Instant Search

Maramureş de poveste – Cabana Iza din Bârsana

 

This slideshow requires JavaScript.

După plimbarea cu mocăniţa pe Valea Vaserului, ne-am strâns bagajele şi am părăsit trenul-hotel în direcţia Bârsana. În scurt timp aveam să ajungem la Cabana Iza, locul ce urma să fie domiciliul nostru pentru următoarele 5 zile.

 

Cel puţin pe online, oferta de cazare pentru Maramureş pare a fi destul de sărăcăcioasă. Mi-au trebuit destule zile până să decid o locaţie care să fie la o distanţă convenabilă faţă de obiectivele principale, pentru a nu ne muta dintr-un loc în altul. Majoritatea ofertelor aveau baia pe hol, comună pentru 2 sau 3 camere, iar fotografiile nu păreau foarte atrăgătoare, dând impresia că sunt camere clasice ale localnicilor transformate în scopuri turistice. În plus, ne doream ceva intim, un loc cu camere puţine care să aibă şi ceva spaţiu privat, loc de parcare, terasă şi aşa mai departe. Doar eram în concediu şi vroiam să ne respectăm.

Ce înseamnă totuşi un site bine prezentat … Toate pretenţiile noastre au fost îndeplinite de această pensiune, ideal localizată la doi paşi de complexul mănăstiresc din Bârsana. Preţul era o idee mai mare decât concurenţa dar fotografiile şi informaţiile de pe site  îmi dădeau impresia că diferenţa merită din plin. Mai mult, se puteau închiria biciclete, exact ce ne doream. Singura problemă ar fi fost disponibilitatea pentru două camere timp de 5 nopţi, mai ales că era deja târziu, cu doar o săptămână înainte de sosire. Am sunat şi de la celălalt capăt mi-a răspuns o voce cu accent pur maramureşan. Au camere, dar trebuie să solicităm formularul online. Pentru o rezervare fermă am plătit în avans 40% din total. Excelent, avem cazare în inima lui Maramu’.

De la Vişeu se ajunge lejer în Bârsana în aproximativ o oră. Imediat după intrarea în sat este complexul de mănăstiri, obiectivul principal al zonei şi cel mai cunoscut simbol al Maramureşului. După nici două sute de metri mai sus ajungem la pensiune. Suntem întâmpinaţi de o imensă poartă sculptată, maramureşană. La prima vedere, pensiunea arată excelent, dar pare pustie. Poarta e deschisă însă toate uşile sunt încuiate şi nici ţipenie de om. Pe trepte sunt lăsate două numere de telefon şi, până să apuc să sun, o vecină de vis-a-vis se bagă în seamă şi ne spune amabil că proprietara este la două curţi mai încolo. Umblăm prin vecini să ne găsim gazda. Apare în prag, scuzându-se că are o grămadă de treabă, este în ajunul unui eveniment important în familie: peste câteva zile se însoară ăl mic şi toată lumea munceşte la prăjituri. Tradiţia spune că în Maramureş, fiece nuntaş este îndopat cu tot felul de prăjituri iar la final pleacă acasă cu altele la pachet.

Ne cazăm. Pensiunea are 7 camere cu 2 sau 3 paturi şi toate arată nemaipomenit, exact ca în fotografiile de pe site. Totul este curat lună iar în perioada în care am stat nu a fost zi să nu vedem proprietarii trebăluind (este o afacere de familie), în ciuda evenimentului care le bătea la uşă. Camerele sunt mari, fiecare are baie proprie. Mobilierul este nou, din lemn de stejar, iar paturile sunt acoperite cu cergi miţoase de lână. În plus, există o sală de mese generoasă şi un alt rând de toalete alături. Au o bucătărie imensă dotată cu absolut tot ce trebuie (am numărat 3 chiuvete duble), spre bucuria mamiţei care în următoarele zile şi-a făcut de cap gătindu-ne.

Terasa este acoperită, în aer liber, cu bârne sculptate în stil tradiţional maramureşan. Sunt 3 mese sănătoase şi suficient loc pentru toată lumea. Parcare mare, interioară, pot intra lejer 4-5 maşini cu loc de manevră. Curtea se întinde pe câteva zeci de metri şi se pierde mai apoi spre malurile Izei, aflată la aproximativ 100-200m. Dacă veniţi aici şi sunteţi pescari amatori, luaţi o undiţă pentru relaxare, este ceva peşte pe râu. Localnicii povestesc de clean de 3kg, dar cine ştie … rămâne de văzut. Întorcându-ne la pensiune, vă mai spun că în curte există un balansoar din lemn, foarte potrivit pentru o degustare de horincă în fapt de seară, înainte de cină. Şi dacă vorbim de mâncare, gazdele vă pot găti la cerere. Noi am venit cu maestrul bucătar după noi şi abia dacă am scăpat cu o ciorbică şi o porţie de sărmăluţe cu afumătură din partea casei.

Cabana Iza funcţionează de doi ani, este clasificată la 3* şi a fost ridicată cu ajutorul fondurilor Sapard. Este o locaţie ideală atât pentru tranzit cât şi pentru o vizită prelungită în Maramureş. Localizarea perfectă, la nici 5 minute de mănăstiri, vă garantează plimbări de seară minunate. Bicicletele pot fi comandate cu o zi înainte. Pachetele de sărbători sunt atractive iar distracţia este asigurată de ceteraşi de-ai locului. Pentru cei interesaţi, iată adresa:

Cabana Iza

Tel. 0262.331.212; 0765.497.836; 0727.202.104
[email protected]
www.izamaramures.ro

 

3 comments

  1. Paturi cu cergi mitoase, balansoar, cleni de 3 kg, fix pe gustul meu :-)))) Arata nemaipomenit de ispititor, tu si Liliana ma cam chinuiti zilele astea 😀

  2. De Craciun lucrurile au stat altfel. Distractia a costat 8 milioane, pentru o noapte dormita si doua mese trase de par. Mai trebuia sa achitam inca 8 milioane pt ca mai aveam de stat 2 zile, dar am plecat mancand tarana. Am avut demipensiune, cica 2 mese pe zi, iar in ziua de Craciun cand tot saracul are masa plina am reusit sa servim prima masa la ora 17 si aceea a fost singura. Sarmalele nu se puteau manca erau jalnice. Distractia ne-am asigurat-o singuri. Gazdele isi cereau scuze non stop pt ca gafau non stop. In prima zi, pe 24 decembrie singura masa servita a fost un aperitiv si o friptura tare ca o talpa si un piure lesinat. Toti cei cazati in pensiune au plecat cu un gust amar si cu o gramada de bani dati pe nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.