Instant Search

Corespondenţă din Paris (2)

This slideshow requires JavaScript.

Ne-am continuat plimbarea prin Paris în ultimele două zile, aşa că revenim cu a doua parte a transmisiunii, în direct din camera hotelului unde suntem cantonaţi.

 

Vremea pare să ţină în continuare cu noi, deşi pe toate canalele mass-media (inclusiv în liftul de la hotel) se anunţa vreme ploioasă, mai ales azi, fapt care ne-a făcut să cărăm degeaba umbrela, pentru că nu a dat niciun strop. Ieri seară au fost doar câteva picături. În plus, parcă se simte miros de primăvară, aerul nu mai este atât de rece ca în primele zile. Metroul este prietenul nostru pentru că ajungem foarte repede dintr-un punct în altul al oraşului, fără prea mult efort.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată Palatului de la Versailles. După clasicul stat la coadă (în Paris trebuie să te înarmezi cu răbdare, mai ales la urcarea în Tour Eiffel în sezon de vârf), am purces la explorarea tuturor cotloanelor regale. Este inimaginabil luxul exorbitant în care trăiau regii, ce au reușit să construiască de-a lungul secolelor şi ce bogăţii incalculabile au lăsat generaţiilor care au urmat, pentru că beneficiul cultural, şi nu numai, este enorm. Toate naţiile de oameni păreau a fi aici. Deja îi recunoșteam : japonezele în fuste scurte şi cu pălării negre pe cap, pozându-se cu aproape fiecare obiectiv, americanii gălăgioşi şi plini de ei, care întotdeauna vorbesc tare ca şi cum ar fi singuri pe pământ, senegalezii nelipsiţi ce încearcă prin orice mijloace să te ademenească la miniaturi de turnuleţe Eiffel. Mai sunt ruşii, spaniolii (şi ei destul de gălăgioşi, veniţi de regulă în gaşcă), chinezii care nu mişcă în front de capul lor şi umblă exclusiv însoţiţi de ghizi, italiencele care îşi fac de departe simţită prezenţa cu al lor “allora” şi, nu în ultimul rând, românachele nostru care mi s-a părut a fi printre cei mai bine crescuţi turişti.

Palatul este superb, de o opulenţă dusă la extrem, dar asta e istoria. Am vizitat impresionanta Sală a Oglinzilor, somptuosul dormitor al regelui, rămas intact de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea şi patul în care s-au născut atâţia regi ai Franţei, plus grădinile imense, prin care te pierzi de-a dreptul, dar care din păcate nu erau încă aranjate, multe statui nu terminaseră iernatul şi se ascundeau încă sub huse iar fântânile arteziene nu funcţionau. Drept pentru care cred că o vizită la Versailles ar fi optimă pe la începutul lui mai. Chiar şi aşa, ziua de ieri a fost de neuitat.

Am încheiat ziua cu o raită prin Galeriiile LaFayette Haussmann, aflate la o aruncătură de băţ de hotel, nu pentru a ne da în stambă la cumpărături (suntem turişti onorabili şi ne-a trecut demult mania shoppingului prin străinătăţuri), mai ales că am avut buget low cost. Magazinul de lux dispunea de o altă atracție, pe lângă cele mai faimoase mărci de ceasuri şi parfumuri: balcoanele şi cupola sa spectaculoasă, inspirate din stilul bizantin. Anul viitor va împlini  100 de ani de funcţionare. În 2009, a depăşit încasări de 1 miliard de euro, devansând competitori ca Harrod’s din Londra şi Bloomingdale’s din New York. Merită o incursiune aici, chiar dacă veţi ameţi de la atâtea parfumuri de primă mână ce domină tot parterul. Azi ne-am continuat turul cultural vizitând muzeul Luvru. Iniţial l-am amânat pentru data viitoare, preferând o incursiune de o zi în Reims, ținutul şampaniei, pentru una – două degustări, dar din păcate TGV-ul ne-ar fi costat mai mult decât avionul dus-întors, aşa că am renunţat. Şi iată-ne de dimineaţă la Luvru, nu foarte devreme, pentru că micul dejun copios ne ţine cam o oră în elegantul restaurant al hotelului. Muzeul este cu siguranţă o operă de artă în sine, cu o secţiune dedicată special istoriei sale. Picturi şi sculpturi de toate felurile, pe scurt, raiul împătimiţilor de artă. Într-adevăr, nu-ţi ajunge o singură zi de vizitat, noi am rezistat 6 ore în el, dar pentru cunoscători această perioadă este cu siguranţă dedicată unei singure secţiuni.

Am făcut o cură sănătoasă de Rubens, Botticelli, Rembrandt, Ingres şi mulţi, mulţi alţii, neuitând să mergem să o salutăm pe Gioconda (Monalisa), probabil cea mai celebră şi controversată operă de artă din istorie. Bineînţeles, acolo era o mare vânzoleală, lumea fiind adunată la ca urs. Mi-am făcut cu greu pârtie, dând din coate pentru un loc în faţă. După îndelungi aşteptări, timp în care multe tanti ţineau morţiş să apară şi ele în poză cu Mona, am tras două cadre, mai mult chinuite de la atâtea îmbrânceli. O altă apariţie plăcută a fost Venus din Milo, pe care am fotografiat-o bust superior, din cauza japonezilor care nu se dădeau plecaţi din spatele ei şi intrau în planul general. A fost bine şi aşa, măcar în Luvru te lasă să pozezi. În Musee d’Orsay treaba e foarte strictă, aş fi vrut să fotografiez măcar imensul ceas de la intrare (muzeul este adaptat pe locaţia unei vechi gări) care mergea perfect.

Şi după atâtea picturi şi scene de bătălie, nuduri, portrete, prinţi şi contese, ni s-a făcut o poftă de ceva păpică franţuzească, mai ales că eram rupţi de picioare. Ne-am dres la o cârciumă din Cartierul Latin cu specialităţi autohtone cum ar fi supa de ceapă, plăcinta de spanac cu brânză de capră, vita bourguignon şi vreo 5 feluri de alte brânze. Plus o sticlă de vin roşu de producţie “francaise”. Aici sunt concentrate majoritatea restaurantelor cu specific ce oferă meniuri la preţuri rezonabile, de la 9 euro în sus, incluzând un fel la intrare (salată sau supă ori scoici în sos), apoi felul principal (gustos şi consistent) iar la final desertul. Băuturile sunt în schimb scumpe, o apă sau un suc ajungând să coste de la 4 euro în sus, iar berea sare de 5 euro. Ca alternativă, există sandwichuri delicioase la colţ de stradă la preţuri pornind de la 3,20 euro. Celebra baghetă franţuzească este excelentă şi mereu proaspătă. Băgaţi un sandwich şi jumătate de kil de apă după şi astfel, cu stomacul aranjat, o luaţi iar la trap pe străzile metropolei.

Este ultima seară în Paris. Cu siguranţă vor mai fi altele, cu alte ocazii. Este un oraş încântător, plin de viaţă, de istorie, catedrale, muzee, cu locuitori eleganţi, boemi, şic. Până şi buchiniştii de pe malul Sennei sunt îmbrăcaţi la patru ace. Mâine ne vom urca în avion mulţumiţi. Am punctat în cele 5 zile principalele obiective, cu mici restanţe. Vom reveni data viitoare pentru a-l degusta pe îndelete.

Au revoir, merci beaucoup, Paris!

Suggested Posts

7 comments

  1. Apropo de TGV, vezi ca au bilete PREMS, dar trebuie sa te uiti cu ceva vreme inainte. IN principiu, poti rezerva, fara sa platesti, urmand ca atunci cand rezervi pe site-ul lor sa iti spuna cand trebuie sa achiti biletul. Nu-s coerent. Exemplu – rezerv azi 14 martie pt 26 martie. Ei imi trimit in mail rezervarea (nu se plateste nimic), iar acolo scrie undeva – tb achitat pana la data de 23 martie, sa zicem. Timp ultrasuficient. Mai ales daca cumperi un low cost cu ceva vreme inainte, e perfect. Stii din timp si unde ai vrea sa ajungi cu TGV-ul.

  2. Nu se mai pot face poze in Orsay??? Ce chestie, eu am poze de acolo, inclusiv cu ceasul de care zici. O sa vezi, de fapt. Am impresia ca erau restrictii in anumite zone si cand am fost noi (in 2008), dar nu bag mana in foc…Romanii printre cei mai bine crescuti turisti? No way 🙁

  3. Salut Catalin, Ma bucur ca ai ajuns pana la urma in Paris. Eu si acum cred ca ieri am revenit, cu toate ca au trecut 4 luni de atunci. Paris…boem, fermecator, il iubesti din prima clipa.

  4. Liliana – mulțam fain de info … m-am gândit inițial să rezerv online, dar m-am luat cu altele și am uitat. Data viitoare …
    Ioana – eu îți spun ce am văzut, turiștii români au fost decenți pe lângă alții … Și nu e doar impresia din Paris.
    Laurențiu – foarte frumos Parisul … dar eu tot Praga o pun pe primul loc 🙂

  5. Te cred, dar dupa cum bine stii am umblat si eu oleaca…si peste tot i-am recunoscut (uneori chiar inainte de a deschide gura) dupa apucaturile de prost gust 🙁 Noi fugim de ei ca de necuratul peste tot 😛 Ma rog, or mai fi si romani ok, nu zic nu…

  6. Nu neg – și noi ne ținem gura prin preajma lor … sunt destule uscături … dar aici chiar am întâlnit români decenți …
    Laurențiu, o Praga în septembrie ar fi mult mai potrivită, cât e cald … merge mult mai bine ceske pivo 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.