Natură, istorie şi tradiţie în Cappadocia
Cetatea din Üçhisar. Oraşul fantomă de la Çavuşin. Meşteşugarii din Avanos. Călugării împietriţi de la Paşabağ. Devrent Valley, tărâmul imaginaţiei. Hornurile de lângă Ürgüp. O seară cu dans în Göreme.
Nu vă bateţi capul de acasă cu rezervări. Preţurile de pe site-urile locale sunt orientative. La faţa locului, cu ceva abilităţi de negociator, veţi obţine un preţ mai bun. Cappadocia nu este o destinaţie în care vii să te odihneşti, pentru că pur şi simplu nu poţi sau mai degrabă e păcat să leneveşti. Agenţiile propun turiştilor tururi ce cuprind întreaga zonă, astfel că o planificare din prima zi este foarte importantă.
Nici nu am părăsit ultima treaptă a autobuzului ce mă aducea din Şereflikoçhisar în Nevşehir, că m-am trezit imediat agăţat de un agent de turism. Am fost poftit în autogară, mi s-a oferit un ceai şi am fost rapid pus la curent cu minunăţiile Cappadociei pe care urma să le vizitez în următorele zile, evident în compania lor. Capul de afiş îl constituia călătoria cu balonul. Dacă majoritatea site-urilor oferă preţuri de 160€ pentru un zbor de o oră, agenţia Muşkara mi-a oferit în acest preţ, după negocieri, alte două tururi, fiecare având durata de o zi. Aveam aşadar aproape tot timpul din Cappadocia planificat, ceea ce nu era deloc rău. În plus, agentul Ümit m-a transferat gratuit până în Göreme cu o Dacie break veche (aici se numeşte Renault Toros), model foarte des întâlnit în următoarele zile.
Tururile sunt avantajoase pentru că permit o acoperire largă a obiectivelor din zonă în timp relativ scurt. Dacă ţinem cont că în Turcia benzina depăşeşte preţul de 2€/litru, intrările nu sunt chiar ieftine iar prânzul este inclus, putem spune că 60 de lire turceşti pentru turul roşu şi 70 pentru cel verde sunt preţuri decente pentru o zi de fiecare (1€ = 2,25 lire). Majoritatea pornesc de la ora 9.30 (cu preluare direct de la hotel) şi se termină după amiaza pe la 17-18, timp suficient pentru explorări. Ghizii sunt experimentaţi şi oferă informaţii preţioase, chiar dacă uneori am fost nevoit să-i contrazic, mai ales pe teme religioase. Să pornim, aşadar la drum cu turul roşu.
-
- Ürgüp – Cappadocia
-
- Uchisar – Cappadocia
-
- Çavuşin – Cappadocia
-
- Göreme Open Air Museum
-
- Göreme Open Air Museum
-
- Göreme Open Air Museum
-
- Göreme Open Air Museum
Prima staţie de pe traseu a fost în apropiere de vechea cetate din Üçhisar, cel mai înalt punct al Cappadociei, un loc magic, vizibil din locurile cele mai îndepărtate, ce aduce aminte trecătorului de peisajele neverosimile din trilogia Stăpânul Inelelor. Comparaţia nu este deloc deplasată – pe vreme senină, în depărtări se vede impresionantul vulcan Erciyes Dağı (3.619m, al doilea ca înălţime din Turcia) ce completează, alături de locuinţele sculptate în piatră şi Valea Göreme ce se desfăşoară la baza sa, impresionantul peisaj de basm. O călătorie în Üçhisar presupune o taxă suplimentară de 8 lire pentru accesul în impunătoarea citadelă. Se poate ajunge până în vârful ei pentru o panoramă copleşitoare de 360º către întreaga Cappadocie.
La est de micul oraş Göreme, pe drumul către Ürgüp se află Muzeul în aer liber (Göreme Open Air Museum), un loc destul de aglomerat, aflat în patrimoniul UNESCO, în care sunt adunate cele mai importante biserici creştine ale Cappadociei. Datând din secolele X-XII, se pare că au fost printre primele biserici ale creştinătăţii. Picturile rudimentare de culoare ocru reprezentând scene biblice încă se mai păstrează, deşi aici nu este permisă fotografierea. După pățania din Ankara, am preferat să nu mai risc. Intrările în bisericile săpate în stâncă sunt înguste, încăperile mici iar afluxul de turişti mare. Am trecut astfel destul de rapid în revistă Biserica Întunecată, Biserica Sf.Barbara, Biserica cu Măr, Biserica cu Şarpe şi alte câteva, dar nu pot spune că m-am bucurat în voie de vizită, tocmai datorită aglomeraţiei.
După o astfel de incursiune se cerea o pauză. Ne-am întors în Göreme pentru prânz. Deja se ştie că în Turcia nu mori de foame, ba dimpotrivă, ai şansa de a pleca acasă cu ceva kilograme în plus. Am constatat că avem multe puncte comune la nivel gastronomic, cum ar fi sarmaua (aceeaşi denumire, dar mai subţire şi mai lungă) sau ardeii umpluţi cu orez (am uitat denumirea). Ar mai fi o delicioasă pită la cuptor dată prin ulei de măsline, legume fierte şi sfântul kebab … daaa, un kebab delicios, prezent în toate formele (Shish, Döner, Adana iar lista continuă). În Cappadocia este la putere Pottery Kebab, întâlnit şi la Istanbul, gătit la cuptor într-un vas de lut ce este ulterior sabrat cu un cuţit special. Să nu mai pomenesc de antreurile Meze, de banala dar delicioasa köfte ori revigorantul ayran. Bucătăria turcească este categoric pe gustul meu.
-
- Locuințe săpate în piatră
-
- Peștele de televizor
-
- Ulcior hitit. Am văzut din toate dimensiunile. Aceasta e culoarea clasică. Forma e întotdeauna aceeași.
-
- Rose Valley
-
- Maestrul în exercițiul funcțiunii
-
- Fairy Chimneys in Çavuşin
-
- Ceramica de Avanos
-
- Artă și meșteșug – Avanos
-
- Avanos, în vizită la meșterii olari
-
- Camera pentru animale, se pot vedea locurile unde li se dădea fânul
-
- Atelier de creație
-
- Ulciorul hitit
Pornim la drum cu forțe proaspete către Çavuşin, un oraş abandonat, locuit până în anii ’60 când, în urma unui puternic cutremur, locuitorii au fost nevoiţi să evacueze zona. Se poate ajunge aici şi pe jos, urmând cărarea ce începe din Göreme şi străbate Valea Roşie printre hornurile stâncoase. Çavuşin este un oraş aparte. Urmele vechilor călători ce străbăteau Drumul Mătăsii şi poposeau în Cappadocia se văd şi acum în locuinţele săpate în stânci: camere destinate animalelor, cu spaţiu pentru fân, apoi cele ale oamenilor care se strângeau în jurul focului, lângă vetrele săpate direct în pardoseală. Aici găsim una din cele mai vechi biserici rupestre din Cappadocia, Sf.Ioan, datând încă din secolul V. Se pare însă că oraşul fantomă va reveni la viaţă, ca loc de pelerinaj pentru călătorii de pretutindeni. Un hotel – grotă este pe cale să fie dat în folosinţă chiar în inima cetăţii din Çavuşin. Nu ştiu dacă e un semn bun, l-am întrebat pe ghid dacă nu ar trebui ca aceste comori să fie mai bine conservate. Însă turismul aduce banii în Cappadocia …
Conform tradiţiei, se spune că în zona Anatoliei femeile nu se pot mărita dacă nu ştiu să ţeasă covoare iar bărbaţii trebuie să fie meşteri în olărit pentru a avea pretenţii la o soţie. În Avanos, meşteşugul olăritului este ridicat la rang de artă. Locuitorii din Avanos îşi procură materia primă de pe malurile lui Kîzîlîrmak (Red River), cel mai lung râu al Anatoliei (populat în zona urbană cu raţe, lebede şi … gondole veneţiene). În centrul oraşului tronează o statuie dedicată meşterilor olari. Respectând cu sfinţenie tehnica ceramicii de Iznik, aceştia ajung să creeze adevărate capodopere. Am vizitat un atelier unde, după clasica demonstraţie şi ceaiul de bun venit am intrat în magazinul de prezentare. Piese mari şi mici, în general la mare preţ, colecţii întregi de pe vremea Imperiului Otoman, vase hitite sau sculpturi complicate, toate ne-au încântat privirea. Am avut o revelaţie când am întâlnit celebrul peşte, numai bun de pus pe mileu, deasupra televizorului. Dar era mare şi scump.
-
- Paşabağ
-
- Paşabağ
-
- Paşabağ
-
- Paşabağ
-
- Formațiuni carstice – Paşabağlari
-
- Paşabağ
-
- Paşabağ – Cappadocia
După Avanos ne-am îndreptat spre Paşabağ, supranumită Valea Călugărilor, aflată într-o zonă de vinării, de unde şi denumirea (vinăria lui Paşa, un nume des întâlnit în Turcia). Caracteristic acestui loc este armata de hornuri (fairy chimneys), unice în Cappadocia. Coloanele de tufa, înalte de 10 până la 15m se ridică vertical, iar căciulile din granit şi bazalt le acoperă în întregime. O capelă mică, dedicată Sf.Simeon poate fi vizitată într-unul din hornuri. Aleea ce şerpuiește printre “călugări” duce pe un deal din apropiere de unde întreaga panoramă poate fi admirată. Din păcate şi aici am întâlnit valul de turişti. O plimbare la asfinţit, când toate autocarele vor fi deja plecate cred că ar fi mult mai nimerită. Poate data viitoare. În orice caz, imaginile călugărilor sunt memorabile.
Mergând mai departe spre Ürgüp, ne-am oprit la unul din locurile mele preferate din Cappadocia – Devrent Valley, denumită şi Imaginary sau Pink Valley. Aici nu există biserici sau locuinţe săpate în stânci, nu sunt oraşe subterane. Ceea ce o face atât de specială sunt conurile care, modelate de natură de-a lungul milioanelor de ani, au dus la fel şi fel de forme – de animale, de oameni sau – de ce vă puteţi închipui. Peisajul selenar este fascinant, aici chiar ai impresia că te afli pe altă planetă. Călătorul poate parcurge cărările, urcând spre culmile împietrite şi punându-şi mintea la contribuţie. Aşa am făcut şi eu. Cele câteva fotografii făcute printre conuri sunt rodul propriei imaginaţii. Vă invit să le priviţi, să călătoriţi virtual în Devrent Valley şi – să daţi frâu imaginaţiei!
-
- Tradițional – dansuri populare
-
- Devrent Valley
-
- Devrent Valley
-
- Trupa la pozat
-
- Devrent Valley
-
- Devrent Valley
-
- Devrent Valley
-
- Tradițional – dansuri populare
-
- Devrent Valley
-
- Devrent Valley
-
- Devrent Valley
-
- Tradițional – dansuri populare
-
- Devrent Valley
-
- Red Valley (Valea Roșie) la asfințit
-
- Devrent Valley
Ultima oprire – pe o vale de lângă Ürgüp, oraşul cel mai dezvoltat din zonă. Timpul nu ne-a mai permis să-l vizităm. La asfinţit, valea părea şi mai spectaculoasă. O familie de hornuri (Family chimneys) ne-a atras atenţia în apropiere. Era o imagine perfectă pentru un final de tur perfect. Dar asta nu a fost tot, ziua nu se încheiase. În Göreme era în toi un festival – concurs de dansuri tradiţionale. Tineri reprezentând toate zonele Turciei, îmbrăcaţi în cele mai colorate costume naţionale îşi rupeau pingelele, ţopăind de mama focului pe scena improvizată în parcarea din centru. Dispuşi în general în rânduri de 10-14 persoane, ţinându-se de mâini, dansatorii dădeau dovadă de o virtuozitate ieşită din comun, sincronizarea fiind perfectă. Dansurile au ţinut până târziu în noapte, timp în care am mai făcut o incursiune pe un deal din vecinătate, pentru o panoramă asupra micului oraş. Suficient pentru o singură zi. M-am retras în “chilia” mea, o cameră cochetă săpată în stânca hotelului – grotă. M-am culcat devreme, pentru că a doua zi aveam să mă trezesc odată cu cocoşii – urma călătoria cea mult aşteptată.
>Gata! Nu ma mai chinuiesc amintirile fiindca am parcurs cu tine, din nou, acest traseu splendid si atat de rewarding (oare care o fi echivalentul romanesc? rasplatitor?). Multumesc pentru dedicatie:)
As mai mentiona ca Valea Imaginatiei apare cu doua denumiri: Devrent si Dervent, sa nu creada cineva, care a fost pe acolo, ca este vorba despre doua vai diferite.
Da, dar n-am mai scris-o, mă gândeam să nu dau naștere la discuții, Dervent este și o localitate din România, unde se află o mănăstire faimoasă.
Mai avem și traseul verde, într-un alt episod 🙂
Cappadocia este un loc de o frumusețe ireală și, cel puțin pe mine, amintirile mă vor chinui cumplit! Dar mă consolez la gândul reîntoarcerii. Renu abia așteaptă, ea a ratat incursiunea, am fost acolo sigur singurel.
Si eu am auzit atatea povesti faine despre zona asta inca de cand au fost si ai mei acolo. Apoi au venit acasa si am vazut pozele, dar abia astept sa merg acolo si sa vad cu ochii mei totul!
Dianora, du-te, ai ce vedea!