Instant Search

Și păsările din specia Airbus depun ouă

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de Islanda – episodul 1

 

Drumul meu spre țara de foc și gheață are o oprire în țara cu fish and chips. Odin mi-e martor, Londra este orașul cel mai apropiat inimii mele, tocmai de aceea nu vreau să-i fac o vizită doar așa, din obligație. Cedez totuși ispitei, dar și șarmului companionilor mei și pornim într-un tur rapid. Nu suficient de rapid, reușim la limită să urcăm în avionul către Islanda. După doar trei ore de zbor, vedem de la înălțime primul iceberg. Asta doar în imaginația noastră, semn că am intrat deja în modul icelandic.

Aterizăm la Keflavík, la 50 de kilometri de capitală. Aici vom avea cartierul general, unde va trebui sa desenăm harta traseelor noastre. În așteptarea autobuzului care ne va duce la hotel, rămânem singuri în aeroport. Nicio mișcare în zona de birouri info, nimeni mișunând prin parcare. Ai zice că nu ne-am rezervat doar niște camere la hotel, ci o țară întreagă, doar pentru noi. Cum marea de turiști este la reflux acum, în prag de iarnă iar trei din cinci islandezi trăiesc în Reykjavík, Islanda este a noastră! Începe bine. Un monument în forma unui imens ou metalic lasă impresia că aeroportul de aici este cuib pentru păsările de fier în trecere prin insulă și că avionul nostru l-a depus înainte de a face cale întoarsă. Surprinde momentul eclozării, dar nu sunt sigur ce se naște. Poate chiar lumea în care urmează să intrăm./span>

Sunt într-o țară în care nu vreau să economisesc timpul. Vreau să-l risipesc nechibzuit, să plătesc ceasuri întregi pe un singur loc, dacă așa îmi vine. Să nu arunc orele pe fereastra mașinii, pentru ca apoi să-mi rămână doar minute de cheltuit. Ring Road-ul care înconjoară insula are 1.300 de kilometri lungime și de vreo patruzeci de ani de când există este calea ideală de a vedea totul. Însă cinci zile ajung doar pentru o mică parte, de care vreau să mă bucur pe îndelete. Ne adunăm șapte oameni cu aceleași simțiri și ne propunem să ne ”împrăștiem împreună” în doar două zări, la vest și la sud, plus ce încape între ele. În felul ăsta vom reuși să acoperim cele trei parcuri naționale ale Islandei: Þingvellir, Snæfellsjökull și Vatnajökull.

01.Islanda Mihai episod 1

Închiriem o mașină generoasă, cu până în o sută de euro de fiecare pentru toată perioada. Încântați de aranjamente, ne pregătim să ne încărcăm bateriile interne pentru zilele ce vor veni, în camerele hotelului cochet în care suntem cazați, când o voce entuziastă ne cheamă afară. Islanda vrea să ne ureze bun venit așa cum știe ea mai bine și ne oferă din prima seară spectacolul ei cel mai căutat: aurora boreală! Ne depărtăm cât putem de repede de luminile orașului, până pe faleză. Un vers al celei mai celebre islandeze spune că Pământul este o perlă neșlefuită în palma întunecată a cerului. Nu știu de ce crede asta, pentru că aici, chiar și numai pentru două ore înaintea miezului nopții, perla strălucește, arătându-și irizațiile verzi și albăstrui, în nopțile senine de iarnă. Nu se putea o primire mai bună!

Întorși la hotel, o întrebăm pe recepționeră daca mai găsim deschis la ora asta târzie vreun loc de unde să cumpărăm apă. Ne informează, afișând un zâmbet ce-i trădează amorul lezat, că Islanda are cea mai pură apă de robinet din lume, venită direct din izvoarele de mare adâncime. Nicio moleculă de clor sau fluor. Întrebarea asta vine după o alta, producătoare și ea de mici zgârieturi pe orgoliul național: suntem în siguranță dacă ne depărtăm de oraș pe jos, pe întuneric, în căutarea aurorei? Ca niciunde. Rata criminalității este dintre cele mai mici din lume, doar cinci procente dintre polițiști sunt înarmați, iar cei din trupa specială Viking Squad, atunci când au împușcat un dezaxat pentru prima dată în istorie, și-au cerut scuze publice. Pe ce planetă am ajuns? Pe una pe care putem dormi liniștiți.

3 comments

  1. Asa este! Nicaieri nu am baut apa mai “fara gust” – un compliment, desigur!

    Tara asta e mirifica! Doar uitandu-te la poze, ai zice ca ele mint…insa nu e asa, pozele nu surprind nici pe depate ce vede omul cu ochiul liber. Te uiti si nu iti vine sa crezi ca exista atata frumusete…

    • Cristina, mirarea de care vorbe?ti ne-a nso?it ?i pe noi tot timpul. Este o ?ar? inepuizabil de surprinz?toare. E adev?rat, fotografiile nu-i fac dreptate, dar sunt un foarte bun teaser. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.