Instant Search

Arome parisiene

This slideshow requires JavaScript.

Un mixt subtil între rafinamentul gustului, creativitatea reţetelor, prezentarea interesantă a felurilor de mâncare şi calitatea ingredientelor. Produsele de patiserie şi de brutărie sunt absolut senzaţionale, brânzeturile ne-au fascinat pur şi simplu prin combinaţiile oferite, iar de mezeluri gen şuncă sau cârnaţi semiuscaţi pot spune că ne-am îndrăgostit. Cu greu vom întâlni o altă destinaţie care să atingă standardele aromelor parisiene.

 

Am savurat plăcerea gustului, închipuindu-ne personajul din desenul animat Ratatouille, care prepara pentru noi feluri şi feluri de mâncare, după reţete ce ascundeau secretele marilor bucătari ai lumii.

Am plecat la Paris cu ideea că trebuie să mâncăm bine-bine la micul dejun, pentru că în rest totul va fi foarte scump. Ne făceam scheme cam ce vom mânca, mama soacră a vrut chiar să ne pregătească nişte şniţele, chifteluţe şi sărăţele să avem pentru prânz în primele 2 zile, dar între timp a răcit şi nu a mai apucat să-şi ducă planul la îndeplinire. Toţi prietenii care vizitaseră Parisul ne avertizaseră referitor la preţurile mari pe care le vom întâlni.

Oraşul ne-a oferit în schimb o surpriză cât se poate de plăcută în privinţa preţurilor din restaurante, magazine alimentare şi tarabe stradale cu clătite şi sandwichuri. De aceea voi puncta şi câteva preţuri pentru cei care ar dori să servească un prânz la Paris, dar se tem de aspectul financiar… La preţuri decente, noi am avut parte de un festin culinar de cea mai bună calitate.

Aşadar, am respectat totuşi principiul: la micul dejun mâncăm ca nişte regi. De altfel nici nu puteai să te abţii de la atâtea fineţuri: brânzeturi de toate felurile, mi-a plăcut în mod special un rulou, gen Brie, care la interior avea brânză de capră de o cu totul altă consistenţă decât exteriorul şi un şvaiţer delicios “plin de găuri” din care aşteptam parcă să iasă căpşorul lui Jerry. Apoi tot felul de mezeluri (care nu au nici o legătură cu cele din România), tip prosciutto crudo, salam crud uscat, cârnăciori … Trec peste partea de acum clasică: somon afumat, omletă, etc. şi ajung la pâine şi patiserii … ceva incredibil! Baghetele le puteai mânca simple, atât erau de delicioase, crocante la exterior şi pâine adevărată la interior. Iar croissantele erau o nebunie, fără grăsime multă, cu un gust excelent. Ieri, în dorul meu după Paris, m-am oprit în drum spre casă şi mi-am luat un croissant – am fost cam dezamăgită, nu era nici crocant la exterior, iar interiorul mustea de grăsime. Nicio reţetă parisiană, din păcate.

Pentru cei care nu au micul dejun inclus în preţul cazării, am văzut brutării, Les Boulangeries, unde se puteau servi la măsuţe foarte cochete, o cafea şi un croissant la 1.99 Euro. Apoi am întâlnit o serie de tarabe stradale cu clătite având toate umpluturile posibile dulci şi sărate. Preţurile porneau de la 2 Euro o clătită cu zahăr şi ajungeau la 3 Euro pentru cele cu nutella (clătita era mare). Mai există şi varianta de sandwich din baghetă, peste tot se vând la tonete foarte elegante cu preţuri între 3.20 – 5 euro, extrem de gustoase (noi am încercat la un moment dat când ni s-a făcut brusc foame).

Un mic dejun la o cafenea ajunge undeva la 6-8 euro, în care este inclusă o omletă asezonată cu legume, croissant, cafea. La Carrefour Express, de exemplu am cumpărat la un moment dat un sandwich absolut delicios cu legume şi maioneză într-o baghetă, cu preţul de 1 euro. Aveau şi sandwich-uri cu cărniţă la 2 sau 3 euro. Aşadar, micul dejun nu este o problemă în Paris, se poate mânca decent şi foarte gustos, în funcţie de buget.

