Instant Search

Din “Legenda Branului”

This slideshow requires JavaScript.

“Tu GHICUŢĂ urci Vlăduşca
Pînă-n Pietrele lui Crai.
Să-mi faci brînza cea mai grasă.
Dar în coji de brad s-o dai.
Afle vărul Secelean
C-a făcut-o un Peşterean”

 

Cele înscrise mai sus le veţi întâlni pe statuia de la intrarea în satul Peştera, un monument simplu închinat ciobanilor din zona Bran-Moieciu. Călătorul le poate citi în tihnă, în timp ce-şi trage sufletul pe băncuţa din faţa sa. Este o trimitere la vechile îndeletniciri ale localnicilor, păstrate azi într-o mică măsură, pentru că gospodăriile cele de demult au fost în mare parte transformate în pensiuni, căruţele înlocuite cu autoturisme de teren, brânza e pusă în coajă de brad mai mult din rațiuni comerciale decât practice iar doina cântată la fluier se mai aude poate răzleţ la Răvăşitul Oilor sau la vreun târg de vară din Moieci. Cu toate acestea, satul Peştera are farmecul său. Poate din cauza apropierii de munte ori datorită aerului ozonat, a izolării faţă de rutele principale sau poate datorită oamenilor, întotdeauna ospitalieri.

Majoritatea turiştilor vin aici atraşi în mod special de principalul obiectiv, cel ce dă numele satului şi anume Peştera Liliecilor, cunoscută în zonă şi sub numele de Peştera Badichii. Desfăşurată pe o suprafaţă de 1,5 hectare, la 950 m altitudine pe platforma Branului, adăposteşte specii rare de lilieci, studiate şi clasificate în timp de biospeologi. Pentru că mica localitate se află în aria de protecţie a Parcului Naţional Piatra Craiului, peştera este declarată monument natural naţional, dar protejarea sa există doar în acte oficiale. Accesul facil, la nici jumătate de kilometru de drumul spre sat oferă tuturor ocazia de a explora fără oprelişti galeria lungă de 162 m. Din fericire, valul de turişti a fost stopat în urmă cu câteva luni, când în incinta peşterii au fost descoperite oseminte vechi de mai bine de 5.000 de ani ale unei specii de Ursus Spaeleus dispărută în timp. Cel puţin asta am aflat în ultima noastră incursiune de la speologii care au oprit accesul în interior.

Dar nu despre peşteră vreau să povestesc, ci despre drumul până la ea. Nu mă refer, bineînţeles, la cel forestier. Există o potecă ce urmează firul unui pârâu venit din munte, mergând în amonte printre fâneţe, pe lângă casele neîngrădite ale oamenilor. Drumul, cunoscut mai mult de localnici şi bătut de oi şi măgari, se pierde la un moment dat înspre imensitatea Pietrei Craiului. Din traseul principal, culoarul Bran-Rucăr, indicatorul către satul Peştera vă poartă pe dreapta spre masiv. După circa un kilometru veţi trece peste un pod, apoi drumul o ia la stânga şi urcă în serpentine. Opriţi maşina în dreptul podului, de aici urmaţi drumul pe jos. Poteca porneşte chiar din dreptul său şi se pierde printre copaci. O stâncă masivă cocoțată pe un deal vă semnalează faptul că vă aflați pe drumul cel bun. Treceți de o pensiune, iar de aici încolo nu veţi mai întâlni decât case vechi din lemn şi măguri înverzite.

Dacă aveţi şansa să ajungeţi în perioada cositului (undeva pe la început de iulie) veţi fi binecuvântaţi de mirosul îmbietor al ierbii proaspăt tăiate şi de localnicii care, cu mic, cu mare vă vor saluta cu zâmbetul pe buze de pe coastă sau din vârful vreunei căpiţe. Lăsaţi în spate crestele ascuţite ale Bucegilor înaintând către imensa cetate de piatră a Craiului ce se profilează în faţă. Dar muntele e încă departe, nu veţi ajunge la el. La un moment dat, poteca se bifurcă iar drumul nostru continuă pe stânga cu un mic urcuş. Dealul este domol şi ușor de trecut, iar după puţin efort vă puteţi osteni o clipă la izvorul ce ţâşneşte aproape de coamă. Până acum aţi dat mai mult de odăi, dar mai sus de deal încep casele. Unele vechi, altele mai noi. Majoritatea curţilor nu au gard, aşa că luaţi-o de-a dreptul. Dacă în bătătură veţi da de vreun uncheş, salutaţi-l, nu-i problemă să-i traversaţi proprietatea. Iarna veţi găsi oile în şură, vara sunt date la munte.

În curând se va vedea o stâncă împădurită, iar la baza ei se află intrarea în peşteră. De când cu săpăturile arheologice nu am mai fost pe acolo şi nu ştiu dacă s-a redeschis, dar nu trebuie să fiţi dezamăgiţi. Traseul a meritat mai mult. Întoarcerea o puteţi face pe acelaşi drum, dar dacă doriţi să admiraţi alte panorame, luaţi-o pe cel pietruit care vă scoate în locul de plecare, lângă pod. E pitoresc, se merge prin sat, deşi veţi fi învăluiţi în colb la întâlnirea cu vreun automobil, amintindu-vă de reîntoarcerea în civilizaţie. Veţi rămâne însă cu amintirea unei zile superbe petrecută în mijlocul naturii. Am făcut acest traseu atât iarna, cât şi pe timp de vară. Este de o frumuseţe rară, iar peisajele sunt parcă desprinse din poveşti, aşa că vă invit să-l parcurgeţi. Iar dacă veţi trece pe lângă statuia din Peştera, salutaţi-l pe Ghicuţă, destoinicul cioban ce ştia odinioară să scoată cea mai bună brânză din laptele de oaie.

Suggested Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *