Instant Search

#GreekExplorer – pe urmele sihaștrilor ortodocși

This slideshow requires JavaScript.

Drumul către greci. Valea Tempi. Paharul lui Pitagora și icoanele bizantine. Viața monahală la Varlaam. Mythos și sirtaki la Kastraki. Pe străzile din Igoumenitsa. Vânt din pupa spre Corfu.

 

Episodul anterior: #GreekExplorer – incursiune prin țara măslinilor

Joncțiunea cu grupul se face dis de dimineață, la ora 5. Emoțiile plecării ne-au ținut treji până după miezul nopții. Ne așteaptă un autocar generos, albastru ca marea ce mângâie țărmul grecesc. E bine, ne vom integra perfect în peisaj. Dar până acolo mai avem cale lungă. Traversăm Bulgaria, cu clasicele opriri “la stegulețe” și “la bomboane”. Intrarea în Grecia ne pune direct pe o autostradă care abia se construia în vremea când am pășit pentru prima oară pe tărâmul măslinilor. Autostrăzile grecești ar putea rivaliza cu succes cu cele vest-europene. Vara sunt ornate pe mijloc cu leandri înfloriți, acum doar florile de migdal dau culoare drumului nesfârșit. Ocolim Salonicul, aveam să-i facem o vizită la final, pe drumul de întoarcere. Natura și-a intrat în drepturi, verdele crud al câmpiilor ne dă o stare de bună dispoziție. Aflăm că în țară plouă cu găleata, aici e un soare orbitor și cel puțin 8-10 grade în plus, așa că trecem rapid la garderoba de vară, abandonând jachetele în autocar.

Ajungem spre seară în Katerini iar la prima intersecție înainte de intrarea în oraș dăm de Ina, ultimul mohican al grupului #GreekExplorer, care a venit din România pe măgăreață (adică pe motocicletă, în limbajul bursucilor călători). Bucuria reunirii este sărbătorită cu ouzo și urări de bun venit din partea gazdelor noastre. O scurtă plimbare la malul mării ne introduce în atmosfera stațiunii. Tinerii preferă Paralia Katerini pentru cluburile sale, animate chiar și în extrasezon. Plaja nu face nici ea excepție. O hoardă de adolescenți cântă frenetic în cor o melodie care sună chiar bine, deși nu înțelegem o iotă. Înapoi la hotel … picăm ca muștele, după 15 ore de drum.

De dimineață pornim la drum cu bagajele făcute, pentru că două zile vom muta cuibul pe o insulă din vest. Părăsim Macedonia, zona de nord a Greciei și o luăm spre sud. Prima oprire este pe Valea Tempi, de-a lungul râului Pineios care, în drumul său către Egee a creat în această zonă un canion spectaculos, cu pereți verticali de stâncă de câteva sute de metri înălțime. În timpurile străvechi, valea a constituit un punct strategic în apărarea țării, când armatele spartanilor și atenienilor și-au unit aici forțele pentru a opri invazia lui Xerxes I, regele Persiei. Ne reculegem la o mică biserică cu hramul Sf.Paraschevi (diferită de Sf.Parascheva de la Iași) și ne refacem rezervele de la un izvor cu apă sfințită, în adâncul muntelui.

Trecem de Larisa și urmăm direcția către Trikala. Drumul ne poartă pe diverse curbe de nivel, alternând de la câmpii înverzite la munți stâncoși, străpunși cu ușurință de o autostradă impecabilă. Alternăm la nesfârșit, de la tunel la viaduct … o infrastructură care ne pune serios pe gânduri. Când le-au făcut pe toate? N-avem timp de răspunsuri, ne apropiem de Kalambaka iar în zare se profilează crestele semețe ale Meteorei. O plăcută revedere, am mai trecut pe aici, însă emoțiile sunt la fel de mari. Aparatele foto nu mai au răbdare și încep să tragă rafale încă de la mare distanță. În greacă, Μετέωρα înseamnă “sus în ceruri” iar stâncile verticale care par că levitează confirmă pe deplin denumirea locului. Leagăn al ortodoxiei, Meteora adăpostește azi mai multe mănăstiri, din care doar șase mai sunt funcționale.

Înainte de a ne avânta pe serpentine oprim la un atelier de icoane bizantine, sculptate în argint sau pictate pe lemn, în foiță de aur, atent lucrate, într-o diversitate ce mulțumește toate buzunarele. Cea mai scumpă lucrare ajunge să valoreze 16.000 euro. Dar piesa care ne-a atras atenția nu a fost o icoană. Paharul lui Pitagora sau Cupa Echității, în contextul Greciei antice ne dă o pildă valabilă și în ziua de azi. A fost folosit pentru a ostoi cu vin setea muncitorilor care obișnuiau să-și umple paharele mai mult decât trebuia. Sistemul inventat de Pitagora permitea umplerea în mod egal … cine depășea măsura se trezea cu paharul complet golit, printr-un sistem cu coloană și orificiu interior. Cu alte cuvinte … mulțumește-te în viață cu ce ai sau vei pierde totul.

Cu gândul la pilda lui Pitagora urcăm spre Meteore. Timpul ne presează așa că nu vom opri decât la Varlaam. Data trecută am mai urcat la Sf.Ștefan, Rousanou și Marele Meteor. Sfânta Treime și Sf.Nicolae Anapafsas completează grupul de mănăstiri ce pot fi vizitate. Oricum, la Meteora ai nevoie de cel puțin două-trei zile pentru a lua la pas întreaga zonă. Oprim într-un punct de belvedere, ne cățărăm pe stânci și admirăm de la înălțime panorama completă. Pustnicii au venit aici prin sec.al XI-lea și au trăit în grote săpate în piatră. Trei secole mai târziu apăreau primele mănăstiri, ca refugiu în calea turcilor și a albanezilor. Accesul se făcea vertical, cu un sistem de scripeți, imposibil de imaginat pentru un muritor din ziua de azi. Scările pe care le folosim acum au fost construite abia cu un secol în urmă. Monahii s-au adaptat rapid, astfel că în doar câțiva zeci de ani au trecut de la izolarea totală la comerțul înfloritor cu cele sfinte. Accesul în mănăstirea Varlaam costă 3 euro iar magazinul este luat cu asalt de creștini. Și suntem în extrasezon.

La baza muntelui dăm de grota sf.Gheorghe, unde localnicii trimit (cu ajutorul alpiniștilor) hainele celor bolnavi, pentru a-i vindeca prin rugăciune. Coborâm în Kastraki către masa de prânz și recunoaștem taverna unde ne-am cheltuit în urmă cu 7 ani ultimii bănuți pe cea mai bună salată grecească mâncată vreodată. Un Mythos (berea locală) ne încălzește spiritul așa că ne alăturăm unui grup de localnici Ponti (o minoritate turcă) într-un dans grecesc de zile mari. Am fi dansat cu ei până târziu dar trebuie să plecăm mai departe, avem de prins un ferry.

Ajungem în portul Igoumenitsa la timp. Avem la dispoziție o oră pentru o tură prin zona portului. Tavernele sunt deschise, siesta e pe sfârșite iar pescarii amatori au ieșit la malul mării. Atmosfera ne destinde astfel că momentul îmbarcării se apropie rapid. Uriașul ferry este o namilă nesătulă: înghite autocarul nostru ca pe nimic, plus o armată de tiruri și câteva duzini de automobile. Aprovizionarea insulelor se face cu ușurință. Se lasă seara, răcoarea începe să se facă simțită, câțiva mai rezistăm eroic pe puntea superioară. După o oră de navigație, zărim către apus conturul insulei Corfu, aflată în extremitatea vestică a peninsulei grecești, la granița cu Albania. Dar despre insula care nu a fost niciodată cucerită de păgâni … în episodul următor.

Episodul următor: #GreekExplorer – Kérkyra, bijuteria Mediteranei

Acest articol a fost scris în infoturul #GreekExplorer: Corfu, Evia și Grecia Continentală” organizat de Turism Market în parteneriat cu agenția de turism Tramp Travel și cu sprijinul Nikonisti, Travel with a Smile, Lamonza și Art&Craft.

2 comments

  1. Magareata, ma? Atata lipsa de respect… ntz, ntz, ntz :))
    In alta ordine de idei, m-am hotarat, daca recomand vreodata cuiva x locuri de vazut in viata, Meteora sigur va avea un loc pe lista!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.