Instant Search

La marginea Europei – Ținutul din Howth

This slideshow requires JavaScript.

O incursiune prin ruralul Irlandei este adesea o plăcută întoarcere în timp.  Pe malurile stâncoase şi reci ale ţărmului există locuri unde, în vremuri demult apuse, localnicii îşi potriveau ceasul după goarnele vaselor pescăreşti. La doi paşi de Dublin am dat de un astfel de loc: peninsula Howth.

 

În octombrie 1991, în nordul Atlanticului, datorită condițiilor atmosferice extreme a luat naștere o furtună de proporții care a măturat bărcile pescărești și a provocat daune serioase în Cape Ann. În largul oceanului, șase marinari piereau înghițiți de ape, alături de Andrea Gail, vasul cu care sperau să ajungă acasă în Gloucester, Massachussets. Nouă ani mai târziu, tragedia avea să fie cunoscută lumii întregi datorită filmului Furtuna perfectă. Poate că vă întrebați ce legătură are Howth cu acea furtună, cu Gloucester ori cu filmul. Niciuna, între cele două localități sunt mii de kilometri. Însă odată ajuns în portul pescăresc din Howth, nu am putut să nu remarc asemănarea acestuia cu cel din filmul lui Wolfgang Petersen.

Inițial un sat de pescari, Howth este azi parte a Dublinului, în fapt o suburbie situată în nordul peninsulei cu același nume de la Marea Irlandei. Se crede că denumirea are origini nordice, din timpuri străvechi, când vikingii au cucerit estul țării și au stabilit o așezare în zona Dublinului, ca punct strategic între Peninsula Scandinavă și Mediterană. Timp de mai bine de o mie de ani, Howth a jucat roluri importante în cursul istoriei, datorită castelului din apropiere pe care, din păcate, nu am apucat să-l vizităm. În tot acest timp, principala îndeletnicire a locuitorilor săi a rămas aceeași – pescuitul. Portul pare țintuit în timp. Farul, clădirile vechi dar bine întreținute, hala de procesare, pontoanele cu iz puternic de pește și vremea rece și neprielnică pe care am întâmpinat-o ne-a făcut să-l asemuim oarecum cu nefericitul confrate din Gloucester.

Dar Howth are un farmec aparte. Atrași de sirenele vaselor de pescuit oceanic care intră cu prada în rada portului, câțiva lei de mare înoată rapid spre locul de acostare. Cunoscători fini ai programului de lucru, ei știu că hala nu e încă deschisă și speră să primească ceva peștișori de la marinarii abia sosiți. Nu avem timp să-i fotografiem, trec pe lângă noi incredibil de repede, ocolind farul și doar cu ajutorul teleobiectivului reușim să-i prindem în câteva cadre nereușite. Pe vreme bună, leii de mare fac deliciul turiștilor, pozând la mal în timp ce sunt hrăniți cu biscuiți și alte bazaconii pline de E-uri, spre nemulțumirea marinarilor care cred că specia are astfel de suferit. Dealtfel, în ultima vreme chiar s-a interzis acest lucru, iar piața din apropiere vinde pește turiștilor pentru a-i hrăni ecologic pe energicii locatari ai mării.

Cele două faruri din port nu sunt singurele de pe peninsulă. Tărâmul din Howth este protejat la sud-est de un al treilea, ridicat la baza unor stânci ce stau în calea valurilor înspumate la Bailey Cottage. Se poate ajunge în apropiere cu un autobuz dar noi am preferat, chiar dacă ploaia dădea primele semne, să o luăm cu încredere pe jos, urcând încet și sigur pe străzile în pantă. Din port există o stradă care ajunge până în faţa unei catedrale. Traseul continuă prin stânga ei, pe strada Thornmandby, timp de aproximativ trei sferturi de oră. Se pot cere informații la florăria de lângă lăcașul de cult, acolo unde am primit hărți și invitații în puburile din oraș. Localnicii sunt foarte binevoitori și dornici să ajute. Spre final, la capătul liniei de autobuz, drumul o ia la stânga pe lângă o cârciumă pescărească. Încă puțin și se vede capul țuguiat al farului. Până la el se poate ajunge pe o cărare îngustă prin jnepeniș. Frigul tăios ne lasă fără elan, mulțumindu-ne astfel a-l admira de la o considerabilă depărtare. Un heliport, cele câteva clădiri și apa învolburată care lovește cu furie stâncile completează un peisaj anost și spectaculos în același timp. Nori negri și fulgere amenințătoare taie văzduhul în largul mării, amintind de cumplita furtună din filmul mai sus amintit. Ai crede că ai ajuns la marginea lumii. E doar marginea Europei.

Întoarcerea în port e opțională. Se poate cu autobuzul, dar e păcat. Ce dacă e frig și burnițează? Pe hartă ne este indicat un drum pe buza țărmului, ceva mai lung dar, așa cum aveam să aflu ulterior, mult mai spectaculos. Deși vântul bătea să-mi smulgă camera foto din mână, am decis să aleg această variantă. Asemeni unui traseu de creastă de la noi, cu marcaje și cărări bătute de trekkeri, având marea alături, drumul traversează jumătate de peninsulă printr-un ținut cu o vegetație tipic alpină, deși ne aflam la doar câteva zeci de metri deasupra nivelului mării. Se numește The Fingal Way. De sus pot fi admirate panorame către Golful Dublin, portul din Howth, Portmarnock, Malahide, Ireland’s Eye (o insulă aflată în nordul portului) sau spre Munții Mourne. Pe o pancartă aflu că pe crestele stâncoase își fac cuib numeroase specii de păsări precum cormoranul, gâsca de mare, șoimul călător sau puffinul. Tot aici dau și de legenda de la Devil’s Rock. Se spune că Sf.Nessan s-ar fi luptat cu diavolul, din Ireland’s Eye și până în Howth. Aici l-a aruncat de pe creste, iar stâncile s-au deschis înghițindu-l pe necurat în măruntaiele pământului. Urmele căderii sale pot fi văzute la Devil’s Rock, aflat la începutul traseului, lângă cariera de piatră.

Se poate ajunge aici extrem de ușor chiar din inima Dublinului cu un tren în numai 30 de minute. Stația terminus a fost construită acum mai bine de 150 de ani și e situată chiar în vecinătatea portului, aproape de cochetele restaurante pescărești. Nu am plecat din Howth fără să dăm o fugă până la Turnul Martello, de unde portul poate fi admirat în toată splendoarea sa, cu bărcile de agrement aliniate la ponton și cele două faruri ce se pierd în zare, până departe spre Ireland’s Eye. Cu regretul că n-am hrănit leii de mare dar cu mulțumirea că furtuna perfectă nu a venit, ne-am urcat în trenul care ne-a întors în Dublin. A fost o zi reușită, o evadare din tumultul zgomotos al capitalei într-un loc pe care nu mulți îl cunosc, într-o oază de liniște numită simplu … Howth.

Suggested Posts

Corespondenţă din Dublin

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.