Instant Search

Foto flash – Çakır kedi de la Stambul

Pe străzile din Istanbul circulă nenumărate patrupede otomane. Asta pentru că turcul este foarte mare iubitor de pisici. Dintre toate însă, una a fost preferata noastră …

 

Şi noi suntem sensibili la mâţe. De mici obişnuiam să scoatem din necaz câte un ghemotoc de blană, aducându-l acasă spre disperarea părinţilor. Rememorând locurile prin care am călătorit, două oraşe au ieşit campioane la capitolul populaţie de pisici: Roma şi Istanbul. Cele din cetatea eternă s-au pripăşit îndeosebi printre ruine, în schimb otomanele au fost mai norocoase. Stau tolănite fără prea multe griji pe divane şi baldachine, se lasă mângâiate fără jenă, aşteptând un rest de kebab sau un strop de ayran. În Cappadocia sunt de un tupeu fără margini – la prânzul din ultima zi am avut două atât de înfometate încât aproape că s-au căţărat în farfurie. Dar să revenim la Stambul, efendi …

Simpatica mâţă din imagine era nelipsită de la mesele noastre. Am povestit mai demult despre dezmăţul culinar din Sultanahmet. În Turcia în general şi în Istanbul în mod special, mesele sunt pline cu bunătăţi şi e imposibil să te întorci mai slab decât ai venit. Atunci am uitat un amănunt: de fiecare dată aveam companie la masă. Pisica (kedi în turceşte) îşi avea sălaş în clădirea în care am fost cazaţi (pensiune e mult spus, era practic un bar tipic turcesc cu câteva paturi la etaj) dar servea masa la restaurantul de după colţ, unde deţineam la acel moment titlul de muşterii favoriţi ai ospătarilor. Ca şi noi, mâţa avea o poftă nemaipomenită. Foarte blândă, am reuşit să-i fac un portret şi în acest fel am remarcat că este ceacâră sau, cum ar spune turcul, şaşîlîc. Mai târziu am aflat cauza poftelor ei … vă lăsăm pe voi să o descoperiţi 🙂

Suggested Posts

7 comments

  1. Aaaa, e o pisica de Van! 🙂
    Toate sunt asa, cu un ochi de o culoare si altul de alta. Si sunt printre putinele soiuri de pisici carora le place apa. N-ati aruncat-o in vreo piscina sa vedeti cum reactioneaza, nu? 🙂

    • Trust in me, just in me
      Shut your eyes and trust in me
      You can sleep safe and sound
      Knowing I am around

      Slip into silent slumber
      Sainl on a silver mist
      Slowly and surely your senses
      Will cease to resist

      Trust in me, just in me
      Shut your eyes and trust in me 🙂 🙂

      (Jungle Book – Kaa’s Song)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *