Instant Search

Corespondenţă din Kathmandu

This slideshow requires JavaScript.

Ultima zi în Nepal. Din Pokhara ne-am întors în capitala Kathmandu, printre gunoaiele din suburbii. Norocul nostru că stăm în Thamel, un cartier turistic mult, mult mai “curat”, dacă se poate spune astfel. Pentru ultima oară în direct, Namaste, dragi prieteni călători!

 

Din Pokhara am plecat acum vreo două zile, luându-ne rămas bun de la Big Boss şi sucurile lui delicioase şi am pornit în călătoria spre Kathmandu pe aceleaşi drumuri proaste, beneficiind din plin de masajul nepalez, adică o hâţâneală continuă, fără oprire şi de-a dreptul enervantă. Dar astea sunt drumurile prin Nepal. Închipuiţi-vă că cei 200km dintre Pokhara şi Kathmandu i-am făcut într-o zi întreagă, pe o şosea interminabilă, plină de praf şi gropi. Probabil că autocarul va intra în revizie generală.

Ne-am oprit pe la jumătatea traseului să ne dăm cu unica telecabină din Himalaya (cable car de fapt, mai multe cabine, în fiecare intrând câte 8 oameni), cea de la Manakamana. Se urcă pe un munte la o diferenţă de nivel de aproximativ 1.000m. Dar de ce e atât de specială această rută? Păi, în primul rând pentru că în vârf există un templu hindus destul de important, după aglomeraţia pe care aveam să o întâlnim acolo. În al doilea rând, beneficiază în mod oficial de acest mijloc de transport cocoşii, porumbeii şi … ţapii, aceştia din urmă având propriile cabine şi bilet special. Nu e glumă, pe lista de preţuri există tarif pentru oameni şi capre. Ţapii (aveam să ne dăm seama ulterior că nu urcă nicio capră) au în schimb doar bilet dus, pentru simplul fapt că sus la templu sunt oferiţi drept ofrande şi sacrificaţi pe o stradă lăturalnică, în apropiere. Zona este suprapopulată, există hoteluri, restaurante şi tot ce pofteşti pentru un sejur de o stea sau două.

În orice caz, spectacolul de la Manakamana a fost o nimica toată pe lângă ce aveam să experimentăm a doua zi la Pashupatinath. Este locul cel mai sfânt al hinduşilor din Nepal, un fel de Mecca al musulmanilor sau Ierusalim al creştinilor. Aici, morţii trec în lumea de dincolo prin foc, hinduşii fiind convinşi că acest lucru le asigură o reîncarnare rapidă. Cea mai mare onoare a unui hindus este de a fi incinerat la Pashupathinath. De aceea, vin la templu în timpul vieţii şi aduc ofrande, oferind un spectacol pe care noi, muritorii nonhinduşi îl înţelegem mai puţin. Dealtfel, accesul în templu este permis exclusiv hinduşilor. Restul se pot “delecta” cu un spectacol pe cinste privind de pe malul opus râului Bagmati ceremonia de incinerare, cu toate elementele sale tradiţionale.

Dacă sunteţi ceva mai sensibili, ar fi bine să evitaţi locul. Mortul e dus mai întâi la râu, e spălat şi alte alea (în general acest lucru îl face fiul cel mare al defunctului), apoi e dus la locul de incinerare, unde e depus lângă o grămadă de lemne. Procesul propriu zis durează câteva ore, timp în care familia veghează îndeaproape. La final, toată cenuşa este aruncată în Bagmati, care se varsă mai apoi în marele Gange, râul sfânt al hinduşilor. Spectacolul este grotesc şi atractiv în acelaşi timp pentru turişti, însă absolut normal pentru cei de-ai casei, care nu au nicio problemă în a-şi îmbăia puradeii în acelaşi râu, 50 m mai în aval.

Pe lângă maimuţele vagaboande care îşi duc veacul printre templele de la Pashupatinath găsim câteva personaje surprinzătoare – aşa numiţii Sadhu, călugării asceţi care practică Yoga şi intră în transă prin meditaţie şi consum de marijuana. Desigur, Sadhu de la Pashupatinath sunt mai degrabă escroci, ce se pictează strident pe faţă şi lenevesc toată ziua, trăind din mărunţişul pe care îl cer turiştilor în schimbul permisiunii de a fi fotografiaţi. O chestiune comercială desigur, chiar dacă unii mai bagă din când în când o binecuvântare turistului, în funcţie de cât de deschis a fost la pungă.

Înainte însă de Pashupatinath am dat o tură prin Himalaya să vedem Everestul de sus. Ne-am trezit (iar!) la 4.30 şi am dat fuga la aeroport, unde ne-am îmbarcat într-un avionaş cu elice care ne-a plimbat în apropierea lanţului himalayan. Fiecare pasager a fost invitat în cabina piloţilor pentru a vedea în direct spectacolul naturii. Din păcate, fiind primul invitat, când avionul era încă departe de Everest, nu am fost în mijlocul evenimentelor. Însă prin hubloul ferestrelor am văzut fără dubii cel mai înalt loc de pe Terra – Sagarmatha sau Chomolungma sau, pe înţelesul tuturor, Everest care, alături de un alt optmiar, Lhotse, ne-a oferit un spectacol de vis. Rând pe rând, alte vârfuri aveau să ne încânte privirea. După o oră de zbor, am aterizat extaziaţi. N-am urcat pe Everest, dar l-am văzut cu proprii ochi, am fost acolo! Apoi am dat o tură pe la Boudhanath, cea mai mare stupa din Kathmandu, o locaţie amenajată de guvernul nepalez, foarte bine întreţinută.

Ziua de azi a fost dedicată shoppingului şi a ultimei incursiuni în Durbar Square din Kathmandu. Spectacolul străzii este total – un haos organizat, picantat de claxoane cu diverse tonalităţi, ricşe, vânzători ambulanţi, hamali (e incredibil cât pot căra acei omuleţi), ici-colo cerşetori sau pierde vară ce dormeau prin toate cotloanele. Toate acestea le-am savurat de la înălţimea unuia din templele pieţei. Astfel, ne-am luat la revedere de la un oraş fascinant, plin de contraste, un oraş care te încântă şi dezgustă în acelaşi timp, dar pe care ajungi să-l iubeşti necondiţionat, la fel ca pe întregul Nepal.

Mâine ne urcăm în avion şi părăsim aceste locuri, zburând către o nouă destinaţie. Schimbăm praful cu nisipul auriu, dăm gunoaiele pe curăţenia unei metropole în devenire, trecem de la Shiva la Allah, într-un cuvânt, vom ajunge în Qatar. După aproape două săptămâni de nebunie, sperăm să ne relaxăm pe o plajă curată şi liniştită din Golful Persic. Sperăm la o corespondenţă din Doha, mai pe final, ca să avem ce povesti.

Acestea fiind spuse, la revedere Nepal şi … la drum!

6 comments

  1. Confiscă ceva ultraviolete, asigură-te că te-ai copt bine pe plajele alea din Qatar să-ți ajungă o bună bucată de vreme, că pe la noi, azi dimineață, râcâia lumea gheața de pe parbriz. Să veniți cu bine acasă, Cătă!

  2. Claudia, tocmai ne-am întors de la întâlnirea cu Ioana, dar n-aveau limonadă … poate mâine. Despre odihnă, mulțumim, chiar ne trebuie, că suntem rupți după atâtea treziri la 4 sau 5 dimineața.
    Bubu, în Doha e seară și e cald, dar plăcut. Mâine cred că vom depăși 40 de grade, deci ne vom bucura din plin de căldură. Am luat geacă groasă de munte din Nepal, deci nu ne speriem de gerul de acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.