Instant Search

Armenia – minighid de călătorie

This slideshow requires JavaScript.

La graniţa dintre Asia şi Europa se află o ţară mai puţin cunoscută călătorului obişnuit. A fost, de-a lungul secolelor, invadată de perşi, asirieni, de romani, otomani, arabi şi mongoli. Este vorba de Armenia, care a suferit dar nu a renunţat, trecând peste toate încercările cu ajutorul credinţei.

 

Departe de a fi o vedetă turistică la nivel mondial, Armenia promite totuşi vizitatorilor săi o călătorie de neuitat, fără a avea magnetismul ţărilor de top, care atrag anual multe milioane de oameni (cum ar fi Turcia, care a înregistrat numai anul trecut aproximativ 30 de milioane de turişti) şi nedeţinând rezerve naturale uriaşe care să o propulseze în rândul naţiunilor bogate în petrol şi gaze, ca Azerbaijan sau Iran. Mai mult, conflictele vechi sau noi avute cu o parte din vecini o defavorizează clar în dezvoltarea sa turistică. Este o pierdere nu numai pentru armeni ci şi pentru toţi cei care îşi doresc să viziteze zona caspică. Dincolo de aceste obstacole, Armenia atrage azi din ce în ce mai mulţi turişti datorită reliefului său superb, a oamenilor calzi şi ospitalieri, prin capitala Erevan şi nu în ultimul rând prin bisericile sale, vechi de sute şi mii de ani. Pentru că aici este leagănul creştinismului.

O incursiune în ziua de azi în zona dintre Marea Neagră şi Marea Caspică ar trebui să includă la pachet cele trei ţări: Georgia, Armenia şi Azerbaijan. Datorită situaţiei politice şi a lipsei relaţiilor diplomatice dintre Armenia, pe de o parte cu Turcia şi cu Azerbaijan, de cealaltă parte, accesul pe teritoriul armean este uneori greoi, iar din acest motiv mulţi călători renunţă cel puţin la una din ţări. În trei săptămâni am reuşit să le vedem pe toate, inclusiv Turcia, fără prea mult efort logistic, la un cost minim. În Erevan se poate ajunge lejer cu companii aeriene de linie, cum ar fi LOT, CSA sau Aeroflot, dar la preţuri măricele pentru călătorul cu buget redus. Noi am optat pentru o variantă low-cost: cursă Pegasus până la Tbilisi (Georgia), apoi o experienţă de aproximativ 300km, parcurşi în 5 ore cu marşrutka. Pentru vestici, acest mod de călătorie este adeseori senzaţional, terifiant şi periculos. Cine a făcut vreodată curse Tulcea – Bucureşti sau Bârlad – Caracal ştie despre ce vorbim. Marşrutka nu este altceva decât microbuzul de la noi. Se pleacă din Tbilisi de la staţia Ortachala, iar pentru a ajunge aici de la aeroport e nevoie de un autobuz, un taxi şi ceva cunoştinţe de limba rusă. Şoferii practică sistemul dolmuş, adică pornesc în momentul în care marşrutka e suficient de plină încât cursa să fie rentabilă. Un bilet până la Erevan costă 30 de lari (aproximativ 13,5 euro). Există autocare, mai rare ce-i drept, la jumătate de preţ iar în acest caz călătoria durează 12 ore. De asemenea, există un tren de noapte. Cea mai avantajoasă variantă a fost, cel puţin pentru noi, marşrutka.

În mare parte călătoria se desfăşoară pe teritoriul Armeniei. La graniţă, toată lumea coboară din microbuz. Zona neutră se parcurge pe jos, cu sau fără bagaj. Formalităţile sunt simple. Atât georgienii cât şi armenii nu cer viză cetăţenilor UE, aşa că trecerea a fost doar un motiv de dezmorţeală. Un amănunt extrem, extrem de important pe care îl vom aminti şi în episodul Azerbaijan: ştampila de Armenia pe paşaport vă poate aduce mici frecuşuri la intrarea în ţara vecină. Ce trebuie să ştiţi este că dacă aţi intrat în provincia Nagorno Karabah (regiune autonomă, disputată de ambele părţi, actualmente controlată de armeni), veţi fi pe viaţă declaraţi persona non grata pentru Republica Azerbaijan. În acest caz, ori schimbaţi paşaportul, ori evitaţi ca viza de Nagorno Karabah să vă fie pusă în paşaport. Armenii şi azerii sunt în conflict deschis iar treaba este cât se poate de serioasă. Accesul în Azerbaijan se face prin Georgia, graniţa armeano-azeră fiind închisă.

Drumul de la Tbilisi la Erevan este plăcut şi relaxant. Peisajul se schimbă constant, fiind în majoritate muntos. Dealurile înverzite sunt înlocuite treptat de întinderi lipsite de vegetaţie (asemănătoare celor din Podişul Anatoliei), pe măsură ce marşrutka câştigă înălţime. Dacă Tbilisi este situat la o altitudine medie de 580m, Erevanul este “cocoţat” la 1.100m. Ici-colo, şoimi de mărimi considerabile îşi fac apariţia pe marginea şoselei. Localităţile întâlnite în drum nu prezintă interes, sunt construite pe structuri de beton tipic sovietice. Intrarea în Erevan nu este nici ea spectaculoasă. Câteva proprietăţi opulente ne-au atras atenţia, unele de-a dreptul kitch-uri. Autogara din Erevan (avtovagzal – автовокзал rus.) nu are casă de schimb valutar iar taximetriştii umflă puţin preţurile. 1 euro = 550 dram armeni iar dacă o cursă obişnuită costă în medie 600-700 dram, de la autogară o să plătiţi cam 2.000 dram. Până la urmă, e acceptabil. Dacă nu aveţi niciun “dram de dram”, va trebui să vă puneţi în aplicare cunoştinţele de rusă, stabilind cu şoferul o oprire la un exchange. Dealtfel, limba rusă este la putere în toate cele trei ţări din zona caucaziană (incluse în trecut în fostul bloc sovietic) şi nu ar strica să ştiţi câteva cuvinte, pentru că engleza este mai puţin vorbită. Cazarea este în general scumpă la hotel, există însă mulţi particulari care pun la dispoziţie propriile apartamente pentru turişti, la preţuri normale.

În următoarea parte vom povesti câte ceva despre vechile biserici pentru care Armenia este faimoasă. Dacă ajungeţi în această parte de lume, nu vă rezumaţi doar la Erevan şi, dacă timpul vă permite, mergeţi prin rural să vedeţi primele dovezi ale creştinătăţii.

Suggested Posts

3 comments

  1. Am luat toate zborurile la pachet de pe situl Pegasus așa că nu pot detalia cây a costat o anumită cursă. Dacă te ajută, traseul aerian a fost următorul:

    Bucuresti – Tbilisi via Istanbul Sabiha Gökçen
    Baku – Kayseri (pe porțiunea Baku – Istanbul Sabiha Gökçen am zburat cu Azerbaijan Airlines iar asta a însemnat păpică excelentă)
    Kayseri – Izmir (rută internă)
    Izmir – București via Istanbul Sabiha Gökçen

    În total au fost 7 curse la 415 euro/persoană, luate cu aproximativ 3-4 luni înainte. Ca și data trecută, Pegasus a fost la înălțime – nicio întârziere, mail cu checkin online la fiecare cursă, cu 2 zile înainte, totul ca la carte.

  2. Asa este cu viza de Karabakh doar ca cei de la punctele de frontiera (sunt doua) stiu asta si te intreaba daca e OK sa iti pune stampila in pasaport sau pe un formular pe care trebuie sa il prezinti la iesirea din tara. Daca nu intreaba ei, intrebati voi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.