Instant Search

Jurnal de Nepal (episodul 8)

This slideshow requires JavaScript.

Un răsărit ratat. Broderiile din Pokhara. Salt cu parapantele de pe Sarangkot. Cu caprele în teleferic. O binemeritată baie în piscină. Înapoi în Kathmandu.

 

Trezirea (încă o dată) la ora 4 şi ceva. Nu am avut până acum parte de asemenea ore matinale în vacanţe. Cu ce ne chinuiau în acea dimineaţă? Trebuie să urcăm un deal (cu microbuzul, bineînţeles, că doar pantofari ne numim, păcat că trebuia să părăsim sfântul pat) şi să admirăm răsăritul soarelui peste Annapurna. Foarte interesant dar, spre deosebire de munţii de la Nagarkot, cei din Pokhara sunt mult mai scumpi la vedere. Într-o totală derâdere la adresa noastră, norii acopereau până şi dealul pe care urcasem (la un moment dat perpedes, în beznă şi praf), darămite munţii din depărtări. Pentru ca tabloul inutilei treziri să fie complet, pe la ora 5 şi ceva aşteptau în vârful lui o droaie de insomniaci un răsărit fâsâit. Printre noi, turiştii chinezi care fotografiau de zor spre lumina abia mijită dinspre est, pitită mai mult după pătura groasă de nori. Extazul debordant şi buna dispoziţie ce o afişau, în totală antiteză cu picoteala mea indiferentă m-au dus la concluzia că aceşti chinezi au o privire mult mai ageră şi aparatură extrem de performantă. Abia aşteptam întoarcerea. În cele din urmă mi-am completat somnul dar am plătit cu pierderea micului dejun. Asta e, nu mai pun altă dată botul la răsărit în Himalaya …

Cu o seară în urmă am nimerit la unul din zecile de magazine de tricouri din Pokhara. Există peste tot în lume astfel de magazine, în schimb în Nepal, dacă nu îţi plac cele expuse, le poţi comanda pe loc. În principiu, orice doreşti să-ţi apară pe pieptic se poate rezolva în maxim o zi. Se pare că şcoala de broderie nepaleză este foarte bine dezvoltată, bineînţeles, cu aportul substanţial al turiştilor care îşi personalizează tricourile. Nu-ţi place cel cu Tin-Tin în Nepal? Foarte bine. Vrei să scrie X-ulescu (adică numele tău) alături de o stupa budhistă, templu hindus, Big Ben sau eventual Casa Poporului? Nimic mai simplu, în Pokhara se rezolvă, dacă îi furnizezi meşterului o poză. Ai o firmă şi vrei să ţi-o brodezi pe piept? Meseriaşul nepalez (al nostru avea o experienţă în branşă de 25 de ani) o execută în câteva ore la maşina de cusut, la ochi. Nu am văzut să folosească măsurători sau alte tehnici moderne. Uite aşa ne-am făcut tricouri cu travelbadge®s in Nepal. Dacă vă tentează, avem cartea lui de vizită. Calitatea materialului lasă în schimb de dorit, măcar preţul e mic, ba mai mult, se poate negocia.

Dar să lăsăm la o parte micile amănunte. Ziua de azi este rezervată activităţilor în aer liber, îndeosebi sporturilor extreme. Oferta este variată şi atractivă. Ce se poate face pe aici? În primul rând, un zbor spre Annapurna cu Buddha Air. Dar un Buddha Air tocmai se trosnise cu trei săptămâni în urmă de un deal, după un zbor de agrement spre Everest. Am hotărât că dacă tot am ales să riscăm, măcar să o facem la Kathmandu, dar cu altă companie. Ca variantă alternativă, dar cel puţin la fel de scumpă este un zbor ultrauşor cu un deltaplan motorizat care te poartă la înălţimi considerabile spre munte. Câţiva dintre noi au optat pentru ea şi nu au greşit. Au văzut în sfârşit Annapurna!

Nostalgici după ziua de rafting de pe Trisuli, doi colegi au ales un tur de dificultate mai ridicată. Alţii s-au dedicat activităţilor de voluntariat la un orfelinat din oraş. Problema a fost că majoritatea copiilor erau plecaţi, singurul găsit era probabil pedepsit sau rămăsese de şase, însărcinat cu primirea înalţilor oaspeţi. Pe lângă tururi siropoase cu barca pe lac sau ceva mai îndrăzneţe precum traseele călare prin împrejurimi, a existat opţiunea pe care am ales-o majoritatea, şi anume saltul cu parapanta. Pentru mine a fost o premieră, mai făcusem ceva parasailing în Thailanda cu mult timp în urmă, în plus tot speram ca măcar de acolo să vedem ceva din Annapurna. Zis şi făcut. Există o firmă arhicunoscută în Pokhara (Avia Club) care oferă astfel de distracţii cu salturi de pe Sarangkot (dealul de unde se vede “foarte bine” răsăritul), în tandem cu parapantişti ruşi. Un salt costă 85 USD şi durează în medie jumătate de oră, în funcţie de abilitatea instructorului şi vreme. Adiţional, pentru poze şi filme făcute în mijlocul acţiunii mai scoţi 17 dolari. După completarea actelor de rigoare şi o tură de hâţâneală cu jeepul pe Sarangkot, am ajuns la locul de lansare.

