Instant Search

Allianz Arena …? Nuuu … Naţional Arena!!!

This slideshow requires JavaScript.

Aseară am fost în tribune la inaugurarea unuia din cele mai tari stadioane ale planetei. Dincolo de ce s-a întâmplat pe teren (un gazon execrabil şi o prestaţie modestă a tricolorilor, într-un meci fără istoric), ideea generală este că SE POATE!

 

În urmă cu 3 ani aveam privilegiul de a asista la un meci de Liga Campionilor la München, pe fantasticul stadion Allianz Arena. Încă de la depărtare, superstructura ne-a impresionat prin alveolele sale colorate în roşu, iar atmosfera din tribune a fost de-a dreptul electrizantă. M-am gândit atunci că nu vom avea prea curând ocazia de a experimenta aşa ceva la noi. Din fericire, am fost contrazis la modul cel mai plăcut, chiar la noi acasă. La doar 1.000 de zile de la acel eveniment, aveam să retrăim atmosfera de mare meci la Bucureşti. Noul Naţional Arena este, cu certitudine, mai impunător şi mai frumos decât Allianz Arena.

Am încurajat echipa favorită pe legendarul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla, am îngheţat la propriu pe băncile stadionului Slaviei din Praga, am vizitat mari arene precum Camp Nou, Stamford Bridge sau Santiago Bernabeu dar pot spune cu mâna pe inimă că niciuna nu m-a impresionat mai mult decât Naţional Arena. Nu am fost să-l văd în zilele porţilor deschise, am dorit ca prima impresie să fie intens trăită şi nu am greşit. Stadionul ni s-a înfăţişat în toată splendoarea sa.

Aseară, 50.000 de spectatori au făcut spectacol în tribune, chiar dacă acesta nu s-a transmis în mare parte şi pe gazon. Un gazon care, din păcate, a lăsat mult de dorit. În numai 15 minute de la debutul partidei era deja arat, afectând serios calitatea jocului. Aştepta doar sămânţă. Nu o dată s-a întâmplat ca mingea să prindă o traiectorie ciudată, ricoşând din terenul răvăşit. Jucătorii au fost în mod vădit deranjaţi, iar săracul Bănel pleca cu brazda după el la intrările prin alunecare. Un capitol la care mai avem de învăţat.

Dar să revenim la stadion. Cel din Bucureşti este ultimul răcnet în materie de arene sportive. Cu cele 5 stele ale sale, intră în categoria Elite. Vechiul 23 August sau Lia Manoliu este de nerecunoscut. N-ai zice că în acelaşi loc, acum aproape 30 de ani, România învingea campioana lumii a momentului, Italia. Nu-ţi vine să crezi că, tot aici, acum 19 ani, Michael Jackson încânta publicul cu un megaconcert. Azi, Naţional Arena este un stadion ultramodern şi elegant, atât pe exterior cât şi pe interior. Finisările sunt de cea mai înaltă calitate. Tribunele sunt imense, etajate pe trei niveluri (inele), distanţa dintre scaune este acceptabilă iar scările dintre sectoare suficient de late. Spaţiile largi, aerisite creează impresia unei arene de mare anvergură. Şi chiar aşa este, pentru că Naţional Arena impresionează la propriu.

Toate locurile sunt acoperite, lucru bun în caz de vreme rea. În realitate însă, există locuri expuse. Spre deosebire de Allianz Arena, unde tribunele sunt închise ermetic, pe Naţional Arena, datorită acoperişului supraînălţat, ultimele rânduri dau spre exterior. Din acest motiv se creează un curent binevenit pe timp de vară, dar total neindicat toamna ori în caz de ploaie şi vânt. În orice caz, panorama de la înălţimea inelului 3 este impresionantă. Prima impresie, în momentul accesului în tribune este de neuitat. Aseară am avut senzaţia că privesc terenul de la înălţimea unui zgârie nor. Inutil să vă spun că întreaga suprafaţă de joc se vede din orice unghi. Cireaşa de pe tort o reprezintă tabela electronică, ingenios suspendată deasupra terenului. Am fi dorit să fie interactivă, să fie proiectate reluări sau imagini din tribune. Din păcate, în afara momentului de prezentare dinaintea meciului, tabela a stat încremenită pe scor.

Din punct de vedere al organizării, niciun reproş. E o părere personală, dar agenţii de pază au fost la înălţime, impunând reguli stricte, atât de stricte încât cu siguranţă au deranjat mulţi spectatori. Fumatul era permis doar în locuri amenajate, deşi brichetele au fost confiscate la intrare. Bomboanele agricole nu au avut ce căuta pe stadion, un lucru pe care îl salut, ca semn al civilizaţiei. De asemenea, obiectele mari nu au fost permise şi multă lume a trebuit să renunţe la ele. Când vii la stadion trebuie să ai pe tine strictul necesar, altfel nu trebuie să te miri de ce nu poţi să intri cu laptopul de la servici, aşa cum am văzut aseară. Personal, era să nu intru din cauza aparatului foto, pe care agenţii de pază se încăpăţânau să-l considere profesionist. Am citit că mulţi au fost întorşi din drum. Fiind de tip bridge, foarte asemănător cu un DSLR, am avut ceva probleme. Am trecut doar după ce le-am demonstrat că obiectivul nu este demontabil. În fine, este absolut interzis să treci prin gardul de protecţie orice fel de obiect, inclusiv steaguri, în acest caz bodyguarzii fiind realmente arţăgoşi.

Spectacolul din tribune a fost asigurat de FRF. Ce e distractiv este faptul că la inaugurarea fostului 23 August s-au folosit pancarte ca pe vremuri, doar că în loc de mutra tovarăşului apărea un imens steag naţional, foarte spectaculos în momentul intonării imnului. De asemenea, fiecare spectator a primit un steag din pânză, o diplomă pentru participarea la inaugurare şi un evantai din carton dur care făcea un zgomot asurzitor. Toate acestea au reprezentat accesoriile unei inspirate coregrafii. Iar publicul a fost la înălţime, deşi pe final şi-a huiduit proprii jucători pe motiv de neimplicare şi tragere de timp. Dar noi nu comentăm.

Concluzionând, avem începând cu acest an un stadion de mare clasă, o adevărată bijuterie. Cu gazonul şi echipa stăm mai prost, dar sperăm ca într-o bună zi să ne bucurăm de meciuri incendiare şi, de ce nu, să sărbătorim în direct calificări la turneele finale. Personal aştept cu interes ziua de 9 mai 2012 când Naţional Arena va fi gazda finalei Europa League şi sperăm să fim în tribune. Până atunci, să ne bucurăm de meciurile ce vor veni şi să trăim cu emoţie primele acorduri ale imnului Ligii Campionilor ce vor răsuna în curând pe stadionul pe care ni l-am dorit dintotdeauna: Naţional Arena!

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.