Prânzul îl serveam destul de târziu, pentru că nici la micul dejun nu prea ajungeam cu noaptea în cap şi dacă porneam către o destinaţie, timpul zbura pur şi simplu. Am descoperit o zonă denumită în ghidul turistic Cartierul Latin, pornind de la Pont au Double, lângă Notre Dame, după ce se trece Quai de Montebello. Este o zonă centrală, turistică, plină de restaurante de toate naţiile şi toate felurile posibile. Fiind vis a vis de catedrală, zona este foarte bine plasată, pentru că oriunde te-ai plimba în Paris, la un moment dat tot ajungi prin acea arie. Sunt străduţe comerciale mici în care întâlneşti restaurante, terase, cafenele, magazine de suveniruri, biserici şi alte puncte de atracţie. Foarte animată de turişti, este o reală plăcere să te plimbi în această zonă atât ziua, cât şi seara.

Pe lângă felurile de mâncare a la carte, există meniuri de prânz ce cuprind 3 feluri, cu preţuri ce variază între 8.5 euro şi 15 euro. Preţurile şi mâncărurile sunt menţionate pe tăbliţe în faţa micilor restaurante. Pentru fiecare fel există mai multe variante din care se poate alege. În genere, la felul 1 poţi alege dintre o supă de ceapă sau de roşii, 6 melci, scoici în vin, plăcintă cu spanac şi brânză de capră, roşii cu mozarella, ouă umplute sau o salată grecească. Pentru felul 2 – diverse mâncăruri mai mult sau mai puțin tradiţionale (vită bourguignon, cartofi prăjiţi şi friptură de miel, pizza, musaca grecească, somon grătar, etc.). Iar la felul 3 poţi comanda tartă cu fructe, clătite cu ciocolată, mousse de ciocolată, creme brulle, şerbet, salată de fructe sau îngheţată. Porţiile sunt suficiente şi întreg meniul te satură în mod absolut.

Noi ne-am poziţionat la meniuri de 9 sau 10 euro de persoană şi oriunde am mâncat, totul a fost perfect. Trebuie să remarc faptul că nu am avut parte de cartofi congelaţi prăjiţi, ci de cartofi autentici, curăţaţi şi abia apoi puşi în tigaie! Pâinea era sub formă de baghetă foarte proaspătă şi nu o dată s-a întâmplat să vedem cum un comisionar vine cu o pungă mare de hârtie în care erau mai multe baghete şi astfel aproviziona restaurantul în timp real. Am încercat tot felul de mâncăruri şi datorită atmosferei din micile restaurante, care te îmbia pur şi simplu să te bucuri fără grabă “de moment”. Ne-au plăcut diversele moduri de preparare a scoicilor (moules): în vin alb cu usturoi, foi de dafin şi ceapă tăiată în bucăţi mari; în vin alb şi cu lâmăie; în sos de pătrunjel, usturoi şi unt.

Într-un ghid turistic National Geographic am găsit celebra remarcă a lui Charles de Gaulle, care se întreba exasperat “cum poate cineva să guverneze o ţară care produce 265 tipuri diferite de brânză?” şi aşa ne-am hotărât la un moment dat să încercăm un platou având doar 5 tipuri de brânză, dar cu o prezentare elegantă – pe un pat subţire de salată verde stropită cu un sos de hrean (oficial sunt înregistrate aproape 400 sortimente diferite de brânză). Am observat o preferinţă pentru brânzeturi din lapte de capră şi aşa am ajuns să gustăm plăcinta cu spanac, care a fost un deliciu. De fapt, tot ce am mâncat sub formă de plăcintă (fie sărată sau dulce) a fost foarte aspectuos şi gustos. Plăcintele în sine nu erau bucăţi de câte X centimetri înălţime, din contră, atât aluatul cât şi umplutura erau fine şi în straturi bine delimitate, foarte subţiri. Aşadar, să revin la plăcinta cu spanac, care avea un blat de aluat “în foi”, un strat de piure de spanac iar pe deasupra brânză de capră – o combinație uşor astringentă, cu o salată verde şi felii de roşie.

Supa de ceapă a fost gustoasă oriunde am încercat-o, reţeta fiind indentică. La bază avea supă clară de vită, ceapa tăiată fideluţă era călită şi uşor caramelizată (de unde şi culoarea maroniu aurie) iar deasupra erau aşezate câte 2 felii de baghetă prăjite şi presărate cu caşcaval. Am înţeles că înainte de a fi servit, bolul de supă se lasă la cuptor sau la grill câteva minute, pentru a se topi şi rumeni caşcavalul de deasupra. După părerea mea, este o supă de iarnă, fiind foarte consistentă. Un alt deliciu a fost o tocană tradiţională, pe care din fericire am avut inspiraţia să o încercăm şi care se numea boeuf bourguignon: carne de vită fiartă în vin roşu cu adaos de cartofi noi şi morcovi. Eu prepar acasă o astfel de tocană, dar cu sos de bere neagră (este o adaptare după o reţetă de Jamie Oliver) şi care aduce destul de mult cu ceea ce am mâncat la Paris. 600 gr carne de vită / mânzat, se prăjesc bucăţi mici (tăvălite anterior în puţină făină) în câteva linguri de ulei de măsline pentru maxim 5 minute. Se adaugă o ceapă tăiată mare şi se prăjeşte totul pentru încă 2 minute. Apoi se pun 2 morcovi tăiaţi în felii mari, verdeţuri – cimbru, dafin, rozmarin, sare, piper şi se mai prăjesc 3 minute. Se toarnă o bere neagră – 500 ml şi 2 conserve de roşii de câte 400 gr. Se fiebe la foc foarte mic aproximativ 2 ore, până când carnea se frăgezeşte. Tocana se potriveşte foarte bine cu piure de cartofi şi este excelentă pentru un prânz tradiţional de duminică. Între timp am aflat că pe coasta nordică a Franţei, în Alsacia şi Lorena, se găteşte o astfel de tocăniţă de vită în bere, denumită carbonnade de beouf a la flamande, în special în lunile de iarnă.

Am încercat şi o friptură de miel, care era cât se poate de fragedă, servită cu un sos de muştar dulceag plus cartofi prăjiţi – în bucăţi mari. Fooooarte gustos.

Şi în sfârşit am încercat şi un Fondue, cu 3 feluri de brânză fierte în vin alb (15 euro). Preţurile pentru un Fondue pleacă de la acest nivel şi cresc corespunzător în funcţie de câte tipuri de brânză şi alte ingrediente sunt adăugate. La acest fel de mâncare, adiţional s-au servit salată verde, roşii, cartofi prăjiţi la cuptor şi baghetă, care a venit tăiată în bucăţi mici, tocmai pentru a le înmuia în sosul gros de brânză, cu ajutorul ţepuşelor. Textura este densă şi puţin granuloasă, gustul depinde de cât de mult îţi place brânza caldă … a fost o experienţă interesantă, mai ales că am băut şi un vin alb sec, care s-a potrivit de minune.

Ne-am distrat când, la un moment dat, am intrat într-un restaurant (poziţionat chiar lângă biserica Sf. Severin în Cartierul Latin) şi ospătarul, un tip de aproximativ 55 ani, aranja vesel mesele şi cânta în stil parizian (restaurantul era gol). Foarte amabil, ne-a poftit la o masă, ne-a luat comanda şi la un moment dat a ieşit afară, spunând că îl aşteaptă prietenul lui să îi dea de mâncare. Fulgerător, mă şi gândeam la un om al străzii … când ne uităm pe geam – prietenul era un porumbel care stătea în fața restaurantului şi aştepta. Ignorând trecătorii, micul client era concentrat pe bagheta oferită de prietenul său ospătar, ce îi vorbea cât se poate de serios în timp ce îl hrănea! A fost o privelişte minunată. Şi brusc, după nici 30 minute, restaurantul era arhiplin de clienţi.

Am mai văzut două feluri de mâncare, dar nu am mai apucat să le încercăm. Unul se numeşte raclette, în care se servesc pe o farfurie felii de caşcaval şi şuncă. Separat se aduce un primus cu o tăviţă aşezată deasupra, de formă îngustă şi dreptunghiulară. Se aşează pe tăviţă două straturi de caşcaval, cu un strat de şuncă la mijloc, ca un sandwich. Aceastea se topesc şi se întrepătrund de la căldură, se papă apoi cu baghetă. Iar al doilea fel – se aduc pe un platou bucăţele crude de cărniţă de pui şi vită, cartofi prăjiţi la cuptor. Apoi vine şi o plită încinsă pe care este presărată puţină brânzică şi unde se prăjesc feliile de cărniţă direct de către client. Adică … ce fripturică poate fi mai proaspătă, când adulţii redevin copii şi se joacă de-a mâncarea!

Deserturile au constat în tarte cu mere (un strat foarte subţire de foietaj şi mere tăiate rondele, pe deasupra), clătite (care au oarecum o consistenţă diferită de modelul românesc, ale noastre sunt mai pufoase, mai aerate, pe când cele parisiene sunt mai compacte, ca şi cum ar fi fost o cremă), salată clasică de fructe, cataif, etc.În privinţa băuturilor, apa cumpărată din magazine sau chioşcuri variază între 0.2 -0.8 Euro. În schimb, în restaurante, preţurile sunt destul de piperate, dar nu se uită nimeni ciudat la tine dacă nu vrei să comanzi băuturi. Cea mai ieftină sticlă de vin – 375 ml – costa 13 euro, iar vinul alb pornea de la 16 euro. Cafeaua, apa, băuturile răcoritoare erau toate aproximativ la acelaşi preţ – 4 sau 5 euro.

Aşadar, a mânca la Paris nu este chiar o experienţă traumatizantă din punct de vedere financiar. Există variante pentru toate tipurile de buget, iar atmosfera este fantastic de romantică, chiar dacă ai luat un sandwich în părculeţul de lângă Notre Dame sau un Fondue cu un pahar de vin într-un restaurant, în timp ce cântau clopotele bisericii din apropiere, sau un croissant şi o cafea într-o Boulangerie.

10 comments

  1. Îmi lasă gura apă … Cât pe ce să nu-mi dau seama cine scrie (e prima dată că te citesc), dar câteva indicii m-au făcut să mă uit sus, la autor. Cel mai elocvent a fost exprimarea tipic feminină: “fripturică din cărniță de berbecuț”, pe care o recunosc de la soția mea! :)) Dar articolul tău e un deliciu! Și ai mai pus și poze, ca să fie treaba treabă! Mulțumesc pentru delectare!

  2. Liliana – nu suntem gurmanzi, dar cine ar refuza o mâncărică bună servită într-o atmosferă relaxată de vacanță? Sau o cafeluță într-o piațetă romantică? Am prieteni care vor să se ducă la Paris, dar care sunt speriați de prețuri (cum … eram și noi, de altfel). Așadar, acest articol este un îndemn! Mul?umesc pentru mesaj!
    Costi – Mesajul tău plin de umor și aprecieri mă încurajează să scriu în continuare astfel de articole. Dacă aromele parisiene ți-au lăsat gura apă, îți recomand să le încerci și pe cele marocane … acolo nu mai ai șanse de scăpare … Mulțumesc foarte mult!

  3. Mie imi pare rau ca nu am incercat cheese Fondue, cred ca e un deliciu avand in vedere numarul de feluri de branza pe care il au. Acum calda, nu stiu cu e, dar data viitoare cand plec la Paris recitesc articolul acesta, pt inspiratie!

  4. Unde se pot obtine astfel de reduceri substantiale. Sunt si eu foarte interesat. Am ajuns la concluzia ca decat 50 de euro intr-o bomba de hotel mai bine 100 intr-un hotel decent.

  5. Marian,astfel de reduceri sunt destul de rare, deci nu sunt sanse prea dese .. dar sa stii ca am stat de multe ori foarte confortabil in reteaua Ibis -raport excelent calitate – pret.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.