Paragliding sau saltul cu parapanta a ajuns în ziua de azi ceva banal printre împătimiţii de sporturi extreme. Se practică şi la noi, în apropiere de Braşov, la preţuri chiar mai avantajoase, însă nu vezi Annapurna dintre aţe. Noi n-am văzut-o nicicum, dar pentru că evenimentul era o premieră pentru majoritatea dintre noi, a fost trăit la maxim. După o scurtă împrietenire cu Roman (instructorul), timp în care ne-am potrivit echipamentul şi am cântat împreună prima strofă din Katiuşa pe ruseşte, ne-am lansat. Sentimentul de a te afla în aer este unic, mai ales că împarţi imensitatea cerului cu alţi parapantişti în acelaşi timp. Se sare simultan din diverse părţi ale dealului astfel încât, la un moment dat, cerul Sarangkot-ului este împânzit de 30-40 de parapante. În faţa noastră de desfăşura o panoramă deosebită, cu lacul Phewa şi Pokhara în prim plan. Partea bună a fost că am putut fotografia din parapantă cu camera proprie. Partea proastă – nu am nicio poză cu mine pentru că instructorul, din lipsă de chef sau motive invocate (curenţi descendenţi), nu a mai scos camera specială. Lăsând la o parte micul inconvenient, cursa a fost nemaipomenită şi o recomand tuturor, pe orice meridian s-ar afla. Unde mai pui că la final am primit şi diplome – ce frumos se vedea Annapurna pe spatele ei …

Ca să nu mai lungim povestea prin Pokhara, am plecat a doua zi dis de dimineaţă (again) spre Kathmandu. Aceleaşi şosele prăfuite, aceiaşi şoferi inconştienţi. Oprirea pe traseu am făcut-o la Manakamana, un locşor pe Valea Trisuli unde se află unica telecabină din Himalaya, ridicată cu sprijinul austriecilor, la fel ca şi muzeul din Patan. Pe lângă utilitatea pur turistică, telefericul deserveşte accesul către unul din cele mai importante centre spirituale ale Nepalului – templul din vârful dealului, aflat în provincia Gorkha. Manakamana este denumirea zeiţei Hindu. Legenda spune că regele Gorkha a fost binecuvântat de zeiţă în câştigarea bătăliilor împotriva micilor regate vecine, înainte de a fi unificate. Drept mulţumire, regele a ridicat acest templu.

Era evident că telecabina era asaltată de credincioşi. Am stat chiar la coadă. Înainte de a fi construită, drumul pelerinilor până în vârf dura 2-3 zile. Interesant este faptul că preţul biletului scarpină binişor orice buzunar european (15USD), ceva mai puţin pe al nepalezului de rând (5USD). Mai mult, anumiţi “pasageri” precum ţapii au bilet separat şi cabină proprie. Legi ţapul de o bară şi îl recuperezi sus, pe baza unui bon de “bagaj”. Sărmanul patruped încornorat habar n-are că are doar bilet dus. Motivul este simplu – ţapii sunt duşi la templul din Manakamana pentru a fi sacrificaţi. Pe o stradă lăturalnică de lângă templu se desfăşoară un adevărat măcel, numit ritual. Ţapii sunt decapitaţi şi aduşi drept ofrandă zeiţei. Aceeaşi sortă o împărtăşesc cocoşii, singura diferenţă este că, spre deosebire de ţapi, călătoresc gratis cu telecabina. Templul este înţesat de lume. Ca orice punct de atracţie, este foarte comercial. Numeroase hoteluri şi cârciumi au răsărit în ultima vreme în apropierea templului.

După o coborâre lină de pe munte, un prânz şi o baie binefăcătoare într-o piscină impecabilă (era ultimul lucru pe care speram să-l găsim în acele pustietăţi) plus o porţiune de zdrăngănit maţele pe drum, am ajuns într-un final în Kathmandu, în Thamelul deja familiar. Am nimerit în aceeaşi cameră de la Vaishali. E ultima seară cu grupul care mâine va lua calea aerului spre Bhutan. Din 28 am rămas 8 şi atâţia vom fi până la plecarea din Nepal. Aventura noastră însă nu s-a terminat. Urma o nouă zi în Kathmandu.

2 comments

  1. Da, dar senzația și priveliștea de sus merită doza de risc. Ori te urci în parapantă, ori în avion, tot aia e – dacă e să nu meargă ceva bine … noapte bună în ambele cazuri!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *