Instant Search

Maimuţăreli pe stânca Gibraltarului

This slideshow requires JavaScript.

Oportunişti din cale-afară, tupeişti şi agresivi, macacii îmblăniţi reprezintă principala atracţie turistică a micului teritoriu britanic ce stă agăţat de Europa la gura de vărsare a Mediteranei în Atlantic.

 

Alertă în Gibraltar. În oraș au dat iama maimuțoii. Liniștea e perturbată. Un puștiulică zbiară de mama focului: a rămas fără înghețată, smulsă într-o clipă de hoțomanul cu coadă. Negustorul din colț pune mâna pe mătură și așteaptă încordat. Turiștii încep să se agite, scot aparatele foto și pornesc la vânătoare. Ar vrea și ei o poză cu ăla mic și blănos. Localnicii își văd de drum plictisiți. Totuși, prevăzători, își strâng mai aproape poșetele. Ai naibii Llanitos, iar au venit la furat!

Astfel de scenarii nu sunt chiar ficțiune în această parte a Europei, dar nici prea des nu se întâmplă ca maimuțele să părăsească înălțimile stâncoase pentru a face ravagii în oraș. Asemeni suratelor din India și Nepal, primatele din Gibraltar sunt bine organizate în cete. Se pare că specia există aici de secole, încă de pe vremea când Gibraltarul nu era teritoriu britanic. Primele maimuțe au fost aduse din nordul Africii (Maroc și Algeria) de către maurii care au cucerit o bună parte a sudului Spaniei. Aceștia le păstrau ca animale de companie. Studiile arată că specia (pe nume Barbary Macac) a fost larg răspândită în sudul Europei. Ulterior, arealul său a fost restrâns astfel că în ziua de azi cele 300 de exemplare (un localnic ne spunea că ar fi 500) sunt singurele din Europa. Între anii 1915 și 1991, macacii au beneficiat de protectoratul armatei britanice iar mai târziu de cel al Regimentului Gibraltar. Fiecare individ nou născut era botezat după numele ofițerilor de rang înalt și beneficia pe toată durata vieții de o alimentație consistentă și servicii medicale, la fel ca un cetățean obișnuit. Nici azi nu o duc prea rău. Nu e de mirare că în timp au devenit atât de tupeiști.

Gibraltarul este un loc impresionant. Fâșia de pământ care se avântă în mare este conectată la nord de orașul La Línea de la Concepción. Între cele două așezări există graniță astfel încât cei care vor să intre aici au nevoie de un pașaport. Nici nu am lăsat bine în urmă linia de frontieră că ne-am oprit pentru a aștepta la barieră. Nu era vorba de vreun tren, Gibraltarul nu are căi ferate. Stăteam la barieră la … avion, pentru că tocmai aterizase unul iar șoseaua care duce spre centru taie în două pista. Aeroportul, aflat la doi pași, este hub-ul companiei aeriene locale Monarch. A fost construit în timpul războiului și este internațional, deci destinația poate fi atinsă și pe calea aerului. Nu m-am abținut și am luat la pas această porțiune, admirând de departe Stânca Gibraltarului, un imens bloc de piatră, înalt de 426m, ieșit parcă din imensitatea mării. Din vârful ei se vede întreaga zonă ca-n palmă, până departe unde, în zilele senine, poate fi admirat țărmul african. Aici sălășluiesc maimuțoii mai sus pomeniți.

Aș zice că partea comercială din centrul Gibraltarului e mai degrabă un talcioc ferchezuit unde vin englezii de vârsta a treia să-și facă facă aprovizionarea, atrași de mirajul taxelor mici. Strada principală ce pornește din piața centrală e plină de mici magazine ce mustesc de produse, de la electronice la țigări, de la alcool la souveniruri. Casele de schimb valutar nu oferă nu curs avantajos, așa că mai bine cumpărați direct cu cardul. Nimic neobișnuit pe aici, doar vânzoleală continuă. Adevărata frumusețe a Gibraltarului am descoperit-o urcând cu un microbuz pe Queen Road, într-un minitur în căutarea maimuțelor, cu un șofer-ghid foarte expeditiv. Din păcate nu am avut suficient timp să admirăm pe îndelete întreaga panoramă (impresionantă, fără doar și poate), dar maimuțele au răspuns prezent la întâlnire. Te iau în primire chiar la intrarea în peștera Sf.Mihail. Dacă nu ești atent, îți sar în spate și îți fură din rucsac. Cele din Kathmandu mi s-au părut mai conectate la treburile lor interne, aici însă oportunismul este cuvântul de ordine. Deși sunt protejați de legile locale și primesc zilnic o porție consistentă de fructe, semințe, măsline și alte bunătăți naturale, maimuțoii poftesc la toate prostioarele turiștilor. Nu încercați să-i hrăniți, amenda este de 500 de lire. În plus, riscați să intrați în conflict cu cei mai recalcitranți. La urma urmei, sunt animale semisălbatice cu un comportament total imprevizibil.

Oferta de cazare în Gibraltar este săracă iar cazarea este extrem de scumpă. Nu vă faceți planuri, o zi este suficientă. Noi am ajuns aici din Malaga cu un autocar, cumpărând un tur de la hotel. Comparativ cu frumusețile Andaluziei, Gibraltarul nu are foarte multe de oferit. Dacă sunteți însă prin preajmă nu e rău să dați o fugă pe stânca cea mare pentru priveliște. Și pentru întâlnirea cu maimuțele. Nu găsești așa ceva prin Europa.

Suggested Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.