Instant Search

Amintiri din Hong Kong, de Crăciun

This slideshow requires JavaScript.

În perioada Ajunului, când toată lumea aleargă după cadouri şi se pregăteşte de întâlnirea cu Moş Crăciun, amintirile anilor trecuţi ne dau târcoale. Iar când LumeaMare pune degetul pe rană, nu pot să spun decât că amintirile ne chinuiesc, amintirile ne răscolesc …

 

Singurul Crăciun petrecut în afara ţării, departe de familie, a fost cel din Hong Kong. Era la sfârşitul lui 2004, când descopeream în premieră metropola supremă, un oraş vibrant pulsând neobosit. Impresia era dublată de faptul că ne nimerisem acolo în ajun de Crăciun iar toate străzile şi magazinele erau luminate şi decorate cu mult bun gust. Mai mult, respectând tradiţia locală, majoritatea clădirilor aflate în primul rând dinspre mare al insulei se întreceau în a-şi expune luminile multicolore, neoanele şi moşii sclipitori, toate ancorate pe faţade, de sus până jos. Într-o ţară majoritar budhistă, atmosfera de Crăciun se făcea din plin simţită. Cei 99 de ani de dominaţie britanică şi-au pus amprenta iar efectele se văd chiar şi acum, la mai bine de 14 ani de la retrocedare, Hong Kong având aerul unui oraş mai degrabă occidental decât asiatic.

E oarecum ciudat să petreci un Crăciun în doi la mii de kilometri depărtare de casă, în condiţiile în care eram obişnuiţi cu mesele bogate, vizitele la părinţi, prieteni, veri şi alte neamuri. În Hong Kong am experimentat în premieră sărbătoarea creştină … pe străzi, fără bucate alese, fără colinde româneşti. Cârnaţii i-am înlocuit cu puiul tăvălit în orez, piftia cu Hotpot-ul iar caltaboşul cu fructele de mare. N-au lipsit însă clasicele colinde internaţionale, prezente la orice colţ de stradă. Ne-am distrat privind varianta asiatică a Moşului sau a spiriduşului cu ochii oblici, personaje dealtfel simpatice. Hong Kong are şi el Times Square-ul său, un loc aglomerat de unde se transmite lumii întregi marea sărbătoare la cumpăna dintre ani. Mallurile sunt frumos ornate iar magazinele sunt pline ochi. Ca o metropolă ce se respectă, Hong Kong este un paradis al cumpărăturilor, iar de Crăciun preţurile sunt mai mici ca oricând. Shop-alcoholicii vor găsi aici raiul pe pământ.

Am găsit un târg de Crăciun în Statue Square, un loc prielnic pentru un astfel de eveniment. Clădirea din apropiere, sediul HSBC are cel mai bun feng-shui din oraş. Se spune că cei care au o vedere neobstrucţionată către apă sunt mai prosperi decât cei fără. Astfel, bradul ridicat an de an în Statue Square este considerat norocos, iar localnicii şi turiştii deopotrivă se strâng şi petrec în Oraşul lui Moş Crăciun alături de cei mici, bucurându-se de întâlnirea cu Moşu’ în acordurile melodiei Merry Chistmas everyone a lui Shakin’ Stevens. Se poate ajunge în zona portului traversând un pasaj pe care chinezii l-au ornat şi l-au botezat The Mistletoe Boulevard, un loc în care te pupi sub vâsc şi îţi faci jurăminte alături de persoana iubită, în timp ce un spiriduş pecetluieşte declaraţiile cu bagheta sa magică.

În ajun am dat o fugă în Shenzen şi nu prea ne-a plăcut, aşa că ne-am întors înainte de lăsarea serii, oprindu-ne în Tsim Sha Tsui pentru o nouă porţie de cumpărături. De fapt, eram în aşteptarea unui eveniment urban care are loc zilnic în Hong Kong, însă de sărbători capătă alte proporţii. Se numeşte Symphony of Lights şi se desfăşoară de la ora 20 în fiecare seară. Este menţionat de Guinness World Records ca fiind cel mai mare spectacol de lumini şi sunet din lume. 44 de clădiri localizate în Hong Kong Island dar şi pe partea opusă golfului Victoria, în Kowloon, oferă un show sincronizat de lasere şi lumini pe ritmul muzicii. În aceste zile însă, spectacolul este picantat de artificiile lansate de pe clădiri, completând imaginea incredibilă a unui întreg oraş ce dansează frenetic. Dacă în 2004 erau doar 18 clădiri care participau la eveniment, închipuiţi-vă proporţiile din ziua de azi.

Cel mai bun loc este promenada Kowloon Public Pier, dar va trebui să veniţi şi să vă ocupaţi locul cu cel puţin o oră înainte de începerea reprezentaţiei, mai ales dacă doriţi să imortalizaţi momentul cu o cameră aşezată pe un trepied. Chinezii nu sunt foarte galanţi şi vă veţi trezi îmbrânciţi şi aruncaţi de colo-colo, iar dacă veţi avea privilegiul de a sta în primul rând, există riscul de a fi aruncaţi în apă, chiar dacă există balustrade protectoare. De asemenea, nu trebuie ratată nici terasa de pe The Peak Tower, localizată în vârful dealului Victoria, unde puteţi ajunge cu venerabilul funicular, vechi de mai bine de 100 de ani. Şi în acest caz e indicat să ajungeţi ceva mai devreme.

După o seară istovitoare petrecută pe străzi am dormit duşi. Urma o zi tristă în istoria omenirii. Un cutremur de peste 9 grade lovea de dimineaţă zona Banda Aceh din nordul Sumatrei. Seismul a fost resimţit şi în Hong Kong la o magnitudine mult mai mică însă, cufundaţi într-un somn adânc după un Crăciun inedit, de la etajul 26 al hotelului Ibis n-am simţit nimic. După câteva ore, un tsunami uriaş s-a format în Oceanul Indian şi s-a propagat nimicitor, măturând coastele Indoneziei, Thailandei, Indiei şi Sri Lankăi, atingând inclusiv ţărmul Africii. Mai bine de un sfert de milion de oameni şi-au găsit atunci sfârşitul. Norocul nostru s-a numit peninsula Indochina, care a stat ca un scut în calea puhoaielor, ocrotind Golful Thailandei şi zona Mării Chinei de Sud. Am avut noroc, pentru că la ora la care tsunamiul lovea, noi eram la malul mării …

Împovăraţi de această întâmplare, am părăsit o zi mai târziu Hong Kong. Acasă ne aşteptau părinţii, îngrijoraţi de soarta noastră. Pe harta lumii păream destul de aproape de catastrofă şi numai după sosirea noastră în România s-au liniştit. Crăciunul în Hong Kong a fost frumos, dar privind înapoi şi rememorând acele zile, pot spune că nimic nu se compară cu sărbătorile petrecute acasă, lângă familie şi prieteni.

Crăciun Fericit alături de cei dragi!

 

Suggested Posts

11 comments

  1. Hei, am fost si noi la concertul ala!!! Am stat la coada ca sa luam autograf pana cand ne-am prins ca nu aveam CD pe care sa ni-l dea, si cand ne-am dus sa cumparam unul nu mai aveau asa ca am renuntat 🙁 Oricum nu ne cunosteam pe atunci…parca.

  2. Foarte frumos!Anul asta mi-ar placea sa vad artificiile, sper sa ajungem si noi in timp util. Si sa fac si poze, multe poze!Asa e, cel mai frumos Craciun este cel petrecut in familie, alaturi de cei dragi. Anul asta ma simt binecuvantata! 🙂

  3. Foarte frumos 🙂 Noi avem un CD cu autografe de la întreaga trupă Pink Martini, cu care ne-am conversat după ultimul concert în București. Printre altele, a venit vorba de … Hong Kong (tocmai ne întorsesem de acolo), unde s-au simțit excelent și au susținut un concert privat 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *