Instant Search

Delicii culinare în Istanbul

This slideshow requires JavaScript.

Kebab, sarailii, baklavale, șerbet, hamsii, pide, halva, rahat, ayran … doar o mică parte a ceea ce Istanbulul poate oferi. Raiul gurmanzilor, aliatul colesterolului, bucuria amatorilor de mirodenii, nimeni nu-i poate rezista. Imposibil să pleci, din Turcia în general și din Istanbul in special, mai slab decât ai fost înainte.

 

Dacă turcii care năvăleau în trecut le-ar fi întins bravilor ostaşi ai lui Ştefan cel Mare o masă cu un berbec la proţap şi nişte kebab pe sub musteţi, i-ar fi cucerit fără multă bătaie de cap. A doua mare metropolă ca mărime din Europa, Istanbul este singurul oraş din lume care se întinde pe două continente. Orientul şi Occidentul se întâlnesc aici şi îşi dau prieteneşte mâna peste Bosfor, la un ceai, în acordurile tânguite ale muezinului.

Cine merge la Istanbul trebuie să fie pregătit sufleteşte. Mâncarea este excelentă, din abundenţă şi ieftină iar oraşul extraordinar. No problem efendi, no problem…Toată lumea era veselă, noi de ce n-am fi? Cam aşa a fost primul contact cu Istanbulul care ne-a primit cu braţele deschise. Noi am ajuns împreună cu alţi prieteni (mari gurmanzi) imediat după miezul nopţii, iar pe strada unde eram cazaţi era o gălăgie de nedescris: turcaleţii petreceau de mama focului. Ce-i drept era destul de central, în zona Sultanahmet. Mirosuri îmbietoare ne gâdilau deja simţurile. Gazda ne-a încurcat oarecum rezervările dar a dres-o şi ne-am trezit la etaj, deasupra terasei de unde venea un miros dulceag de narghilea.

Au urmat trei zile de dezmăţ culinar, fără a ignora însă atracţiile oraşului. Nu poţi ajunge în Istanbul fără să intri în Hagia Sophia, fosta catedrală bizantină cucerită în 1453 de otomani şi transformată de sultanul Mehmet al II-lea în moschee. Şi azi pot fi văzute în interior elemente ale creştinătăţii, cum ar fi icoanele pictate pe pereţi. Nu departe se află şi cealaltă mare moschee, Sultanahmet Camii, cunoscută mai bine ca Moscheea Albastră. A fost ridicată în secolul al XVII-lea din ordinul lui Ahmed I cu scopul declarat de a concura şi depăşi ca măreţie Hagia Sophia. În interior se intră descălţat iar femeile au capul acoperit. Bineînţeles, nu trebuie ratat Palatul Topkapî, simbolul Imperiului Otoman, cu Haremul ca atracţie principală. Sau imensele rezervoare subterane de apă de la Basilica Cistern (Yerebatan Sarayı), aflate la câteva zeci de metri de Hagia Sophia. Toate acestea le găsiţi grupate în aceeaşi zonă şi reprezintă polul turismului în Istanbul, dar în weekend este destul de aglomerat. Vă recomand să le vedeţi undeva în timpul săptămânii iar spre weekend să migraţi în alte zone ca Galata sau Taksim, care sunt centrele distracţiei şi deliciului gastronomic. Acolo se află păpica.

Pornind dinspre Taksim către podul Galata, călătorul este bombardat cu oferte care mai de care mai ispititoare, mici restaurante, cafenele, cofetării. Pentru început, aşa, de control, un kebab de pe stradă ar fi numai nimerit. Dintre numeroasele tipuri, Adana Kebab pare a fi cel preferat (dar aici e o chestiune de gust), numit după unul din oraşele mari ale Turciei de pe ţărmul mediteranean. Deşi kebăbăriile arată la fel ca la noi, calitatea produselor este net superioară. Mai departe, dacă nu v-aţi săturat, lipiţi-vă nasul de una din vitrinele pline cu bucate aburinde şi va fi greu de ales un fel. La antreu veţi fi serviţi cu pide (o lipie umflată) şi sos de usturoi cu măsline. Mâncarea turcească stă sub influenţa bucătăriei otomane, descrisă ca fiind o fuziune a bucătăriilor persane, central asiatice, Orientului Mijlociu, mediteraneană, caucaziană şi balcanică.

Tot înainte pe o străduţă care coboară spre turnul Galata vă puteţi delecta cu un suc natural de portocale sau rodii, proaspăt stors. Tarabele sunt frumos aranjate iar vânzătorii vă invită decent să le fiţi client. La baza turnului, un mic negustor ambulant încinge un mic grătar. Nu ştiu ce pregăteşte, dar după mirosul demenţial pare a fi ceva de oaie. Până în vârful turnului simţim mirosul. Unde mai pui că dacă vreţi să mâncaţi la înălţime, nu numai la propriu, puteţi rămâne în turn, unde am descoperit un restaurant destul de elegant. Tot nu ajunge? Nicio problemă, treceţi podul Galata şi alegeţi unul din restaurantele de pe tablierul inferior. Sutele de undiţari vând peşte acestor restaurante, dar mă întreb dacă nu cumva e poluat, fiind prins în inima oraşului. Iar dacă poftiţi la un peşte (Balîk în turceşte), lângă pod pe malul opus Galatei e un adevărat festin, cu servire direct dintr-o barcă ancorată la mal, frumos ornată. Acolo e bucătăria cu o plită imensă, iar cu cât te apropii de ea, începi să salivezi abundent. Nu departe găsim negustorii de murături, delicioase şi variate. În general este aglomeraţie, gălăgie, cu greu găseşti un loc liber, dar se poate lua la pachet.

Pentru cei mai pretenţioşi care vor să savureze în tihnă un prânz sau o bere Efes ori o tărie locală (Raki), le recomandăm întoarcerea în Taksim, pe aleile adiacente bulevardului principal. Strada Nevizade este una din preferatele turcilor pentru restaurantele, barurile şi mai ales viaţa de noapte. Am mâncat şi acolo dar localul preferat a fost aproape de hostel, în Sultanahmet, unde am degustat un fel tradiţional (am uitat numele) asemănător oarecum cu tajine-ul marocan, legume şi cărnuri încinse pe jar într-un ţest ceramic decapitat în momentul servirii. Ospătarul şef, un tip simpatic din Kuşadasî, ne-a declarat că “You’re my favourite muşterii“, chiar dacă îi treceam pragul la 1 noaptea şi trebuia să încingă iar cuptorul pentru noi. Așa vine bacşişul peşcheş …

Iar între mese nu vă daţi la o parte de la mici gustări, cum ar fi porumbul fiert (Misir), întâlnit în zonele turistice, sau castanele coapte. Chiar şi un pepene proaspăt ar merge. Dacă vreţi dulcegării şi nu numai, intraţi într-un magazin specializat. Marii producători de rahat (Turkish delight sau lokum) au deschise propriile magazine prin oraş. Nenumărate feluri de rahat, baclava sau cataif vă vor lua ochii, atenţie că nu sunt ieftine, creşte nivelul colesterolului şi scade cel al finanţelor. Cu nuci, cacao, fistic, nuga, e cam greu de rezistat. Şi încă ceva: e posibil ca rahatul să nu treacă de razele X la aeroport, dacă întâlniţi vameşi căpoşi, care uită în ce ţară trăiesc.

Pentru varianta de luat câte ceva şi pentru acasă, ideal este să daţi o raită prin Bazarul de Mirodenii, una din cele mai vechi pieţe din Istanbul şi a doua ca mărime după Marele Bazar. Nu există mirodenie pe care să nu o găsiţi aici. Denumiri inedite cum ar fi Viagra turcească, o nucă băgată într-o smochină care, se jură vânzătorul, te face bărbat adevărat timp de 7 zile, iar altul, câteva tarabe mai încolo îţi dă o garanţie de doar 5 (probabil produsul este mai vechi). Negocierea e obligatorie şi face parte din spectacol. În plus, vei fi tratat cu ceai în paharul clasic, băutura preferată de zi cu zi a turcilor. Majoritatea restaurantelor îl oferă gratis. Şi dacă nu v-aţi lecuit de cumpărături atunci Marele Bazar vă va face bugetul praf. Contrar opiniilor auzite inainte de plecare, tarabagiii sunt foarte bine crescuţi şi nu vă trag de mânecă cu orice preţ, dar se pricep de minune să vă jecmănească. Poate dacă aveţi noroc şi la pomenirea numelui Hagi daţi de un fan Galatasaray şi să mai beneficiaţi de un discount suplimentar.

Mă opresc aici pentru că nu mai pot de poftă, trebuie să ajung să iau un kebab de pe stradă. Ştiu că nu e la fel ca la turci, dar ce să fac … muşc din el, închid ochii şi îmi închipui că sunt lângă Moscheea Albastră. Voi să nu faceţi ca mine, năvăliţi spre Istanbul şi bucuraţi-vă de acest oraş extraordinar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *