Instant Search

Corespondenţă din Nagarkot

This slideshow requires JavaScript.

Namaste! Aşa suntem întâmpinaţi de fiecare dată cu zâmbetul pe buze, oriunde suntem în Nepal. Un fel de bun venit, un salut din partea localnicilor, prelungit la final pe ultima vocală, adeseori însoţit de o uşoară plecăciune şi împreunare a mâinilor. Dragi prieteni, am ajuns în Nepal!

 

Suntem de două zile şi ceva şi ne-am obişnit deja cu ritmul de vacanţă, unul pe repede înainte, pentru că la tot pasul întâlnim locuri inedite. Temple, aglomeraţie, ricşe, gălăgie, vaci comunitare, tot felul de oameni, câini vagabonzi sau … maimuţe. O droaie de maimuţe. Nu le întâlnim în oraş, dar la templul Swayanbhunath sunt peste tot.

Kathmandu este … Kathmandu, un oraş al contrastelor. Comparaţia cu India este evidentă, deşi se pare că este mult mai curat decât orice metropolă indiană. Asta nu înseamnă că nu am trecut pe lângă mormane de gunoi, pe lângă un râu jegos şi împuţit, pe lângă mirosuri pestilenţiale sau localnici vai de ei. Poate vă întrebaţi ce căutăm într-un asemenea loc, însă scopul acestei vacanţe este experienţa. Lumea în care trăim nu înseamnă doar Champs Elisees sau Oxford Street. Kathmandu este un colţ de lume în care trăiesc oameni, chiar dacă de cele mai multe ori condiţiile în care trăiesc lasă de dorit. Oraşul despre care auzisem cu ani în urmă că este singura capitală din lume fără canalizare ne uimeşte de fiecare dată când îl luăm la pas. Este o metropolă de un farmec aparte, care te cucereşte din prima zi.

Am fost cantonaţi în Thamel, cartierul backpackerilor, un amalgam unde am întâlnit deopotrivă localnici şi turişti. Un labirint de străzi înguste unde trebuie să-ţi păzeşti spatele nu de hoţi, deşi suntem totuşi cu ochii în patru, ci mai degrabă de taxiuri, ricşe sau motociclete. Toate claxonează strident, cu un zgomot asurzitor, pe toate tonalităţile posibile. Abundă magazinele de echipament montan, la preţuri mai mult decât accesibile, haine din lână de capră de munte himalayană sau yakete (din piele de yak). Librării foarte bine aprovizionate, restaurante de toate felurile, cafenele pe toate gusturile (deşi n-am găsit până acum o cafea cât de cât acceptabilă). În schimb, mâncarea este nemaipomenită. În prima seară am fost onoraţi cu o cină de bun venit, într-un cadru festiv, cu muzică şi dansuri populare. Am degustat Dhalbat, mâncarea porterilor, foarte gustoasă şi consistentă, la preţuri mai mult decât rezonabile. Am reîntâlnit colţunaşii chinezeşti (Dumplings) sub un alt nume: Momo. Ne-am bucurat în compania berilor locale (Gourkha şi mai ales Everest), cea din urmă fiind excelentă. Ne-am aruncat în ricşe şi am dat o tură prin oraş.

În două zile am reuşit performanţa de a colinda Kathmandu şi împrejurimile – Patan şi Bakhtapur. Cele trei oraşe erau odinioară regate care se războiau între ele, până când un rege a reuşit să le unifice. În fiecare din ele există câte o piaţă cu acelaşi nume – Durbar Square, una mai frumoasă ca cealaltă. Temple impunătoare, pagode supraetajate, pline de istorie şi de cărămidă roşie sau de stucaturi din lemn încrustate cu sculpturi erotice. Se pare că, din ce ne-au explicat ghizii, era o vreme când populaţia Nepalului scăzuse drastic, iar acele sculpturi aveau rolul de a trezi localnicilor pasiuni nebănuite. Azi, aceştia îşi fac de lucru prin pieţe în diferite ipostaze – de vânzători ambulanţi, cu rol de a agăţa turiştii străini pentru a le vinde orice, călugări şi credincioşi veniţi la rugăciune, negustori de fructe sau pur şi simplu pierde vară şi cerşetori ce dorm nestingheriţi printre gunoaie. Toţi într-o atmosferă gălăgioasă şi tolerantă în acelaşi timp.

Şi totuşi, ce e aia Nagarkot? Majoritatea au auzit câte ceva de Kathmandu, mai puţin de restul ţării. Am aterizat acum trei zile în capitală, am cutreierat-o în lung şi-n lat, iar acum câteva ore am părăsit-o pentru o noapte la marginea Himalayei, aproape de munte. După un drum de o oră şi ceva de la Bakhtapur, pe un drum accidentat am ajuns în urmă cu 2 ore într-un colţ de rai. Nagarkot este situat aproape de Himalaya, într-un cadru natural de vis, iar terasa … o, Doamne … ce pot să vă spun e că terasa are panoramă superbă către optmiarii celui mai înalt munte de pe planetă. Am fost primiţi cu un ceai de către cei de la hotel şi ne-am grăbit spre terasă unde am căzut în admiraţie la vederea acelei panorame. Ce poate fi mai frumos decât să stai tolănit pe un scaun, la asfinţit, admirând piscurile înzăpezite ale Himalayei? Şi asta nu e tot. Ghizii ne promit un răsărit de excepţie, dacă ne vom trezi de dimineaţă la 5. Nu cred că va fi cineva în pat la acea oră, deşi poţi admira panorama chiar şi de la orizontală. Aşadar, să vină dimineaţa!

În încheiere, să precizăm că suntem un grup de 28 de norocoşi pentru că, pe lângă echipa de ghizi nepalezi (extrem de amabili şi profesionişti), avem parte de un program excelent, respectat întocmai, plus multe alte surprize. Sperăm să o ţinem tot aşa, pentru că, cel puţin până acum, Nepalul ne-a întrecut toate aşteptările. Mâine, după baia de imagini panoramice de dimineaţă, ne aşteaptă o nouă provocare: 2 ore de adrenalină, într-o cursă de rafting pe un râu. Sperăm ca în Chitwan să mai prindem ceva internet, deşi mai degrabă timpul ne omoară. Nu prea ne îndurăm. Aşadar, închei şi mă duc fuga pe terasă. Deşi e noapte, optmiarii încă se văd în depărtări. Numai bine!

Suggested Posts

Arome nepaleze (2)
Jurnal de Nepal (episodul 9)
Jurnal de Nepal (episodul 2)

6 comments

  1. Am stat la Niva Niwa Hotel.
    Ok hotelul, mai avea ceva probleme la duș, dar ce contează micile detalii când ai în față o asemenea panoramă?
    Vreme bună în decembrie și distracție plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *