Instant Search

Jurnal de Nepal (episodul 5)

This slideshow requires JavaScript.

Jungla din Chitwan. Pe urmele lui Shere Khan. Bălăceală cu elefanţii. În canoe pe râu, la doi paşi de crocodili. Copiii Tharu. Resham Phereeree, Resham Phereeree…

 

 ♫ “Look for the bare necessities
The simple bare necessities
Forget about your worries and your strife
I mean the bare necessities
That’s why a bear can rest at ease
With just the bare necessities of life” ♫
(The Jungle Book song)

La fel ca Baloo ne simţeam în prima dimineaţă în Chitwan, ştiind că în scurt timp aveam să pătrundem în jungla cea nemiloasă. Un fel de a spune, pentru că practic ne-am plimbat doar pe la marginea ei, Parcul Naţional Chitwan întinzându-se pe o arie protejată de aproape 1.000km² până în India. Dar cum nu mai fusesem până atunci în nicio junglă, pentru noi a fost un eveniment major.

Jungla din Chitwan este un adevărat sanctuar al animalelor sălbatice. Din păcate, puţine se aventurează până la marginea ei, şi atunci mânate de necesitatea hranei. Regele junglei, tigrul regal bengalez, poate fi rareori observat de turiştii norocoşi adăpându-se la râu. Se estimează că în Chitwan există o populaţie de aproximativ 250 de tigri, ce a scăzut dramatic în ultimii ani datorită braconajului. Pe la marginea junglei îşi face simţită prezenţa şi leopardul. Rinocerul vine dimineaţa în câmpiile din apropierea satelor, după cum povestea una din călăuze, iar spre prânz se întoarce în desişul din inima pădurii. Crocodilii sunt întâlniţi pe cursurile râurilor, după cum aveam să ne convingem personal în acea zi.

După micul dejun am urcat în jeep şi am fost conduşi la locul de “îmbarcare”. Mijlocul de transport era elefantul indian, iar tura prin junglă ţinea aproximativ o oră şi jumătate. Am fost dezamăgiţi la început de timpul scurt dar după un sfert de oră de mers în spinarea pachidermului ne-am dat seama că nu am fi rezistat mai mult. Pe fiecare elefant stau căţăraţi 4 oameni, înghesuiţi într-un fel de baldachin, plus mahutul, adică cel care îl conduce, aşezat pe ceafă. Se merge în caravană, prin pădure, prin câmp deschis, se trece râul şi aşa mai departe. În timp ce elefanţii îşi vedeau liniştiţi de traseul arhicunoscut, noi, exploratorii, eram atenţi la fiecare pas, cu urechile ciulite, în speranţa că vom da nas în bot cu Shere Khan. Dar n-a fost să fie, tigrul avea azi alt program. În afară de câteva familii de căpriori ascunse prin crânguri şi ceva păsăret (câţiva păuni care au zburat la apariţia elefanţilor) nu prea am văzut nimic interesant.

Mint. Am văzut un crocodil care lenevea la soare nemişcat. Am crezut că era vreunul împăiat, pus de îngrijitori pentru turistul extaziat, asta până i-am surprins o mişcare. O fi fost teleghidat? Cine ştie … cert e că plimbarea în junglă pe spinarea elefantului a fost o experienţă nemaipomenită. La un moment dat, un răget puternic a tăiat liniştea pădurii. Atunci ne-am dat toţi cu părerea – a fost ba elefantul, ba tigrul, ba o boxă de înaltă fidelitate ascunsă în frunziş. Mai târziu, mahutul nostru a coborât să-şi facă nevoile. Rămas fără conducător şi neavând de lucru, am testat elefantul şi i-am dat comanda: Dii …!!! Animalul a luat-o imediat din loc, fiind oprit de mahut până să apuc să-i spun Ho!

Şi după plimbare, a urmat bălăceala. Spre deliciul turiştilor, elefanţii sunt îmbăiaţi la prânz în râu. Temerarii care au chef de un duş pe cinste se pot căţăra direct în spinarea animalelor, iar mahuţii stau pe lângă ei şi încearcă să-i convingă să împroaşte călăreţul cu un jet consistent de apă. Prilej de distracţie şi udătură, mai ales că vremea cerea o astfel de experienţă. Ne-am întors la hotel traversând satul. Norocul celor din Chitwan sunt turiştii, care le asigură traiul de zi cu zi. Majoritatea colibelor sunt din lut, dar ici-colo mai găseşti magazine de souveniruri şi restaurante cu wifi inclus, o condiţie esenţială pentru atragerea turistului dornic a transmite acasă picanterii de la marginea junglei.

După prânz, ne-am reîntors în junglă. De această dată ne-am urcat în canoe lungi, din trunchiuri de copac scobite, în care încăpeau 10-12 oameni. Pot spune că plimbarea pe râu a fost mult mai interesantă decât pe elefant. Era cam greu cu mişcarea, pentru că barca se dezechilibra imediat. Şi nu ar fi fost problema de o nouă baie, atâta timp cât apele nu erau populate cu crocodili. Crocodili …? Sigur, ca ăla împăiat de dimineaţă. Zâmbetul s-a cam şters de pe faţă când călăuzele ne-au sugerat să ne ţinem mâinile în barcă şi să facem linişte. La scurt timp, am trecut pe lângă câţiva, unul din ei imens, aflat la numai câţiva metri de barca noastră.

După ce am ieşit din barcă, a urmat altă dandana. Am luat-o la pas prin junglă. Ne aşteptam la liane, locuri inaccesibile, lipitori şi alte orătănii care să ne ţină calea. Nici gând, jungla din Chitwan este un loc prietenos, cu iarbă înaltă, copaci viguroşi, cuiburi de termite şi animale nu prea. Un ochete de apă strălucea într-o poiană. Niciun indiciu că ar fi periculoasă zona, dar aveam să vedem mai târziu că nu era chiar aşa, cel puţin pe timpul zilei. Jungla e un loc înşelător, chiar dacă în realitate nu ni s-a părut. Tigrii dau târcoale satelor în căutarea hranei. Rinocerii fac ravagii prin culturi. În timp ce primeam aceste informaţii, am ajuns la un centru de creştere al elefanţilor. Câţiva pui se gudurau pe lângă mamele lor. Ceva mai departe, câţiva îngrijitori pregăteau snackurile. După plimbarea de dimineaţă ni s-a părut banală imaginea elefanţilor înlănţuiţi, aşa că am evacuat rapid zona.

Pe câmp, oamenii săpau pământul şi îl încărcau în tractoare. Se pare că folosesc lutul la construcţia colibelor. În apropierea junglei nu ai prea multe mijloace de supravieţuire. Trecând printr-un lan de orez, am ajuns într-un sat uitat parcă de lume. Comunitatea Tharu a venit din India cu mult timp în urmă, izgonită de pe pământurile din regiunea deşertului Thar din provincia Rajastan. S-au stabilit în Chitwan şi trăiesc din munca câmpului şi creştera animalelor domestice. Un gard înalt electrificat înconjoară partea dinspre junglă, pentru a opri atacurile nocturne ale tigrilor. Curentul este pornit de la 6 seara până spre dimineaţă. Este incredibil cum trăiesc aceşti oameni în colibele lor din lut, în condiţiile unor ierni aspre, aproape de lanţul himalayan.

Se spune că populaţia Tharu este incredibil de rezistentă la malarie. Satul este plin de copii. Nici nu intrăm bine în el şi suntem luaţi în primire. Vor bomboane, ştiu să ceară chiar în engleză. Majoritatea sunt zdrenţăroşi dar toţi au privirea ageră. Singura ciocolată care mi-a rămas e repede adjudecată, însă eram de acasă pregătit. Le-am adus copiilor creioane, şterpelite de la Ikea (ei, erau pe gratis). Îmbulzeala la creioane ne-a făcut să luăm măsuri. Cu ajutorul călăuzelor am organizat copiii în şir nepalez. Cine primea creion trecea înapoi la coadă. În acest fel s-a ales fiecare cu 2-3 creioane, până am epuizat stocul. În ciuda sărăciei, copiii sunt dornici să înveţe. Nu întâmplător am oprit în faţa unei cocioabe unde un copil frunzărea o carte, aşezat direct în ţărână. Satul părea doar al lor, pentru că adulţii erau încă pe câmp. Iar la asfinţit, când bivolii au dat năvală în sat, ne-am urnit spre hotel.

Cu bărbaţii Tharu aveam să ne vedem după cină. În cinstea înalţilor oaspeţi, adică a noastră, localnicii au organizat un program artistic cu dansuri tribale, acompaniaţi de bâte şi alte ustensile. Prinşi în ritmul tobelor, am intrat la final în horă, dansând frenetic pe ritm de Resham Phereeree, o melodie populară nepaleză la modă. Ne luam la revedere de la grupul care avea să plece dis de dimineaţă în Tibet, iar noi urma să părăsim jungla spre o nouă destinaţie – Pokhara.

Suggested Posts

Jurnal de Nepal (episodul 2)
Copiii Tharu
Corespondenţă din Chitwan
Arome nepaleze (2)

5 comments

  1. Mda, ziua asta ma face sa ma oftic teribil ca n-am putut veni cu voi 🙁
    Auzi, dar oare nu erati prea multi cocotati pe un singur elefant? Eu as fi preferat sa am elefantul meu, if u know what I mean 😛 Adica nu l-as fi impartit cu nimeni si poate l-as fi luat si acasa, la o adica :-)))

  2. Nu vă mai ofticați că faceți riduri … și mie mi s-a părut că eram cam mulți, dar astea erau condițiile. Am crezut inițial că vom călări ca pe elefanții lui Dragoș (în Thailanda), direct pe spinare, doar în doi. Dar jungla e plină de neprevăzut, nu știi pe unde are chef Mr.Elephant să o ia … mai bine cu un mahut pe post de conducător.

  3. Mi-a placut la nebunie toata povestea din jungla, dusul cu elefanti l-am trecut deja pe lista de dorinte! Mi se pare mult prea fun! In alta ordine de idei, povestea cu copiii si creioanele m-a atins direct in suflet. Dragutii de ei. Iar mie nu mi-ar fi trecut prin cap sa iau cu mine creioane din RO, daca m-as fi dus acolo.

  4. Teoretic, cu bomboane și ciocolată deschizi toate ușile, Însă contribui inevitabil la degradarea danturii copiilor, destul de săraci pentru a se îngriji. Ideea cu creioanele a fost nemaipomenită (ca alternativă la dulciuri), dar nu este a mea. Am preluat-o de la Mihai Moiceanu, urmărind DVD-ul său despre Nepal. Este filmul care practic ne-a determinat să alegem Nepalul ca destinație. Îl recomand tuturor, se poate comanda chiar de pe linkul pe care l-am dat aici. Și încă ceva – atenție la acel Sadhu de pe copertă – îl vom întâlni în carne și oase la Pashupatinath, de la care vom primi și o binecuvântare 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *