Instant Search

Patru destinații de vacanță într-un platou cu brânzeturi

This slideshow requires JavaScript.

Continuând seria degustărilor inedite ne potolim sau, din contră, ne mărim apetitul pentru diverse destinații de călătorie, știut fiind că specialitățile gastronomice locale completează farmecul unei vacanțe. După degustări de vin sau ulei de măsline, imaginați-vă un platou pe care felii din diverse tipuri de brânză reprezintă țări, orașe, destinații … dar haideți să le vedem în realitate!

 

Se știe că brânza e de când lumea, alimentul cu una dintre cele mai îndelungate istorii, alături de vin și ulei. De fapt este atât de îndepărtat momentul apariției ei încât chiar și istoricii bâjbâie după o dată clară și o locație precisă, cu toate că au agreat convențional ca fiind cel mai îndepărtat anul 8.000 î.Hr. Brânza se pare că a apărut undeva prin Orientul Mijlociu, când triburi nomade își păstrau și transportau laptele crud sau acrit în burdufuri din piei de animale, existând o substanță în acestea care coagula lichidul. Epoca romană a dus brânza și fabricarea ei la rang de artă, iar în secolul 10 d.Hr., Italia și Franța au ajuns principalele producătoare. În prezent ierarhia s-a mai schimbat, Statele Unite fiind cel mai mare producător de brânzeturi. În schimb la capitolul consum anual per capita și rafinament Europa este în top cu Franța pe primul loc (26kg), urmată de Islanda (25kg) în timp ce Grecia (24kg) și Italia (22kg) sunt undeva pe aproape în această ierarhie.

Personal preferăm brânzeturile din lapte de vacă sau oaie dar nu ne dăm în lături nici de la cele de căpriță, bivoliță sau de yak. În Nepal ne-am obișnuit repede cu gustul ciudat al unei supe ce conținea lapte și brânzică de yak. Ca să nu mai vorbim de ceaiul tibetan făcut cu unt și lapte de yak … sau mai degrabă de nak, yak-ul fiind masculul. Poate că am încerca și brânza din lapte de măgăriță făcută în Serbia sau cea din lapte de elan din Suedia, dacă nu ar fi considerate unele dintre cele mai scumpe din lume … dar să revenim la destinații mai accesibile și la fel de îmbietoare.

Începem cu Grecia, că tot e mult discutată în aceste zile și gustăm specialitatea Feta, apoi cea denumită Halloumi, ambele aduse la taverna Meze direct din patria mamă. În acest platou putem introduce și Cipru ca destinație, având în vedere că Halloumi este originară din această țară, fiind preluată apoi de greci. Nouă ni s-a părut cea mai interesantă, cu textura ei consistentă, aproape nesărată și cu aroma fructată – o brânză cu un conținut de grăsime de 45% ce are o caracteristică aparte – nu se topește. Fiind o variantă versatilă, Halloumi poate fi servită natur ca aperitiv, prăjită sau la grătar ca fel principal ori cu fructe ca desert. Pledăm vinovați pentru toate variantele enumerate mai sus plus o combinație cu miere de flori de portocale roșii de Sicilia. Iar despre sortimentul Feta recunoaștem că nu ni l-am fi imaginat îmbracat în foietaj și copt la cuptor, ca apoi să fie tot însiropat cu miere de pin …

Traversăm Mediterana până în Italia, delectându-ne cu un platou întreg de Parmigiano Reggiano și Grana Padano, pe care le-am degustat îndelung alături de un pahar de vin sec alb Riesling adus de la podgoria Stone Wine. Se zice că parmezanul merge cel mai bine cu vinurile roșii, dar noi am vrut sa fim mai cu moț. Ambele mărci, reprezentative pentru Italia sunt produse cu denumire de origine controlată, ce se fabrică doar în anumite zone strict delimitate din nordul Italiei. Normal că se găsește parmezan produs și în alte zone, dar calitatea nu mai este aceeași, prețul fiind mai ieftin de obicei. Pe lângă faptul că producerea lui durează între 1 și 3 ani, am aflat că parmezanul este foarte bogat în glutamat (cu peste 1,2%), fiind al doilea astfel de produs natural după brânza Roquefort, particularitate ce îi dă gustul umani. Pentru începătorii într-ale gastronomiei se știe că pe lângă cele 4 gusturi clasice de sărat, dulce, amar, acru s-a descoperit și un al 5-lea denumit umani, prezent în principal în produsele din carne, care face referire la savoare, onctuozitate și plăcerea efectivă de a aprecia gustul, totul fiind în legătură cu efectul glutamatului asupra creierului.

Adăugăm la zona Italiei și Pepato, o brânză artizanală siciliană cu piper și foarte puțină sare, proaspătă și cu o textură ușor aerată, pe care am savurat-o cu o tulpină de țelină și prune uscate.

Acum mergem direct în România cu două sortimente absolut deosebite. Da, știm că țara noastră e plină de telemea și tocmai ce am vizitat Mărginimea Sibiului unde ni s-a confirmat acest lucru, dar avem și noi brânzicile noastre de fițe ce pot face față cu brio franțuzismelor de mare clasă. Este vorba de Năsal, produs de Napolact, o specialitate de caș din lapte de capră, unică în lume datorită condițiilor de maturare întâlnite în peștera de la Țaga de lângă Cluj-Napoca. Într-adevăr, acest sortiment merge de minune cu fructe astringente gen caise sau cu vin sec roșu precum Feteasca Neagră.

Din inima Ardealului, de la Năsal ajungem în inima Dobrogei la sortimentul Caprigiano, o alegere cu LactIQ, bineînțeles – parmezan cu iz de Balcani. Alături de un cupaj de Cabernet Sauvignon cu Cabernet Franc și câteva nuci îl evaluăm în top … cu mult peste medie!

Nu ratăm nici Franța, cum am putea de altfel să nu ne bucurăm de o bucată de Brie stropită cu miere și presărată cu piper măcinat mare. Vă asigurăm că experiența merită, am fost inovativi, știm! Dar dacă voi nu știați deja, brânza, înainte de fi servită, în special cea cremoasă, este indicat să fie ținută cel puțin 30 de minute la temperatura camerei. O notă de subtilitate alături de frunzele proaspete de mentă și busuioc și de un accent pur românesc al unei Cadărci de Miniș. Doar trăim în era globalizării …

Pe finalul serii ajungem la o altă destinație, cea a festinului culinar grecesc din centrul Bucureștiului și vrem să vedem la lucru parte din brânzeturile degustate – aici măiestria chef-ului Georgios Kritos își spune deja cuvântul. Am plecat de la ideea că vom replica acasă chifteluțele de spanac cu mentă și Feta tiganiti, prăjite toate în ulei de măsline. Cât despre brânza prăjită, servită cu smochine dulci (Kefalotiri Saganaki) și cea în crustă de fulgi de ovăz și semințe de mac, servită cu dulceață de trandafiri (Graviera Naxos), vă putem doar îndemna să vă bucurați de ele … pregătite de-a gata! Recunoaștem că acestea au fost doar câteva dintre delicii, dar să știți că noi le-am încercat pe toate!

O degustare petrecută în compania prietenilor Mircea și Doru Panaitescu, alături de bloggeri și fotografi interesați de zona gourmet-ului, în atmosfera de vacanță a tavernei Meze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *