everestul abia dacă se zărea. Ce păcat …! Degeaba am apropiat imaginea cu teleobiectivul, prea mult nu o mai puteam lungi, pentru că în spatele meu aştepta un avion întreg. Cu speranţa că voi prinde o altă ocazie, m-am întors în scaun, bombănind.

Deşi geamul cu tente albăstrui ale hubloului nu avea claritatea parbrizului din cabina piloţilor, am început încet să desluşesc crestele înzăpezite ale Himalayei ce îşi făceau rând pe rând apariţia. Senzaţia de a te şti printre optmiarii planetei este unică, chiar dacă te afli în avion. Ocazia nu s-a ivit. La final, o cucoană multă s-a proptit în uşă şi nu s-a mai urnit din ea. Primul optmiar a apărut în hublou – Makalu 8.485m, iar după un viraj, am reuşit să privesc cu ochiul liber acoperişul lumii – marele Sagarmatha în denumirea nepaleză, Chomolungma în cea tibetană, Everest aşa cum îl ştim toţi. Se ridică deasupra mării la 8.848 metri şi este subiectul atâtor poveşti, aventuri, aspiraţii sau tragedii. Muntele cel mai dorit. În 1856 a fost declarat cel mai înalt punct al planetei, după ani de calcule, stabilindu-i-se o cotă de 8.840m. Abia în 1955 i-a fost determinată înălţimea corectă, cu ajutorul teodoliţilor. A fost cucerit în premieră la 29 mai 1953 de către neozeelandezul Edmund Hillary, alături de şerpaşul Tenzing Norgay. De atunci, Everestul a primit nenumăraţi temerari în vârful său, dar şi-a luat din plin tributul, mulţi alpinişti plătind cu viaţa încercarea de a-l escalada.

În umbra uriaşului de stâncă găsim un alt uriaş, nu cu mult mai mic – este Lhotse, 8.516m, al patrulea optmiar după înălţime. De milioane de ani stă în umbra vecinului său cu mult mai cunoscut, privind de sus întreaga lume. Dealtfel, întreaga panoramă a Himalayei este extrem de spectaculoasă. Lăsându-i în urmă pe cei doi giganţi, avionul zboară acum paralel cu crestele, oferindu-ne un spectacol de neuitat. Nepalul are 8 din primii 10 optmiari ai planetei, din totalul celor 14. Alte 240 de vârfuri de peste 6.000m le găsim aici. Trecem de Cho Oyu 8.201m. Privim de sus pe Dorje Lakpa 6.966m, Dome Blanc 6.830m, Lantang Lirung 7.226m, Gan Chemo 6.387m sau Limpo Ghyang 7.083m, vârfuri pe care le admirasem cu câteva zile în urmă de la Nagarkot. Imaginile sunt copleşitoare. Crestele se întind până departe, ducând lanţul himalayan peste Annapurna şi Dhaulagiri până spre graniţa Chinei cu Pakistanul, unde întâlnim al doilea vârf: Qogir Feng (K2) 8.611m.

Lăsând în urmă panorama impresionantă, mă gândesc totuşi la soarta celor care au apucat să vadă aceste minunăţii înainte de a-şi găsi sfârşitul izbiţi de un amărât de deal. Mai avem un hop, aterizarea. Trebuie să depăşim momentul, pentru a apuca să povestim experienţa prin care am trecut. Cabina piloţilor este deschisă şi urmăresc interesat toate fazele aterizării, chiar dacă nu înţeleg mai nimic. Avionaşul se comportă perfect şi se pune lin pe pistă. Misiune reuşită, am scăpat! Primim diplome (ia uite, cu cea de la paragliding deja sunt colecţionar) pentru performanţa de a vedea Everestul din avionul Agni Air. Parcă mai contează un petec de zdreanţă? Importante sunt amintirile. Printre multe alte obiective şi experienţe, am adăugat-o poate pe cea mai importantă – am văzut Everestul!

3 comments

  1. Frumos, ne bucuram ca ati scapat ca sa ne puteti povesti si noua 🙂 Nu de alta, dar nu ne vad urcandu-ne in avionul ala in ruptul capului. Prietenii stiu de ce 😛 Cat despre roata din fata a avionului, "nu e mare problema" 🙂

  2. Avionul nu arăta rău, după cum vezi în fotografie, doar că era cam mic. Nu spune nu, că cine știe în ce cotineață cu aripi ajungi să zbori, de voie, de nevoie 🙂
    Există aparate de zbor mai mici. Întreabă-l pe Cezar cum a fost cu zborul ultralight, poate încerci unul 😛

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.