Instant Search

Category Archives:
Thailanda

The Thailand Race – cursa pentru aventura vieții

Călătoriile îți deschid mereu noi orizonturi. Cunoști oameni, afli despre locuri nebănuite, trăiești aventuri de neimaginat. Cu cât vei trăi mai intens cu atât îți vei dori și mai mult, pentru că toate au un început. Iar dacă până acum au fost doar în imaginația ta, e timpul să acționezi – intră în cursa pentru aventura vieții.

 

READ MORE

Turnuri din lumea întreagă

Oriunde ne plimbăm prin lumea largă încercăm să cuprindem cât se poate de mult din frumuseţile locului. Cum de fiecare dată timpul este principala problemă, căutăm o imagine de ansamblu a zonei.

 

READ MORE

Vă invităm într-o lume de vis, în locuri îndepărtate sau apropiate, în lumea văzută de Bursucii Călători. Alături de noi veți călări elefanții prin jungla cea deasă, veți goni ca vântul și ca gândul peste mări și țări, veți păși pe dunele aurii din deșert. Împreună vom degusta din bucătăriile lumii, vom dansa alături de localnici, vom urca în cele mai înalte turnuri și vom admira orașele în miez de noapte. Vom vedea lumea din avion, de pe vârful muntelui, din balon și nu numai, vom visa și vom trăi din plin şi niciodată nu ne vom sătura pentru că Lumea ... nu e îndeajuns!